Facebook-ul a devenit în prezent cea mai la îndemână modalitate de a cunoaşte oameni noi şi, spre deosebire de vechile siteuri de socializare, pe Facebook puţină lume este dispusă să mintă cu privire la vârstă, iar pozele sunt de cele mai multe ori autentice. Ţi-a picat cu tronc un băiat drăguţ şi ai vrea să îl cunoşti mai bine, dar el ezită să facă primul pas şi nu-ţi cunoaşte sentimentele? Ei bine, înseamnă că a venit momentul să scoţi la înaintare artileria grea, să te foloseşti de toate atuurile tale şi să-l convingi că merită să iasă în oraş cu tine.
De multe ori, femeile evită să facă primul pas spre cucerirea unui bărbat, de teamă să nu fie refuzate şi să se facă de râs. Dar acest obicei al aşteptării ca bărbatul să facă prima mişcare nu mai este valabil în prezent, când lumea este mai open minded, iar mentalităţile sunt moderne, realiste.
Aşadar, îndrăzneşte să-l inviţi pe băiatul drăguţ de pe Facebook în oraş! Iată cum să faci să nu te loveşti de refuzul lui.
1. Atrage-l într-o conversaţie privată
Dacă îţi place mult de tot un tip de pe Facebook, sub nicio formă nu-l agasa cu like-uri, tags-uri, pupici virtuali şi comentarii siropoase. Te poate considera prea insistentă, iar dacă îl inviţi în oraş te-ar putea refuza. Cel mai bine este să fii o prezenţă discretă în lista lui de prieteni. Un like din când în când, atât cât să te remarce, este de ajuns.
Când observi că este prezent pe Facebook, atrage-l într-o conversaţie privată. Sigur, partea cea mai grea acum vine: ce să vorbeşti cu el, să treci direct la subiect, să-i spui că-ţi place de el? Mai bine nu. Testează întâi terenul şi încearcă să fii atentă la fiecare detaliu despre el. Dacă este pasionat de jocuri video, spune-i că te-ar interesa să achiziţionezi şi tu un joc, pentru fratele tău, dar nu ştii ce să alegi. Cu siguranţă se va oferi să te ajute, iar conversaţia va decurge de la sine.
2. Propune-i să continuaţi discuţia în oraş
După ce te-ai asigurat că l-ai făcut să fie atent doar la tine, spune-i că ţi-ar plăcea să continuaţi conversaţia în oraş. Nu-i propune o zi anume, întrucât ar putea spune că este ocupat atunci. Dacă este un gentleman, îţi va propune el ziua întâlnirii. Dacă este mai timid şi nu zice nimic, spune-i că ştii o terasă unde se mănâncă cea mai bună îngheţată din oraş. Ce bărbat ar putea refuza o asemenea invitaţie?
3. Faceţi schimb de numere de telefon
Farmecele tale şi-au atins scopul. Acum este momentul să faceţi schimb de numere de telefon şi să stabiliţi când vă veţi suna pentru a confirma prezenţa la întâlnire. Oricât de mult ţi-ai dori să-i trimiţi SMS-uri, nu face acest lucru decât dacă ţi-a trimis el primul. Lasă-l să se gândească la tine, să aştepte un semn din partea ta. Când nu va mai rezista, vei vedea că el va fi cel care te va căuta.
4. Pune accent pe atitudine
Când ai atitudinea corectă, lucrurile sunt pe jumătate rezolvate. Aşadar, dacă vrei să-l inviţi în oraş fără ca el să te refuze, este bine să te foloseşti de atuurile tale: fii sexy, însă fără să cazi în vulgar, fii veselă, optimistă, glumeaţă şi cucereşte-l cu zâmbetul molipsitor. După cum vezi, nu este greu să-l inviţi pe băiatul drăguţ de pe Facebook în oraş. Când ai încredere în tine, nimeni nu te poate refuza
© Copyright:
Posteaza comentariu