Dar in momentul in care el preia rolul parintelui, acesta continua "educatia" iar natura isi spune cuvantul - copilul ajunge mare si incearca sa-si construiasca propriul univers. Pentru a reusi, are nevoie de libertate de manifestare. Partenerul nu este dispus sa-i dea aceasta libertate si ca urmare va face tot ce ii sta in putinta pentru a obtine fiinta de care s-a indragostit. Pe de alta parte cel in crestere va actiona pentru a se elibera de partener. Cele doua tendinte functioneaza in opozitie si trag in sensuri diferite matricea de cuplu.
Simptomele mentionate apar atunci logice:
1. Imi insel partenerul pentru ca noul partener corespunde etapei actuale pe care o traversez. Acest simptom apare, spre exemplu, intr-un cuplu in care el spune: vreau sa fiu barbat, pana acum am facut prin intermediul ei, nu mai vreau sa stau cu socrii, vreau sa fac casa mea, vreau sa fac familia mea. Noua partenera ii ofera o senzatie noua si corepunde unei nevoi importante pentru el - nevoia de putere. Relatia extraconjugala apare ca o consecinta fireasca a schimbarilor intervenite in cadrul cuplului, in faptul ca el nu a putut sa experimenteze propria individualitate intr-o realitate sociala.
2. Nevoia de separare, lipsita de argumente logice pentru cei din jur, este o manifestare explicita a tendintei de rupere a relatiei.
3. Tendinte suicidare (autentice sau demonstrative), atacuri de panica, manifestari ale unor somatizari, stari de rau fizic, etc. sunt forme de manifestare a nevoii de separare de cuplul in care functioneaza la un moment dat, dublata insa de incapacitatea de a face separarea. Pentru a se ajunge la astfel de manifestari este necesar si un fond psihologic care sa permita manifestarea acestor tendinte.
Solutii?
Poate ca solutia cea mai la indemana ar fi amanarea casatoriei legale. Dar in asemenea momente este o solutie destul de greu de implementat pentru ca in aceasta perioada, apare si o alta stare - dragostea de adolescent, iubirea care nu este dispusa sa capete forma. In aceasta stare cei doi vor sa fie impreuna cu orice pret. Nevoia de celalalt este atat de puternica incat l-ar tine de mana tot timpul. Este dificil in aceasta situatie de explicat pentru ca explicatia se adreseaza mintii iar ceea ce actioneaza acum este "inima".
O alta solutie ar fi educatia copilului pentru a fi invatat sa utilizeze si sa actioneze folosind propriile sentimente. A forma altfel spus (un concept la moda inca) - inteligenta emotionala. Solutie care presupune timp si presupune capacitatea de a judeca a copilului, precum si diferentierea dintre realitatea casatoriei si semirealitatea iubirii. Dar acestea sunt solutii pe termen lung sau, de cele mai multe ori, tardive.
Solutia rezonabila este de a permite partenerului sa creasca. Sincer, personal sunt destul de sceptic. Pana in prezent nu am intalnit prea multi oameni dispusi sa ajute alte persoane sa creasca psihologic. Daca tu cresti, partenerul tau desi declara ca vrea sa te ajute, actionezeaza pentru a bloca cresterea ta. Daca el ar fi dispus sa te ajute cu adevarat in aceasta periaoda, cuplul nu ar avea decat de castigat. Si de fapt este singura solutie care sa pastreze cuplul.
Solutiile profesioniste sunt cele legate de cresterea partenerului. Aceasta se face prin intermediul terapiei de cuplu sau a unei cure individuale. Aici exista suficiente metode de lucru si nu este cazul sa le tratam pe larg.
O alta solutie este separarea temporara. Din pacate aceasta solutie are unele mici dezavantaje. In general exista nevoia unei retrageri undeva. Dat fiind problemele sociale - unde crezi ca pleaca ea? Ei bine ai ghicit - la parinti. In acest caz ar mai putea spune sa este vorba despre o perioada de experimentare pe propriile picioare a vietii? De fapt in rare cazuri aceasta solutie este posibila si asta dintr-un singur motiv - este scumpa. Doua case, doua persoane care se intretin autonom. De asemenea aceasta solutie antreneaza in partener si stari psihologice intense.
Evident exista si solutia divortului. A divorta nu este sfarsitul lumii. Este o solutie care presupune destul de mult disconfort. Dezavantajul acestei solutii este dat de riscul ca partenerii sa nu se inteleaga, sa pice intr-o stare de tensiune, intr-o stare de pierdere (depresii, unele stari paranoide, etc.).
Exista cupluri care, dupa divort, ajung sa aiba relatii foarte bune. De ce? Daca ati medita un pic veti vedea ca acum este dorinta autonoma a ambilor parteneri de a petrece timp impreuna si de a imparti viata in doi spre deosebire de perioada anterioara cand relatia era parinte - copil.
Cea mai de preferat solutie este (si aici sunt partial subiectiv) mi se pare a fi sa permiti partenerului sa creasca. Daca suntem intr-o relatie de parinte - copil, atunci asuma-ti constient rolul de mama / tata si continua-ti treaba spre individuarea partenerului - ca si cum ai pregati pe celalalt pentru a pleca de langa tine. Cand el va fi pregatit psihologic sa plece, atunci se va hotari sa ramana pentru ca este alegerea lui - este vesnica poveste a celor care cauta si ajung sa vada ceea ce au aproape de ei. Iar atunci cand nimic nu merge poti apela la un psiholog, la o parere din afara.
Posteaza comentariu