Doar un bărbat adevărat își dă seama că are nevoie de o singură femeie

Cea mai frumoasă relație e cea în care partenerii sunt iubiți și cei mai buni prieteni. Un partener de viață știe că nu ești perfectă, însă te tratează ca și cum ai fi. Însă știi de ce doar un bărbat adevărat își dă seama că are nevoie de o singură femeie?

De ce doar un bărbat adevărat își dă seama că, în viața sa, este loc doar pentru o femeie?


Nimeni nu este perfect, cu toții avem defecte. Însă defectele noastre ne fac speciali, umani și ne definesc. Un bărbat adevărat îți iubește defectele la fel de mult cum te iubește pe tine. Iar dacă cineva încearcă să te schimbe, înseamnă că nu te iubește cu adevărat. Dacă nu ești dispus să iubești pe cineva în momentele grele, nu îl meriți în timpul celor fericite.


Un bărbat adevărat este lângă femeia pe care o iubește când are nevoie de el. Când caută un umăr pe care să plângă. Viața are și urcușuri și coborâșuri. Oamenii suferă. Dar dacă au pe cineva cu care să împărtășească suferința, viața li se pare mai ușoară. Dacă ești alături de cineva doar când îi este bine, nu este iubire. Dragostea este când iubești persoana de lângă tine în orice situație.
Meriți pe cineva care să îți spună că ești cel mai bun lucru pe care l-a întâlnit și care să creadă acest lucru.

Toată lumea vrea să fie observată, prețuită, dorită. Nimeni nu se plictisește de iubire. Iar dragostea nu cunoaște limite. Oamenii au limite și învață constant din greșelile și alegerile lor. Și unul dintre cele mai frumoase sentimente pe care le poți simți este să știi că însemni ceva pentru cineva.
Să știi că faci pe cineva să zâmbească doar când se gândește la tine. Să i se facă dor de tine. Să simți o legătură.

Uneori dragostea vieții tale vine după o greșeală pe care ai făcut-o. Cu toții facem greșeli. Unele dintre cele mai frumoase relații vin atunci când ai trecut mai întâi prin cele mai grele relații. Apar pentru a compensa durerea și rănile. Iar un bărbat adevărat știe că are nevoie de o singură femeie în viața sa.
Știe că nu trebuie să înceteze din a face eforturi, de a merge la întâlniri doar cu partenera sa. Și, cel mai important, știe că trebuie să construiască o prietenie pe viață înainte de a se căsători cu cineva. I se pare că este cel mai bun lucru pe care îl poate face.
iulia-mirica