Cand vorbim despre limite interne si exterioare ale cuplului, avem de-a face cu trei tipuri de cupluri:Cuplul fuzional, in care partenerii formeaza o unitate simbiotica (actioneaza ca o singura persoana, au aceleasi gusturi, aceleasi idei), separandu-se total de exterior (prieteni, colegi, familie) si petrecand cea mai mare parte a timpului doar ei doi.
De obicei, cuplul adopta aceasta forma extrema in timpul fazei de indragostire, cand partenerii au nevoie de unitate, simt nevoia sa apartina complet celuilalt si sa-si imparta toate secretele.
Daca aceasta faza depaseste o anumita perioada - peste un an - apar, insa, si consecinte negative, cum ar fi cele de pierdere a limitelor propriului eu (ca indivizi), dizolvarea sinelui, suprimarea instinctelor, a impulsurilor agresive si sexuale (in aceasta descriere se indentifica genul de cuplu care nu se cearta niciodata, care reactioneaza in aceeasi maniera, indiferent daca anterior se raportau diferit, erau diferiti etc.).
La extrema cealalta, se gasesc partenerii care se tem de intimitate, de pierderea propriei identitati, mentinand astfel o bariera rigida intre ei si o limita difuza cu exteriorul.
Cuplul care functioneaza normal, sanatos si care este se caracterizeaza prin:
- relatia lor se diferentiaza clar de orice alta relatie care implica doua persoane, iar limitele exterioare sunt bine delimitate, partenerii fiind constienti de esenta cuplului lor, doresc sa petreaca timp unul cu celalalt si au o viata impreuna (trai comun, obiceiuri asemanatoare);
- in cadrul relatiei, partenerii isi pastreaza identitatea si respecta individualitatea celuilalt - ii respecta programul de lucru, iesirile cu prietenii, nevoia de timp liber, care nu include si partenerul de viata. Acest tip de cuplu are sanse mai mici sa creeze senzatia de "sufocare", de intruziune a intimitatii celuilalt.
Fiecare partener simte pe pielea lui ca una dintre cele mai dificile sarcini de realizat si mentinut, in cadrul unei relatii, este acceptarea unei separari, respectiv sa respecte individualitatea celuilalt fara sacrificarea propriei individualitati. Si aceasta pentru ca relatia de cuplu este cea mai apropiata de cea a mamei si copilului, fiecare individ incercand inconstient sa traiasca aceleasi satisfactii ca in relatia primara, o dragoste si o sustinere neconditionata, sa fie iubit indiferent de ceea ce valoreaza sau ceea ce este.
In ultimii ani, se dezvolta din ce in ce mai mult cuplul cu limite exterioare extrem de flexibile. Deoarece casatoria a ajuns sa fie considerata o inchisoare din care trebuie sa evadezi, partenerii nu mai au asteptari foarte mari din partea celuilalt si cauta sa-si satisfaca o mare parte a nevoilor in afara relatiei lor. Din acest motiv, se ajunge ca relatia maritala sa nu mai fie valorizata altfel decat orice alta relatie.
Intr-un articol urmator vom afla mai multe despre comportamentul adultului si al copilului intr-o relatie, dar si despre stima de sine in cuplu.
Comentarii (12)
nu stiu ce sa mai fac.........am fost impreuna 4 ani pana in momentul in care a izbucnit un mare scandal si m-a lovit iar familia mea a afleat si nu mi-a mai dat voie sa ies cu el. in zilelealea il dispretuaim enorm dar in acelasi timp imi era greu fara el.sincera sa fiu nu am fost capabila sa stabilesc anumite limite intre noi si asta cred eu ca a fost o cauza care a dus la ceeace am scris mai sus.dupa o perioada m-am intalnit cu el...simtea ca nu mai rezist fara sa il vad si sa vorbim; sa stiu de el ce face si cum se simteasta ducand la hotararea amandoura sa ne intalnim si sa continuam relatia pe ascuns si asa am si facut. de un 1 an si jumatate suntem iar impreuna si akm simt ca nu mai am putere,nu mai fac fata atatora certuri si contradictii.ce pot sa fac ce ma sfatuiti?am monente in care zic ca ma despart de el si apoi imediat imi vine in cap sau incerc sa imi imaginez cum ar fi viata fara el si imi deau seama ca nu bine,cel putin asta cred eu. ajutati-ma! ajutati-ma!
Buna....!Referitor la certuri parerea mea este ca.el nu e sigur pe el.I-i e frica sa nu te piarda dar prin felul de a se comporta o sa se intimple inevitabilul.Incearca sa-i explici ca esti o fire libertina si ai vrea sa ai si tu timp ptr prietenele tale .Si el are spatiul lui cu baieti la o bere la un biliard ......etc.Daca nu intelege aplica metoda lui fai tu ce-ti face el .Te pup si succes Alina Seattle :)
buna...am si eu o relatie cu un baiat super, ne iubim foarte mult dar este o problema...de multe ori intervin certuri si discutii din cauza ca ma vrea doar pentru el, nu pot iesi cu prietenele mele fara el, nu pot sa fac nimic fara el, ca se simte exclus si apare in peisaj de fiecare data...nici sa stau acasa sa ma odihnesc dupa o zi lunga de lucru nu pot linistita ca "oare de ce nu am mers la el in loc sa merg acasa"? am incerat sa vorbesc cu el dar nu vrea sa inteleaga ca am si eu nevoie de putina independenta, si ca asa ma sufoca...ce sa fac? cum sa-i zic?
nu inteleg de ce de fiecare data barbatu are dreptate,in cazul meu,daca recunosc ceva ca am gresit sau nu ,nu e bine, daca nu recunosc tot nu e bine.si noi am vrea sa comunicam mai mult dar cand ajung la pct. meu de vedere gata sa terminat se supara sau imi da de inteles ca eu sunt vinovata..deci tot nu ai cum sa eviti conflictele
mai intr-o relatie tre fiecare sa lase de la el altfel nu se ajunge nicaieri;)sa nu fii egoist da nici luat de prost;)sa iubesti da sa ai grija sa fii si iubit;)si mai ales nu sa le faci u pe toate intr-o relatie ;)
prietenul meu are o fire copilareasca si ii place k mereu sa fie alintat iar eu nu ma pot acupa mereu de asta si uneori ma enervez cand se poarta k un copil si astfel apare cearta de multe ori..partea buna e k el lasa mereu de la el si astfel ne impakm bn si eu las de la mn sa nu credeti k sunt egoista :p
NUSTIU E USOR A TE DA CU PAREREA DAR CIND ITI APAR PROBLEME PERSONALE E FOARTE GREU SI NICI UN SFAT NU MAI ARE VALOARE . IN ORICE CUPLU E NEVOE DE RESPECT SI INTELEGERE .DAR CU PARERE DE RAU DACA DRAGOSTE NU E NUMIC NU E.....
Toata ziua buna, taca, taca tocati barbatii la nervi. Si pe urma va plangeti ca barbatii sau asa si pe dincolo. Eu nu am intalnit femeie care sa recunoasca ca a gresit. Ia mai GURA.
buna ana. vreau sa-iti spun ca nimeni nu ar trebuii sa stea cu un barbat care e prea orgolios sa isi recunoasca greselile. astia sunt niste frustrati. mai bn lasa-l .pooooooooooooooop
cu un astfel de partener nu ai viata in final,orice ai face nu te intelegi,e obositor si te vei plictisi.eu am patit.era cate pe ce sa ma casatoresc.dar nu pot fi nerespectata la nesfarsit,nu pot trai cu un om posesiv,la dispozitia mea,am si eu toanele mele,reactiile mele si vreau sa fiu si eu magulita chiar cand gresesc.daca el greseste si nu recunoaste e ca si cum te-ar minti in fata si daca la tinerete merge ca o joaca,mai incolo se transforma intr-o lipsa de respect si de apropiere sufleteasca.femeia trebuie sa se simta iubita,altfel nu are nevoie de barbat.
vreau si eu un rapuns daca se poate ce ne facem daca parteneru d viata e prea orolius si desi el a gresit tot el asteapta sa fie cautat sa il caut????????????va rog sa imi dati un raspuns
PAREREA MEA E CA E NEPOTRIVIRE DIN TOATE PUCTELE DE VEDERE? '
Posteaza comentariu