Recunoaste ca ori de cate ori trebuie sa spui "te iubesc", ti se pune un nod in gat si prin cap ti se rostogolesc tot felul de ganduri care mai de care descurajante: oare nu e prea devreme? Uf, iar o sa par ridicola, de ce sa-i arat ca sunt vulnerabila? Dar daca se obisnuieste asa? Ce simplu ar fi daca El - destinatarul incomodei declaratii - ar intelege de la sine ca-l iubesti si nu te-ar mai sacai cu intrebari puerile despre ce simti! Caci, la urma urmei, daca ai acceptat sa imparti viata cu El si in plus i-ai m-ai daruit si un copil, nu-i nevoie de alte dovezi de dragoste - nu-i asa?
Cu cate griji aveti acum pe cap, doar n-o sa pierdeti timpul, ca doi adolescenti proaspat amorezati, in declaratii si juraminte patetice. De ce sa-i repeti in fiecare zi cat de mult tii la El, cand te are mereu alaturi si prin tot ce faci ii dovedesti ca sentimentele tale nu s-au schimbat?
E adevarat ca in ultima vreme, prinsi in valtoarea datoriilor cotidiene, ati cam neglijat momentele de intimitate si ori de cate ori va regasiti singuri, unul in fata celuilalt, o tacere apasatoare se asterne intre voi, ca si cum ati fi epuizat demult orice subiect de conversatie. Iar cand, in sfarsit, unul sparge gheata adresandu-i-se celuilalt, nu-i trece nici o secunda prin cap sa vorbeasca despre sine sau sa-i faca - Doamne fereste! - vreun compliment tovarasului de viata.
Pentru ca exista aceasta mentalitate, bineinteles gresita dar teribil de raspandita, cum ca tot ce tine de suflet - adica emotii, sentimente, dorinte etc - se subintelege si nu merita efortul de a fi exprimat. Mai mult chiar, avem pretentia ca partenerul sa ghiceasca ce simtim, sa ne intuiasca bucuria sau imbufnarile, sa inteleaga gandurile noastre cele mai intime, chiar inainte de a le pune in cuvinte, aceasta fiind de altfel dovada suprema de iubire.
Nu ne laudam oare ca celalalt "ne simte" din priviri si ca nu mai trebuie sa ne obosim a ne formula dorintele - ca si cum scopul unei relatii adulte ar fi sa repete primii ani de viata cand mama stia de la sine ce aveam nevoie si ne satifacea neconditionat. Din nefericire (oare n-ar trebui dimpotriva sa multtumim ca lucrurile sunt astfel croite ca sa putem evolua?), experienta plenara de atunci nu mai poate fi regasita in nici o legatura ulterioara, asa ca, daca dorim ca ceilalati sa ne inteleaga, este necesar sa le aratam care sunt gandurile si nevoile noastre.
Cu atat mai mult intr-o relatie cuplu in care miza principala sunt sentimentele si intimitatea; cum pot fi cu adevarat intimi doi oameni care nu stiu unul despre altul ce simt, ce viseaza, ce-si doresc? Si nu putem sa aflam raspunsul la aceste intrebari decat daca partenerul accepta sa-si dezvaluie sufletul, daca vorbeste despre sine si, la randul sau, se intereseaza despre viata noastra interioara. Cu alte cuvinte daca fiecare decide sa ingrijeasca relatia luandu-si ragazul de a comunica autentic.
Aici intra tandretea gesturilor cotidiene de recunoastere (un suras, mangaierile, ascultarea atenta si empatica), micile (dar indispensabilele) complimente, mesajele de tip "eu" (exprimandu-te prin fraze care incep cu "eu" iti asumi responsabilitatea propriilor sentimente si puncte de vedere si-i arati celuilalt respect) si bineinteles declaratiile de iubire.
De regula insa, dupa epuizarea fazei de indragostire, acestea din urma sunt uitate cu desavarsire, pentru ca - nu-i asa - de ce sa-ti mai bati capul cu chestii dintr-astea cand sunt alte lucruri mult mai serioase de facut? Este absurd sa credem ca o data ce am spus la inceput "te iubesc", efectul magic al acestor cuvinte va marca pentru ani buni fiecare clipa a existentei noastre comune, fara a mai fi nevoie sa improspatam seva admiratiei reciproce.
Realitatea arata ca orice relatie se usuca daca sentimentele nu sunt exprimate periodic intr-o maniera clara si cat mai creativa, permitand atat redefinirea continua a legaturii cat si centrarea asupra evolutiei personale. Fara a cadea in extrema cealalata, a banalizarii mesajului prin "overdose", "te iubesc" ar trebui rostit in toate ocaziile de intimitate sufleteasca si corporala, ca o marca a plenitudinii acestor momente.
Nu ezita deci sa-ti asiguri cat mai des partenerul despre trainicia sentimentelor tale stimulandu-l, la randul sau, sa se exprime. Chiar daca aveti un trecut impresionant impreuna (ani sau zeci de ani de convietuire), cand ramaneti singuri evitati discutiile neutre despre ce fac altii, ce mai scriu ziarele, cum reparam casa etc. - folositi prilejul pentru a va deschide sufletele si a va cunoaste mai bine. Dar, mai ales, nu astepta ca celalalt sa faca primul pas invinuindu-l ca nu-ti arata suficient dragostea pe care ti-o poarta - daca vrei sa schimbi ceva trebuie sa iei initiativa de a te implica tu mai intai.
Posteaza comentariu