Am primit o reactie destul de critica la articolul precedent ("In relatie nu conteaza studiile") in care mi se spunea ca nu iau in seama un element: faptul ca diferenta de studii poate sa fie semnificativa pentru doua persoane din care una este analfabeta. Cu siguranta asa stau lucrurile, dar mesajul cu pricina m-a facut sa acord mai multa atentie unei explicatii simple - referitoare la rolul inconstientului in cadrul relatiei.
Desigur ca un volum de cunostinte, mai mare sau mai mic, intr-adevar conteaza, dar in acest caz nu este vorba despre relatie, ci despre comunicarea dintre doua persoane. Pe de alta parte, exista un mesaj important - nu este semnificativ ce face sau ce stie o persoana, ci faptul ca modul de manifestare al unei persoane este la fel si cu cel cu doua doctorate, si cu altul. Despre ce este vorba pana la urma: despre faptul ca toate certurile intr-un cuplu sunt la fel iar ceea ce difera este forma de manifestare a continuturilor date.
Articolul precedent se referea la o stare aparte de pierdere a continuturilor congnitive, de intoarcere spre o perioada veche, anterioara perioadei de studii (adica varstei de 6 ani), de incepere a scolaritatii.
- Cuplul are capacitatea de a se separa de un mediu dat si de a se comporta ca si cum ar fi autonom
- Intr-un cuplu sunt incurajate si permise comportamente mai curand adecvate copilului mic decat unui adult
- Exista o legatura constanta intre ceea ce s-a produs in experienta ta trecuta ca si copil si cuplul actual
Toate aceste observatii sunt dintr-o secventa importanta, doi oameni care formeaza un cuplu sunt in sfera regresivului, a unui comportament din primii ani de viata. Poti sa te rasfeti asa cum faceai cand erai mica, poti sa te alinti, poti sa te lupti, poti sa fii geloasa, poti sa faci orice. Dar tu nu faci orice, ci anumite lucruri, iar cele pe care le faci sunt specifice tie. Acest comportament este unic prin faptul ca este al tau si te urmeaza ca un model permanent indiferent de relatiile pe care le ai.
Daca tu esti gelos, atunci nu este necesar sa fie si partenerul; daca celalalt este gelos, atunci nu mai este cazul sa fii si tu, adica exista mereu o tema a geloziei. Un alt exemplu: o persoana a parcurs o experienta de cativa ani impreuna cu un partener care avea tendinta sa o insulte, sa-i nege succesele, sa-i alimenteze ideea unei anulari a propriilor reusite si, mai ales, sa-i ceara lucruri dificil de realizat, iar atunci cand nu le reusea, sa-i reproseze lucrul acesta. Iesind din respectiva relatie, intalneste un barbat complet opus, care, desi nu o incurajeaza, nici nu incearca sa-i nege meritele sau sa-i critice actiunile. Tendinta ei este de a-l provoca, de a produce un comportament similar cu cel cunoscut.
In relatia de familie pare mereu sa fie necesara existenta unui continut important care, indiferent daca este al unuia sau al altuia dintre parteneri, el trebuie sa existe. Fara asumarea continuturilor anterioare, fara intelegerea a ceea ce se intampla, este imposibil sa existe o modificare in starea de functionare a cuplului.
Nu poti schimba lucrurile, chiar daca ti-o doresti. Nu poti sa le schimbi pentru ca ele sunt prea adanc inradacinate in psihicul tau, ca si cum ar fi dincolo de tine. Daca esti preocupata de gelozie (a ta sau a partenerului), ea exista pentru ca amandoi aveti o preocupare fata de acest continut. Adica, in prima faza, intr-o disputa legata de gelozie, pare ca unul dintre voi are dreptate si ca celalalt este nedreptatit. Aceasta la prima vedere, iar primul continut acesta pare a fi. Ce se intampla dincolo de el?
Fiecare din voi are o relatie anterioara cu acest continut al geloziei, iar acest continut este prelucrat intr-un fel sau altul, iar prin faptul ca doi oameni decid sa fie impreuna, ei accepta ca exista o complementaritate in ceea ce priveste un continut profund interior. Dar despre toate acestea vom discuta saptamana viitoare.