Tristețea te îndeamnă la inactivitate
Fă o comparație cu frica. Atunci când ți se face frică de ceva, reacționezi imediat și cauți o soluție pentru a înlătura factorul de stres și cauza lui. În schimb, atunci când te întristezi, te simți copleșită de senzația asta și te afunzi în ea. Te blochezi în inacțiune și ai senzația că se stabilizează și instalează tristețea. Următorul pas este că ai tendința să încerci să uiți de tristețe, în loc să o înlături.
Asta îi dă spațiu să te acapareze. Încercând să îți distragi atenția, nu reușești să rezolvi de fapt problema.Ești vulnerabilă
Problema care apare cu tristețea este că sursa ei este o problemă la care nu ai momentan o soluție. Atunci când te blochează o situație care îți creează disconfort, starea ta de spirit este influențată. Încercând să trăiești totuși cu situația respectivă, nu ai cum să evoluezi, fiindcă numai rezolvarea ei te poate scoate din circuitul vicios.
Până atunci, orice referire sau remarcă are loc în jurul tău te trimite direct în miezul problemei, care se activează la nesfârșit până când o elimini sau o rezolvi. Nu știm să fim fericiți
Este adevărat că nemulțumirea și suferința sunt stări pe care cu toții știm parcă să le accesăm mult mai simplu decât cele pozitive. Știm să stăm în clipa respectivă mult mai bine decât știm să ne bucurăm de un moment plăcut, pe care îl considerăm fugitiv.
La scurt timp după o bucurie, pierdem senzația de exaltare, pe care nu ne-am antrenat să o întreținem. Chiar și când avem o stare de echilibru, este mult mai ușor să tindem către tristețe decât către fericire. Trebuie să eliminăm sursa problemei
Cum altfel poți să nu mai fii tristă, decât rezolvând motivul care te-a adus aici? Este o relație simplă cauză-efect. Doi cercetători de la Universitatea din Leuven, Belgia, au concluzionat în urma unui studiu că tristețea durează de 240 ori mai mult decât alte emoții.
Când vezi asta în cifre, rațional nu ți se pare păcat și o pierdere de timp? Reamintește-ți că armonia este o stare care se câștigă prin exercițiu, iar cu tristețea trebuie umblat cu precauție, căci iată că este o adevărată amenințare pentru bunăstarea noastră psihică.