Probabil fiecare persoană trăiește de-a lungul vieții cel puțin o astfel de poveste de dragoste care întâmpină numeroase dificultăți, tocmai pentru că s-a îndrăgostit de cine nu ar fi trebuit.
Dar care este motivul? De ce avem obiceiul să ne îndrăgostim de cine nu trebuie?
În primul rând este important de lămurit ce înseamnă, de fapt, acest „de cine nu trebuie”. Poate avea mai multe semnificații. De exemplu, se poate referi la o persoană cu care nu ești compatibilă și cu care nu ai șanse prea mari de a construi o relație fericită, de lungă durată. În acest caz există numeroase motive pentru care oamenii au tendința de a se îndrăgosti de cine nu trebuie. Iată câțiva dintre factorii psihologici:
Ți-e teamă de singurătate
Numeroase femei aleg să intre în relații doar pentru a nu fi singure. Se tem de singurătate și acceptă să aibă întâlniri amoroase cu persoane care poate că nu sunt cele mai potrivite alegeri. Iar când ajung deja să se îndrăgostească, descoperă prea târziu că au făcut alegerea greșită.
Crezi că îl poți schimba
Fiecare persoană are anumite standarde când vine vorba de partenerul potrivit și de relația ideală. Cu toate acestea, foarte multe femei lasă la o parte aceste reguli și standarde pe care și le-au impus pentru că sunt convinse că vor reuși să-l schimbe pe bărbatul de care s-au îndrăgostit. Dacă ai obiceiul să faci asta, atunci trebuie să-ți reevaluezi modul în care privești relațiile. Oamenii nu se schimbă ușor, iar o relație construită pe dorința de a-l schimba pe celălalt este din start sortită eșecului.
Crezi că nu meriți mai mult
Tipul de bărbați cu care ai întâlniri sau alături de care încerci să construiești o relație reflectă în mod direct imaginea pe care o ai despre tine. Dacă ajungi adesea în relații cu bărbați care nu te respectă, este un indiciu că nu te respecți pe tine însăți și că ai o imagine negativă despre propria persoană. În acest caz, trebuie să schimbi nu doar partenerul, dar și modul în care te privești pe tine. Numai după ce îți redobândești încrederea în sine vei atrage persoane care să te aprecieze și să te respecte.
Nu ești pregătită pentru o relație serioasă
Faptul că intri tot timpul în relații cu bărbați care nu sunt dispuși să aibă o relație serioasă ar putea fi un semn că nici tu, la rândul tău, nu ești pregătită pentru pasul cel mare.
„Oamenii resping adesea posibili parteneri minunați care se află în preajma lor dar pe care nu reușesc să-i recunoască din cauza fricii de angajamente serioase. De cele mai multe ori nici nu sunt conștienți că au această teamă de angajamente”, declară pentru huffpost.com psihoterapeutul specializat în terapie de cuplu Elisabeth J. LaMotte.
În afara motivelor psihologice care îi determină pe oameni să se îndrăgostească și să intre în relații cu persoane nepotrivite, există și situația în care se pot îndrăgosti de persoane cu care nu pot avea o relație, din diferite motive.
Iubirile neîmpărtășite sau iubirile „imposibile” așa cum sunt numite adesea au inspirat numeroase opere literare, filme și creații artistice.
Dincolo de romantismul care a captivat întotdeauna imaginația oamenilor, există și unele explicații științifice pentru care avem tendința să ne îndrăgostim de cine nu trebuie.
Iată care sunt câteva dintre motivele științifice pentru care ne îndrăgostim de cine nu trebuie:
Oamenii se simt atrași de cei care îi resping
Ce poate fi mai dureros decât să fii îndrăgostit până peste cap, iar persoana cealaltă să te ignore complet? În astfel de situații, ar fi logic să renunți și să mergi mai departe. Însă studiile au arătat că nu este atât de simplu pe cât pare. Cercetările efectuate asupra relațiilor amoroase au arătat că respingerea romantică duce la o creștere a dorinței din partea celui respins pentru că stimulează zone ale creierului asociate cu motivația, răsplata, dependența și dorința. Este activat un mod „de vânătoare” care face adrenalina să crească, ne stimulează imaginația și poate chiar să creeze dependență.
Prin urmare, atunci când ai senzația că nu poți trăi fără acea persoană de care te-ai îndrăgostit, dar care este imună la farmecele tale, amintește-ți că mintea ta îți joacă feste!
Femeile se îndrăgostesc de șefii lor
Se spune că puterea este cel mai puternic afrodiziac. De-a lungul evoluției speciei umane, creierul femeii a evoluat să considere puterea ca fiind atrăgătoare, fie că este vorba de putere fizică, intelectuală, artistică, financiară etc. Un bărbat care are putere este considerat mascul alfa, ceea ce înseamnă că sunt șanse mari să transmită gene bune următoarei generații, dar și că are resursele necesare pentru a le asigura supraviețuirea urmașilor. Deși în lumea modernă poate avem senzația că am depășit astfel de instincte, ele sunt prezente fie că le conștientizăm sau nu. De obicei, bărbații puternici cu care femeile intră în contact cel mai frecvent sunt șefii lor, astfel că se întâmplă adesea să se îndrăgostească. Însă relațiile dintre un șef și un subaltern sunt considerate tabu. În cadrul unui sondaj, 75% dintre repondenți au declarat că sunt de acord cu o relație amoroasă între colegi, dar numai 14% au spus că ar aproba o relație între un șef și un subaltern. Drept urmare, să te îndrăgostești de șeful tău este un exemplu clar că te-ai îndrăgostit de cine nu trebuie.
Bărbații se îndrăgostesc de dădace
Nu este o coincidență că numeroși bărbați celebri de la Hollywood au fost implicați în scandaluri amoroase cu bonele copiilor lor. Printre aceștia se numără Arnold Schwarzenegger, Ben Afflek, Jude Law, Ethan Hawke, Mick Jagger sau Gavin Rossdale. Specialiștii sunt de părere că slăbiciunea bărbaților pentru dădace are, de asemenea, o explicație biologică. Bărbații sunt atrași instinctiv de femeile care demonstrează că au abilități pentru îngrijirea și ocrotirea copiilor, iar această misiune revine dădacei atunci când mama copiilor trebuie să se întoarcă la muncă.
„Bona acordă multă atenție copiilor pentru că este plătită pentru asta. Pentru un bărbat, acest comportament poate atinge o coardă sensibilă. Este ceea ce eu numesc complexul Mary Poppins”, declară pentru thesun.co.uk expertul în relații James Preece.
Bărbații se îndrăgostesc mai repede
În cadrul unui studiu recent s-a descoperit că în ciuda concepției generale, bărbații se îndrăgostesc mai repede decât femeile. La mijloc se pare că există tot factori biologici. Potrivit autorilor studiului, citați de bustle.com, femeile sunt mai precaute atunci când se îndrăgostesc. Motivele țin de evoluție pentru că o femeie are mai multe de pierdut dacă alege greșit partenerul. În prezent nu este ceva neobișnuit ca o femeie să-și crească singură copilul, dar cu multe mii de ani în urmă acest lucru ar fi fost aproape imposibil. De aceea, alegerea partenerului potrivit, care să asigure supravițuirea urmașilor, este un criteriu pe care femeile îl iau în calcul instinctiv atunci când se îndrăgostesc.
Bărbații, în schimb, sunt mai relaxați din acest punct de vedere, de aceea se îndrăgostesc rapid, de multe ori având senzația că s-au îndrăgostit de cine nu trebuie.