De ce scade apetitul sexual în societatea modernă? Explicaţia psihologului

Este o tulburare din ce în ce mai des întâlnită, iar experţii consideră că stilul de viață stresant este un prim factor declanşator, însă mai există şi alţii la fel de importanţi.

Distanțarea emoțională față de parteneri sau oboseala cronică se adaugă listei cu factori care pot să diminueze apetitul nostru sexual.

Psihoterapeutul Maria Verdi este de părere că, de regulă, factorii psihologici sunt mai frecvenți decât afecțiunile fizice, în urma terapiei de cuplu, partenerii renunță să se mai învinovățească pentru situație și vor înțelege că nu atracția dintre cei doi a dispărut, ci o serie de factori interni și externi le afectează relația sexuală și de cuplu.

Care sunt cauzele psihologice care scad apetitul sexual în societatea modernă?


Psihologul Maria Verdi afirmă că majoritatea relațiilor încep printr-o mare atracție erotică, iar după ce nevoile sexuale sunt satisfăcute, acele sentimente “explozive” se transformă în unele mai pașnice, mai profunde, însă acestea sunt de multe ori greșit înțelese de cei doi parteneri.

“După o perioadă de timp, ceea ce rămâne în relație este dragostea, după ce facem dragoste.

Acesta este marele test al tuturor cuplurilor, cât de profundă rămâne relaţia când atracţia erotică se diminuează. Chimia sexuală este cea care formează cuplurile, dar ea este doar o parte din relaţia de lungă durată”, consideră psihologul.

De cealaltă parte, emoțiile negative ucid intimitatea și pasiunea din viața cuplului. Conflictele nerezolvate reduc dorința sexuală a partenerilor. Totodată, mânia și resentimentele reduc pasiunea mai repede decât vina şi ruşiunea.
“Ruşinea, sentimentul de vinovăţie cu privire la sexualitate provenite din copilărie sau relaţii anterioare nefericite, resentimentele, mânia, dispreţul faţă de partener ridică bariere majore în viaţa intimă a celor doi. Fiinţa umană care îşi displace trupul şi nu se acceptă aşa cum este îşi generează bocaje şi la nivel sexual”, continuă psihologul Maria Verdi. În același timp, potrivit specialistului, și vinovăția generează blocaje sexuale, deoarece este bazată pe teama de a nu răni, de a nu împovăra sau de a nu dezamăgi partenerul.