Hollywood: "Babe-sexy" cu iubiţi tineri

Se spune că femeia este ca vinul: cu cât este mai bătrână, cu atât este mai bună. Iată câteva exemple de cupluri de la Hollywood care demonstrează faptul că dragostea nu are vârstă.

Demi Moore şi Ashton Kutcher - diferenţă de 16 ani

Au fost pe prima pagină a ziarelor atunci când s-au căsătorit pe 24 septembrie 2005 şi continuă să ocupe această poziţie. Demi Moore are aproape 49 de ani şi arată foarte bine, iar Ashton Kutcher are 33 de ani - diferenţă de aproape 16 ani între ei. "Când ne-am văzut pentru prima oară, abia dacă mi-a adresat două vorbe, iar atenţia lui era îndreptată spre altă femeie", a povestit Demi. După două săptămâni, cei doi s-au revăzut la o petrecere, iar Ashton a auzit-o vorbind la telefon cu fiicele ei şi a rămas impresionat de felul în care Demi comunica cu ele. Următorul pas a fost să-i ceară numărul de telefon. Moore a dezvăluit că nu şi-a imaginat vreodată că poate iubi pe cineva atât de mult. Deşi mulţi nu le dădeau nicio şansă, se pare că timpul i-a contrazis. Nici zvonurile potrivit cărora Ashton ar călca strâmb nu i-a despărţit. "Soţul meu este o persoană minunată şi, de cele mai multe ori, îmi găsesc greu cuvintele care l-ar putea descrie. Ne potrivim pur şi simplu. El mă iubeşte şi în momentele în care sunt vulnerabilă sau nu sunt atractivă. Mă simt mereu dorită în preajma lui", a mărturisit Demi

Madonna - o "devoratoare" de bărbaţi tineri

Se pare că Madonna este mare iubitoare de... tinerei. Anul trecut, diva a avut o relaţie cu modelul brazilian Jesus Luz, între ei fiind o diferenţă de vârstă de aproape 30 de ani. Jesus chiar a declarat că preferă femeile mai în vârstă, iar Madonna i s-a potrivit ca o mănuşă. În viaţa ei, pentru câteva luni ce-i drept, a fost şi jucătorul de fotbal american, Alex Rodriguez, mai tânăr cu 17 ani decât ea. Nici Vanilla Ice nu a putut ignora farmecele Madonnei: "Era mai în vârstă decât mine, însă era o iubită extraordinară. Ne-am despărţit după ce a publicat cartea ‘Sex', care mi s-a părut dezgustătoare şi ieftină. Noi aveam o relaţie şi ea făcea să pară că face sex cu toată lumea", a declarat cântăreţul. În octombrie 2010, diva a fost cuplată de către tabloidele din SUA cu un coregraf extrem de sexy, Brahim Rachiki, în vârstă de 33 de ani

Kylie Minogue şi Andres Velencoso - diferenţă de 10 ani

Micuţa australiancă arată extrem de bine şi este foarte sexy, iar masculii tineri roiesc în jurul ei. După relaţii cu bărbaţi apropiaţi de vârsta ei (fostul vocalist al trupei INXS, Michael Hutchence şi actorul francez Olivier Martinez) în 2008, Kylie a început o relaţie cu modelul spaniol Andres Velencoso, care este cu 10 ani mai tânăr decât ea. Pentru el, cântăreaţa a început să ia lecţii de spaniolă, a renunţat la botox definitiv şi vrea să se convertească la catolicism. Nici sora ei, Dannii Minogue, în vârstă de 40 de ani, nu s-a lăsat mai prejos: are o relatie de câţiva ani cu modelul Kris Smith, fost jucator de rugby, în vârstă de 33 de ani. Nişte femei frumoase merită lângă ele nişte bărbaţi pe măsură, oricât de tineri ar fi ei..

Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi - diferenţă de 15 ani

Nu puteam uita acest cuplu minunat. DeGeneres, în vârstă de 53 de ani, este actriţă şi gazda unui show TV de succes. De Rossi, care are 38 de ani, este o actriţă născută în Australia, cunoscută mai ales din serialul Ally McBeal. Cele două s-au întâlnit în anul 2000 şi s-au plăcut din prima clipă, însă relaţia lor a început abia în 2004, iar pe 16 august 2008 s-au căsătorit. În septembrie 2010, Portia De Rossi a preluat numele de familie al partenerei ei. Nu de puţine ori au fost fotografiate în ipostaze extrem de relaxate şi fericite. Cele două vor să aibă un copil, dar nu se pune problema să adopte, vor să recurgă la procedeele de inseminare artificială. În 2010, cuplul Ellen DeGeneres şi Portia de Rossi a fost votat ca fiind cel mai popular din lumea vedetelor de la Hollywood, conform unui sondaj online. "Lesbianismul m-a adus în pragul anorexiei, însă dragostea lui Ellen m-a salvat", declara de Rossi în 2010, într-un interviu

Mariah Carey şi Nick Cannon - diferenţă de 11 ani

Mariah, care a mai fost căsătorită cu Tommy Motolla, bossul de la Sony Music, are 41 de ani, iar Nick Cannon 30 de ani. Cei doi s-au cunoscut la filmarile videoclipului "Bye, Bye", regizat de Cannon, şi s-au căsătorit în secret în anul 2008, după o relaţie de... o lună. "Căsnicia lor nu va dura nici şase luni. Nick face tot ce îi cere Mariah - e căţeluşul ei. Nu îl respectă deloc, deoarece nu ştie să-şi impună punctul de vedere, iar diva are nevoie de cineva care să o venereze", declara un apropiat al celor doi, pentru revista Life and Style, în 2008. Însă Mariah şi-a găsit fericirea alături de Nick, iar acum aşteaptă să aducă pe lume gemeni, o minune la care visează de mult timp