Cuplul competitiv

Dincolo de barfele absolut necesare, caci unde s-a mai vazut nunta fara susoteli si mireasa fara nemultumiri, ei se iau fiindca se iubesc. Potrivit unui ritual care dureaza ani sau luni sau saptamani (uneori, cand actioneaza "saptamana chioara", si mai putin), ei se vad, se plac, se cauta, se intalnesc, se cunosc, se arata prietenilor, cunostintelor, se hotarasc sa fie impreuna pentru totdeauna.

Si in timp ce vecinii vad, parintii vad, lumea vede, in locuri mai putin vizibile, la adapost de ochii curiosilor, ei se iau de mana, se saruta, se mangaie, isi spun la ureche vorbe de ti se face pielea gaina numai gandindu-te la rasuflarea fierbinte care le insoteste. Si asa, fara un calendar precis, nu de putine ori chiar inainte de a ajunge la biserica, simtind ca Cel de Sus le intelege iubirea si le-o binecuvanteaza, fac dragoste.

Dar, nu mult timp dupa ce s-au luat, ceva scartaie rau. Lumea nu-i proasta si ghiceste. Ca si cum cineva ar inscrie intr-un catastif urias tot ce se intampla cu fiecare, in orice moment al existentei lui. In catastif insa nu apare decat foarte tarziu "scartaitura". Apare, de multe ori, cand evenimentele s-au precipitat si iau o turnura periculoasa, in viata cuplului licarind ceva incredibil: competitia.

Firesc, stai si te intrebi: cum sa fie in competitie doi oameni care se iubesc? Poate se stimuleaza unul pe celalalt, ar spune cineva cu simtul nuantei. Initial, chiar asa este: simpla prezenta a celuilalt amplifica dorinta de a-i oferi un cuvant, un gand, un plan, o trasnaie, o experienta. Dar, incetul cu incetul, intensitatea cu care unul dintre cei doi vrea sa se afirme "il trezeste" si pe celalalt.

Acum sunt doi care vor sa citeasca, doi care vor sa se perfectioneze, doi preocupati de viitor, doi care-si doresc cariera, doi visand la o perfectionare/un studiu/o bursa/un masterat in strainatate si tot asa. Uneori cei doi "se pandesc" de pe domenii diferite. El/ea munceste pe branci ca sa aduca bani, iar celalalt incorporeaza informatii pentru a patrunde in elita.

Veti spune: si ce-i rau in asta? Unde-i problema? Ce poate fi mai frumos decat doi iubitori de ideal, un ideal pe care doresc sa si-l implineasca? Da, iubitori de ideal, insa in detrimentul iubirii reciproce. In cuplurile competitive se vorbeste despre iubire, se viseaza la iubire si asa, dintr-o data, unul simte ca nu mai este atras de celalalt. Simte cu durere ca si-l doreste pe celalalt ca inainte, dar ceva nu se leaga. Isi petrec mult timp impreuna, iau decizii de comun acord, isi sarbatoresc succesele, dar a disparut explozia, dorinta. Si nu-i vorba de cupluri formate acum zeci de ani, ci de cupluri foarte tinere.

Ochii lor - de femei, de barbati, indiferent de varsta - sunt nespus de tristi. Isi doresc ca totul sa fie ca inainte, pentru ca, spun ei, nimic nu s-a schimbat. Ba chiar, cu trecerea timpului, simtindu-se in siguranta, iubirea lor nu mai are de ce sa se teama. Se lipesc unul de celalalt, se iau in brate, se privesc in ochi, se saruta, isi fac daruri si simt... ca nu mai simt nimic.

Cuplurile competitive sunt un produs pe care barbatii nu l-au visat niciodata. Normal! Intr-o lume a virilitatii masculine, nimeni nu si-a inchipuit ca, intr-o zi, femeia o sa-si doreasca si altceva in afara de-a face copii. Si altceva in afara de a se dedica universului marunt al vietii domestice. In timp ce apocalipse dupa apocalipse anuntau sfarsitul lumii, facandu-i pe unii oameni, preventiv, sa se schimbe, nimeni nu-si putea inchipui ca schimbarea apartine tuturor. Deci si femeilor.

Acuzate sute de ani de infidelitate, desi genetic infidelitatea este "boala barbatilor", femeile au ajuns acum sa fie acuzate, direct sau indirect, ca "li s-a suit invatatura la cap". Ceea ce este pentru multe dintre ele adevarat! "Cicaleala" traditionala, arma secreta a femeilor, are acum o consistenta apropiata discursului. In afara de inerentele trimiteri la viata cotidiana, trimiteri care incep cu "n-avem", cicaleala are acum patina revendicarii. Femeia isi doreste recuperarea imaginii care l-a atras pe el in jocul erotic, imagine pe care, cu timpul, barbatul vrea s-o uite.

Chiar asa, in mijlocul textului, imi vine in minte aceasta intrebare: oare de ce nu mai dorim ca cel de langa noi sa fie, pe cat permite bugetul, la fel de curios si de instruit ca atunci cand l-am cunoscut? Va amintiti, cu siguranta, de orele nesfarsite petrecute in bratele lui/ei, schimband idei, pareri, discutand moduri de viata.

Cuplul competitiv este cuplul in care barbatul se trezeste fata-n fata cu imaginea femeii pe care incerca odata s-o cucereasca. Atunci nu-l irita nimic sau, daca da, se stapanea exemplar. Vedea partea profitabila a lucrurilor si, indiferent de temperatura relatiei, nu renunta la ea. Iar azi, priviti cu atentie si veti vedea barbati care-si trimit sotiile sau partenerele inainte, la tot felul de pregatiri, prenegocieri etc., pentru simplul motiv ca frumusetea si flexibilitatea, tactul si intuitia lor deschid un drum de afirmare foarte bun - pe care el, barbatul, vine si culege laurii.

In cuplul competitiv, barbatul se simte agresat, nelinistit, tulburat cand ea isi asuma riscul de a se afirma, de a-si petrece o parte a timpului asa cum crede de cuviinta. Acest timp pe care femeia si-l acorda siesi ii atrage atentia barbatului ca institutia casatoriei nu-l condamna neaparat la ignoranta, fripturi si beri, ci il impinge si catre permanente "iluminari".

Imi revine in minte, obsedant, intrebarea de mai-nainte: oare de ce nu mai dorim ca cel de langa noi sa fie, pe cat permite bugetul, la fel de curios si de instruit ca atunci cand l-am cunoscut?