Femeia, barbatul si mangaierea

Femeile le reproseaza barbatilor ca nu le mangaie indeajuns si viseaza la indelungate schimburi. Barbatii spun ca sunt frustrati de dezmierdari si-si inchipuie nesfarsite tandreti. Toata lumea stie ca femeile au mana blanda, fina si mangaietoare; in schimb, barbatul ar fi aspru, neindemanatic si avar cu mangaierile.

Dincolo de aceste doleante si reputatii, trebuie sa vedem daca exista vreo predispozitie sau vreo incapacitate naturala de a mangaia, sa analizam factorii care au putut duce la comportamentul actual si sa cautam acel ceva care ar putea, pe viitor, sa elibereze tandretea fiecaruia dintre noi.

Barbatul e de vina

Cand mainile isi parasesc timiditatea, o fac sub un impuls irezistibil care duce mai degraba la gesturi agresive decat la unele blande. Forma masculina, neindemanatica, de tandrete sau egoista "inhatare"? Depinde. In orice caz, mainile nu stau la locul lor si ar rataci putin cam mult. Mai devreme sau mai tarziu, femeile sunt silite sa le opreasca - "jos labele" - fie ele slujnice sau contese, trebuie sa nu se increada in mancarimea palmelor barbatilor. Caci ei gadila, lingusesc, dezmiarda, pisca fesele, le ating cu mainile, ridica fustele.

Ca sunt husari sau directori de companii, le place sa atace, sa incalece, sa culce-n iarba sau sa rastoarne pe sofale. Ceea ce nu-i impiedica, atunci cand devin poeti, sa cante cu delicatete si rafinament, in "blazoane" sau catrene, trandafiriile guri, matasoasele sfarcuri, incantatoarele pantece, zglobiile picioruse... Dar sunt mai multe mangaieri sub pana lor decat in degete...

Iar intre ei, nu sunt deloc mai tandri. Isi strang cu putere mana, isi dau prieteneste cate una peste spate, se bat. Le place macar sa fie dezmierdati? In cadrul cuplului legal, foarte putin; nu le place sa se lase-n voie, sa-si arate sensibilitatea. Stapani ai cuplului, trebuie sa ramana stapani ai jocului. Dar atitudinea le este cu totul diferita atunci cand nu trebuie sa joace fata de femeie vreun rol. Langa gheisele intalnite in timpul razboaielor sau al deplasarilor, langa amantele de-o dupa-amiaza, se dau in vant dupa dezmierdari. Ce anume il inhiba pe barbat? Refuzul mangaierii are multiple cauze: religia si cultura reprima senzualitatea barbatului, in timp ce "machismul" si nevrozele lui specifice oprima o natura erotica prea putin predispusa la mangaieri.

Natura erotica a barbatului

Cauze specifice sexualitatii masculine nu predispun la dezmierdare. La barbat, pulsiunea este axata pe penis, iar dorintele i se axeaza aici. Tensiunea erotica este uneori insuportabila, iar atunci cand isi doreste cu ardoare sa penetreze, mangaierile pot fi resimtite ca un timp pierdut si o activitate insipida. Este, prin urmare, de preferat ca femeia sa nu dezmierde de la inceput un penis deja erect, ci dimpotriva, sa-l destinda pe barbat prin mangaieri departate; iar atunci cand se apropie de penis, sa aiba grija sa nu treaca de pragul exploziv.

O femeie se poate bucura de un simplu contact fara ca excitatia sa i se plaseze dintr-o data la nivelul unei obligatii de coit si sa se multumeasca cu atat. La barbat cea mai usoara atingere poate provoca o erectie intempestiva si irepresibila ce-l lasa prada unui proces pe care, crede el, trebuie neaparat sa-l duca pana la capat. De unde neincrederea lui in mangaiere. Este, intr-o oarecare masura, politica lui "totul sau nimic". Tipul de autoerotism al barbatului nu-i ofera prilejul unei ucenicii a mangaierii. Masturbarea se petrece printr-un gest unic, simplu, fara nici o nuanta. Femeia a invatat,in timp ce se excita singura, sa-si dezmierde trupul, sanii, vulva, intr-o maniera adesea sofisticata.

F... ca femeie

Predispozitia femeii pentru dezmierdare este evidenta. Traditional, femeia este considerata ca fiind blanda, tandra, mangaietoare si generoasa. In alegerea unei functii ori a unei meserii ea opta pentru rolurile care cereau asemenea calitati: vestale, calugarite, moase, infirmiere, gheise, maseuze etc. Ca sotie sau amanta, se transforma in "odihna a razboinicului". Ca mama, isi indeplinea misiunea cu caldura, devotament si abnegatie. In iubire femeile se dovedesc cel mai adesea niste partenere extrem de darnice si de receptive. Sunt foarte generoase si foarte dornice de mangaieri si sarutari.

Uneori felul in care se manifesta este plin de insufletire si chiar violent: sa suga pielea pana lasa urme, sa sarute nebuneste, sa muste, sa piste, sa zgarie, sa stranga puternic in brate sunt expresiile obisnuite ale sentimentelor si pasiunii lor fizice. Invers, le place si cer stimulari puternice: "strange-ma tare" - "ia-ma" - "fa ce vrei cu mine". Aceste excese ii fascineaza si ii zapacesc pe barbati si confera o extraordinara dimensiune relatiei dintre femeie si barbat.

Este incontestabil ca femeia are o mai mare senzualitate cutanata innascuta, pe care factorii socio-culturali o vor dezvolta, si niste zone erogene mult mai sensibile. Din instinct sau doar din conditionare culturala ii place femeii sa pipaie stofe fine, fructe catifelate, obiecte netede? Si de ce are acest comportament delicat si senzual fata de tot ceea ce o inconjoara? Rotunjimile, contururile, liniile sale curbe, finetea pielii cer sa fie dezmierdate. Aceste calitati erotice sunt glorificate de privirea barbatului. Si este extrem de placut, orice ar spune ea, sa simta pofta barbatului pe intregul trup sau numai pe-o parte a lui; care trup dobandeste astfel, desi fara voie, o incarcatura erotica. Mai mult, femeia ajuta natura, impodobindu-si si infrumusetandu-si corpul; subliniindu-si farmecele ea se autoerotizeaza.

Mangaierea, intalnire intre o femeie si un barbat

Din nascare, femeia pare sa detina o mare senzualitate. Pana mai ieri, anumiti factori socio-culturali si naturali aveau tendinta de a-i pastra aceasta sensibilitate si chiar de a-i erotiza trupul, in timp ce altii i-o inhibau. Astazi se profileaza o minunata miscare, rod al evolutiei moravurilor si societatii. Rolurile dispar, sensibilitatile se elibereaza, presiunile isi pierd forta, barbatul si femeia se apropie unul de celalalt. Practica grupurilor de psihoterapie demonstreaza ca emotivitatea si senzualitatea de baza ale barbatului sunt pe masura celor ale femeii. Iar descatusarea barbatului de rolurile sale i le va reda.

Ingrijindu-si copiii barbatul invata sa fie tandru si sa mangaie. Eliberandu-si, multumita tehnologiei, mainile si corpul de muncile grele, isi recupereaza simtul tactil; constatam deja ca barbatul e mai grijuliu cu trupul si pielea sa. Luptand pentru egalitatea dintre sexe, feminismul il salveaza pe barbat de "machism"; in sfarsit, recunoscandu-i nevoia de mangaieri, pulsiunea de contractie, adevarata-i fire iese la lumina. Aceasta evolutie le reda mainilor barbatesti puterea mangaietoare, ceea ce va fi in folosul lor si al femeilor.

Cat despre ele, femeile poseda deja arta mangaierii, dar au nevoie de ceva mai mult exercitiu si pentru aceasta sa iasa din pasivitate: sa actioneze, sa se exprime, sa ceara!