Au fost pe prima pagină a ziarelor atunci când s-au căsătorit pe 24 septembrie 2005 şi continuă să ocupe această poziţie.
Demi Moore are aproape 49 de ani şi arată foarte bine, iar
Ashton Kutcher are 33 de ani - diferenţă de aproape 16 ani între ei.
"Când ne-am văzut pentru prima oară, abia dacă mi-a adresat două vorbe, iar atenţia lui era îndreptată spre altă femeie", a povestit Demi. După două săptămâni, cei doi s-au revăzut la o petrecere, iar Ashton a auzit-o vorbind la telefon cu fiicele ei şi a rămas impresionat de felul în care Demi comunica cu ele. Următorul pas a fost să-i ceară numărul de telefon. Moore a dezvăluit că nu şi-a imaginat vreodată că poate iubi pe cineva atât de mult. Deşi mulţi nu le dădeau nicio şansă, se pare că timpul i-a contrazis. Nici zvonurile potrivit cărora Ashton ar călca strâmb nu i-a despărţit.
"Soţul meu este o persoană minunată şi, de cele mai multe ori, îmi găsesc greu cuvintele care l-ar putea descrie. Ne potrivim pur şi simplu. El mă iubeşte şi în momentele în care sunt vulnerabilă sau nu sunt atractivă. Mă simt mereu dorită în preajma lui", a mărturisit Demi
Comentarii (2)
Exprimare şoc sau lipsă de educaţie? Jurnalişti la fără frecvenţă! Deh, se poartă! Păcat! Nu ştiu ce vârstă ai, dar crezi că viaţa va fi mereu "bună" cu tine? Am înţeles, subiecte sexy, da, dar elegant prezentate, cu clasă!
maiculita, in ce hal arata mariah carey in poza pe care ati aratat-o! oribila! s-a ingrasat groaznic. mai are si pretentii de diva... Oare de ce mai apare in astfel de ipostaze???
Posteaza comentariu