Te-ai îndrăgostit, dar nu știi ce să faci mai departe ca să treceți de la un simplu flirt, la o relație în toată regula? Descoperă câțiva pași simpli
Dacă ți se pare că flirtezi destul de mult cu un bărbat pe care îl consideri foarte atrăgător, dar niciunul dintre voi nu face mai mult pentru ca lucrurile să evolueze, este posibil să vă aflați într-un impas care poate fi depășit cu ușurință. Iată ce să încerci:
Află dacă și el vrea mai mult decât un flirt
Tu știi că vrei mai mult decât niște întâlniri în care flirtați foarte mult. Dar cum îți dai seama că și el este pe aceeași lungime de undă? Este foarte ușor să descoperi dacă bărbatul cu care flirtezi este îndrăgostit de tine sau doar se joacă cu sentimentele tale.
În cazul în care este foarte interesat de tine, dar se teme să nu facă ceva greșit care să te îndepărteze, atunci vei avea multe indicii în acest sens. În primul rând, nu va rata nicio ocazie de a fi în preajma ta. Oriunde îți anunți tu prezența va fi și el pentru că abia așteaptă să te întâlnească. Va căuta tot felul de pretexte pentru a fi acolo unde ești și tu. Pe de altă parte, este ușor să recunoști un bărbat care este îndrăgostit de tine: devine extrem de interesat de tot ceea ce faci și este fascinat de pasiunile și activitățile tale.
Dacă cel care flirtează cu tine se înscrie perfect în această descriere, atunci ai de-a face cu un îndrăgostit!
Fă tu primul pas
Pentru că li se întâmplă de multe ori de-a lungul vieții să fie respinși sau refuzați de femeile cărora le fac ochi dulci, mai ales în anii adolescenței, cei mai mulți bărbați vor fi destul de precauți atunci când întâlnesc o femeie de care se îndrăgostesc până peste cap. Chiar dacă este topit după tine, este posibil să nu știe cum să-ți demonstreze asta și să fie ușor rezervat, tocmai pentru că nu vrea să facă ceva greșit, care să te îndepărteze.
Dacă simți că acesta ar putea fi și cazul bărbatului care flirtează foarte mult cu tine, atunci fii tu cea care face primul pas. Dă-i de înțeles că ești interesantă de mai mult decât un flirt. Vei vedea că reacția lui nu va întârzia să apară!
Posteaza comentariu