Care sunt motivele pentru care sfârșitul unei prietenii este mai dureros decât o despărțire romantică
Învățăm cum să ne facem prieteni, cum să îi includem în viața noastră când suntem tineri. Prieteniile devin din ce în ce mai importante pe măsură ce înaintăm în vârstă. Acestea pot fi un predictor mai puternic al bunăstării relațiilor familiale pe măsură ce îmbătrânim, conform unui studiu realizat în 2017. Dacă prieteniile sunt atât de importante, de ce nu vorbim despre ce să facem atunci când acestea se încheie? Există această preconcepție că prieteniile sunt ușoare pentru adulți. Dar acest lucru nu este adevărat pentru mulți oameni. Momentele frumoase, etapele dificile și sfârștiul unei prietenii pot fi la fel de greu de gestionat precum cele din relațiile romantice, dacă nu chiar mai greu.
Iată de ce sfârșitul unei prietenii poate părea mai greu decât o despărțire de partener!1. Nu știm ce să spunem
Tindem să ne gândim la sfârșitul unei prietenii ca la o trădare. În această situație, este ușor să identificăm motivul pentru care prietenia s-a încheiat și să o comunicăm celeilalte persoane. De cele mai multe ori, prieteniile se termină pentru că oamenii se distanțează treptat, ceea ce înseamnă că nu mai există niciun subiect de conversație standard între aceștia. Este posibil ca relația de prietenie să se încheie din cauza unor factori din afara prietenie, cum ar fi distanța, diferitele stilul de viață sau lipsa de apreciere din partea ambelor persoane dintr-o prietenie. Oricare ar fi motivul pentru dizolvarea unei prietenii, deseori nu știm dacă ar trebui să avem o conversație cu prietenul respectiv.
Dacă decidem să vorbim, nu știm ce să spunem. Acest lucru poate crea situații care ne rănesc. Indiferent dacă nu este tratat în mod corespunzător sau dacă este neașteptat, nu știm cu adevărat cum ar trebui să fie sfârșitul unei prietenii.
În relațiile romantice, există adesea o conversație care semnalizează despărțirea oficială. Deși este dureroasă, poate oferi un sentiment al încheierii unui capitol în viață. Dar nu avem acest tip de conversație și la sfârșitul prieteniilor, așa că poate fi mai dificil.
2. Ne simțim prost că nu am putut menține prietenia
Oamenii simt că ar fi trebui să-și dea seama ce să facă. Simt că fac ceva greșit atunci când se termină o prietenie. Din cauza faptului că sfârșitul prieteniilor nu este discutat la fel de mult precum despărțirile, oamenii pot simți că sunt singuri în lupta aceasta de a face prieteniile să funcționeze.
În loc să ceară sprijin și sfaturi de la alți prieteni, aceștia tind să țină problemele pentru sine. Însă practica aceasta îi poate face să se simtă și mai izolați.Există, de asemenea, o așteptare comună ca nu orice relație romantică să reziste pentru totdeauna, așa că trebuie să ne așteptăm și ca prieteniile să se termine. Sfârșitul unei prietenii nu semnifică faptul că o persoană sau ambele sunt oameni răi, ci pur și simplu că relația nu va funcționa.
3. Nu știm termenii despărțirii
După încheierea unei relații romantice, partenerii vorbesc despre parametrii despărțirii lor. De obicei, aceștia decid dacă vor rămâne prieteni, dacă vor tăia complet legăturile sau dacă vor vorbi atunci când se văd în situații sociale.
Acest tip de conversație nu prea apare după sfârșitul prieteniilor. Există multă confuzie după acestea. Încă intenționați să vorbiți în anumite contexte? Sunteți deciși să vă vedeți într-un grup de prieteni, dacă aceștia sunt comuni? În momentul în care nu răspundeți la aceste întrebări, pot urma multe întâlniri ciudate și, în cel mai rău caz, durere inutilă.
Posteaza comentariu