Horoscop: Ce îl plictiseşte într-o relaţie, în funcţie de zodia lui

Descoperă ce nu-i place iubitului tău într-o relaţie şi ce anume îl plictiseşte atât de mult încât ar vrea să fugă fără să privească în urmă.

Peşti(19 februarie - 20 martie)

Cei care sunt veşnic nemulţumiţi îi obosesc foarte mult pe bărbaţii din peşti. Iar dacă are o relaţie cu o femeie cicălitoare, nativul din peşti va încerca să scape cât mai repede, pentru că se plictiseşte de moarte.

Berbec(21 martie - 20 aprilie)

Pe iubitul tău din berbec îl plictiseşte de moarte atitudinea pesimistă. Nu suportă să vadă cum îţi plângi de milă din diferite motive, dar fără să mişti un deget pentru a schimba situaţia. El este un om al acţiunii, iar leneşii îl enervează maxim.

Taur(21 aprilie - 21 mai)

Bărbatul din taur se plictiseşte instant de crize de isterie, supărări din orice şi tot felul de toane pe care nu le înţelege şi nici nu are răbdare să le descifreze. Îi plac oamenii pe care îi poate înţelege, nu cei care se comportă de parcă viaţa ar fi o mare ghicitoare.

Gemeni(22 mai - 21 iunie)

Pentru că iubeşte diversitatea şi se plictiseşte foarte repede, bărbatul din gemeni detestă programul strict, cerinţele punctuale şi planificările la minut. Dacă eşti "tipicară" şi obsedată de organizare, este posibil să te părăsească fără niciun regret!

Rac(22 iunie - 21 iulie)

Pe nativul din rac nu-l deranjează rutina. Din contră, este bulversat când nu mai înţelege ce se întâmplă cu viaţa lui, când reacţiile tale diferă de la o zi la alta şi are senzaţia că de fapt nici nu te cunoaşte. Se plictiseşte rapid de o relaţie haotică.

Leu(22 iulie - 22 august)

Bărbatul din leu se plictiseşte foarte repede dacă te comporţi ca un şoricel speriat în relaţia voastră. Vrea să ai iniţiativă, să fii plină de viaţă şi de curaj. Iar dacă eşti permanent temătoare, atunci cu siguranţă se întreabă ce a văzut de fapt la tine...

Fecioară(23 august – 22 septembrie)

Nativul din fecioară se plictiseşte de relaţiile care par neserioase. Dacă îi laşi impresia că nu te implici cu adevărat, că nu eşti dispusă să faci paşi importanţi, nu va dori să meargă mai departe alături de tine.

Balanţă(23 septembrie - 22 octombrie)

Pe bărbatul din balanţă îl plictiseşte foarte repede lipsa afecţiunii într-o relaţie. Dacă nu eşti dispusă să-i arăţi cât de mult îl iubeşti, dacă nu te exteriorizezi, atunci îşi căuta alinarea în altă parte.

Scorpion(23 octombrie - 21 noiembrie)

Nativul din scorpion se plictiseşte de relaţia cu o femeie delăsătoare, care pare să nu aibă niciun scop clar în viaţă. I se pare lipsă de inteligenţă şi are impresia că nu se poate dezvolta lângă o astfel de persoană.

Săgetător(22 noiembrie - 21 decembrie)

Bărbatul din săgetător se plictiseşte repede în general. Îşi menţine viu interesul pentru ceva sau cineva numai dacă îşi poate satisface dorinţa de diversitate, de cunoaştere şi de explorare. Îl plictiseşte maxim o relaţie în care lipseşte distracţia, amuzamentul şi relaxarea.

Capricorn(22 decembrie - 20 ianuarie)

Nativul din capricorn este destul de rezistent la rutină. Dar se plictiseşte când nu găseşte ecoul nevoilor sale în persoana care se află lângă el. Vrea ca partenera de viaţă să-l sprijine, să-i împărtăşească ţelurile şi să-i fie alături.

Vărsător(20 ianuarie - 18 februarie)

Pentru că bărbatul din vărsător iubeşte noutatea, o relaţie în care tradiţiile sunt foarte importante îl cam plictiseşte. Nu-i place să i se spună să facă ceva pentru că "aşa trebuie", de aceea va căuta rapid o ieşire dintr-o astfel de relaţie.