Cuvinte care marcheaza o relatie

Unul dintre lucrurile care se spun deseori si sunt recomandate mereu este: important este sa comunici cu partenerul. Nu am sa ma refer acum la comunicare, modalitati de comunicare ci la o componenta intrinseca si destul de banala a comunicarii - cuvantul.

Cuvantul are un sens, o semnificatie si pare sa provina dintr-o logica implicita a limbii si a structurii. Multe cuvinte sunt rostite de fiecare, multe cuvinte ajung la destinatie, altele nu. Cuvantul marcheaza un spatiu personal si totodata un spatiu in sine, este un spatiu al cuvantului in care elementele se structureaza intr-o logica simpla. Dar cand aceasta logica devine un element asupra caruia sa te referi?

Care e cuvantul gelosului? Care e cuvantul celui care iubeste? Ce difera atunci cand te certi cu el de cuvantul cand nu te certi cu el?

Relatia de cuplu este deseori marcata de cuvinte care au sens numai pentru cei doi iar ceilalti sunt exclusi din aceasta comunicare. Ce inseamna "a iubi"? Un cuvant des utilizat de doi oameni care formeaza un cuplu. De ce simt ei nevoia sa dea o forma acestui cuvant si, mai ales, ce desemneaza prin acest verb?

Cuvantul are mereu o incarcatura emotionala sau este doar o trecere prin ratiune? Intrebarile pe acest taram par sa fie infinite si poate ca intrebarea este: de ce merita atentie acest subiect?

Cuvantul pare sa fie un element de trecere din interior spre exterior, de la ceea ce este in propria lume la ceea ce este afara, in lume, ceilalti oameni sau, chiar, animale. Este o lume interioara care se manifesta, simte, traieste, gandeste, freamata, creeaza, etc.

Exista si o lume sociala, o lume in care sunt oameni care constituie realitatea noastra de zi cu zi.

Cuvantul devine forma de trecere de la ceea ce este interior la ceea ce este exterior, real, evident, social. Prin cuvant ceea ce este interior capata o forma in care reuseste sa ajunga la celalalt. Implicit continutul exprimat nu mai este pur personal si devine un element de impartit cu ceilalti.

Totusi cuvantul in sine nu reuseste aproape niciodata sa exprime lumea interioara a unei persoane astfel incat sa o faca transparenta celuilalt. Cand doi oameni se intreaba ce sa faca in week-end ei folosesc cuvinte prin care comunica niste lucruri. Ei simt ceea ce comunica - daca in acest week-end ea spune "vreau sa ma duc la lucru" aceasta inseamna ca, la ea, lumea sa interiora, constituie "a merge la lucru"? Evident ca nu, dar aceasta poate reprezenta ca acest cuvant nu este un display pe care se afiseaza o insiruire de silaba care se constituie in cuvinte care redau ceea ce este interior. Ea poate spune: "este dorinta mea sa merg la lucru" sau poate spune "nu vreau sa fiu aici, cu tine" sau poate spune "mi-e teama sa stau acasa" sau "mi-e frica sa nu imi pierd serviciul" sau oricare alt temei al lumii interioare.

Cum poate acest cuvant in sine sa exprime un continut, evitand sa exprime un alt continut. In sintagma aleasa de mine in acest week-end ea spune "vreau sa ma duc la lucru" oricare dintre "traducerile" de mai sus poate sa fie implicita ceea ce face sa fie nevoie de un traducator care sa aleaga varianta corecta. De unde luam acest traducator?

Poate ca cel mai bun translator ar fi chiar persoana in cauza. Mesajul "nu vreau sa fiu cu tine si prefer sa stau cat pot de departe de tine" probabil ca ar suna cu totul altfel decat "vreau sa merg la serviciu". In primul caz se pune in cuvinte un exemplu simplu de conflict in interiorul cuplului. In al doilea rand se pune in discutie un element de rol social, programul serviciu cu tot ceea ce cuprinde el. Mesajul in aceasta ultima forma pare sa fie mult mai usor de ingurgitat de partener care pare a gandi: "ea ar sta cu mine dar este necesar sa plece la serviciu in acest week-end".

Sa ne inchipuim ca acest stil este zilnic, iar in multe cupluri se intampla acest lucru. Oare cum poate sa evolueze acest cuplu? Pare mai economic pentru cuplu sa exprime un discurs din categoria "plec la serviciu" decat "simt ca nu te iubesc". Aceasta modalitate ii permite sa se prefaca ca sunt impreuna. Asadar o preferinta pentru un mesaj indirect, confuz, neclar.

De ce s-ar prefera aceasta varianta economica? Un prim motiv care mi se pare evident este ca persoana nu stie ceea ce simte sau daca stie nu vrea sa stie. In acest caz persoana in cauza chiar crede ca este vitala prezenta ei la serviciu desi nimeni nu pare a-i cere asta iar toate problemele pe care vrea sa le rezolve in acea sambata par sa fie la fel de usor de rezolvat si luni. In acest caz se speculeaza la maximum orice motiv al realitatii care ar putea sa o convinga ca este necesar sa fie in alta parte decat acasa. Poate ca seful i-a spus zilele trecute ca este nemultumit de ea pentru ca nu poate sa rezolve o chestie. In mintea ei se va lega de acest comentariu pentru a justifica fata de ea insasi nevoia de a fi departe de el.

Un alt motiv pentru care un cuplu ar prefera aceasta varianta economica si vaga este ca, astfel, va putea sa evite infruntarea a ceea ce li se pare dificil. A exprima sentimente negative pare sa fie un element impotriva caruia se duce o lupta pe care parintii si, ulterior, scoala o incep de la varste fragile. Cum sa-i spui doamnei invatatoare: "nu-mi place de tine, imi esti antipatica, te urasc, etc.?" Similar, cum sa-i spui celui cu care te-ai maritat ca iti este nesuferit si ca nu vrei sa il mai vezi. Este mai bine sa gasesti tot felul de subterfugii pentru a nu face asta. Aici scopul pare sa fie evitarea a ceea ce este in fiecare, a autenticelor trairi in favoarea unei atmosfere tensionate in fapt dar caldute in aparenta.

Mai pot fi si alte multe motive pentru care lucrurile sa stea asa si nu altfel. Este evident ca evitarea presupune un anumit pericol pe care o persoana o simte in relatia cu celalalt. Este necesar sa existe aceasta traire, aceasta forma de manifestare, aceasta economicitate. Nu faptul acesta este important ca uneori persoanele nu mai exprima. Faptul cu adevarat dificil este ca aceasta traducere nu are loc niciodata iar persoana nu stie de ce merge in fiecare week-end la serviciu.

Acest tip de discurs mai implica un alt pericol. Partenerul nu are acces la ceea ce se petrece in fapt. Venindu-i-se cu un argument din realitate, el intelege ca a merge la serviciu presupune un efort din partea fiecaruia om, nu vede si alta coordonata decat cea pe care o exprima. Eivdent ca se va supara, va exprima gelozia pe serviciu, poate o va banui de o relatie extraconjugala dar nu va avea acces la ceea ce simte ea.

Ca urmare el poate sa gandeasca ca totul este ok, ca nimic nu s-a schimbat de cand s-au cunoscut si pana azi. Atunci la faptul in sine, el va aloca o interpretare aproape de el, isi va traduce cumva, in conformitate cu propria lume interioara. Poate se va bucura ca este lasat singur. Poate se va intrista ca este singur in acest week-end. Poate va vedea ca are nevoie de cineva pentru a nu fi singur si va deveni disponibil pentru o alta persoana, etc. Discursul clar pare sa fie in fapt un discurs foarte ambiguu, in care elementele se amesteca si devin o unitate vaga.

Eu am ales aceasta expresie aproape la intamplare, am incercat sa redau o situatie destul de generala, inclusiv cea in care apare relatia cu serviciul. Un alt lucru pe care am incercat sa-l sugerez, fara sa il exprim direct a fost ca mereu in spatele unui discurs se regaseste un alt discurs afectiv, inconstient, derutant la prima vedere pentru toata lumea, incepand cu persoana care il exprima si care poate sa devina mai inteligibil pe masura ce o persoana capata experienta cunoasterii de sine, a ceea ce se intampla in propriul suflet.