Psihoterapeuți de renume, scriitori și gânditori ai vremurilor noastre garantează că acest concept alunecos este cheia relațiilor interumane și mai ales a celor sentimentale. Cum descoperi care este limita dintre a face un compromis și a face o greșeală?
Când începem să ne gândim la noțiunea de compromis?
În general, atunci când traversăm o perioadă bună, nu ne întâlnim cu această figură de comportament. Simțim că ne e bine, poate nu trăim în fiecare zi exaltare sau beatitudine, însă mergem seara la culcare însoțite de senzația că trăim împăcat. Dar atunci când ceva scârțâie, rareori facem un pas înapoi să analizăm care este sursa răului, preferând cel mai frecvent să negociem cu noi însene ca și când ne aparține vina pentru situația respectivă.
De ce este greu să identificăm situațiile în care compromisul este ideal?
Pentru că nimeni nu ne poate oferi nicio garanție. Tot ce putem face atunci când ne confruntăm cu nevoia de a face o schimbare este să practicăm o auto-analiză, să vorbim cu cei apropiați și, în cel mai bun caz, cu un terapeut. Dar tocmai faptul că ajungem în situația de a negocia viitorul către care se îndreaptă o relație ne bruiază din start capacitatea de evaluare.
”Relațiile de aur sunt bazate pe compromis”
Nimic neadevărat în această afirmație. Poate că ne raportăm la ea când privim spre exemple din trecut, din literatură sau din filme, când toleranța și înțelegerea au rezolvat conflicte sau diferențe de opinie majore. Arta de a ne îndepărta de convingerea că deținem dreptatea absolută este cheia de a rămâne în armonie cu cei din jur. Acesta este compromisul sănătos: atunci când merită să îl facem pentru a rezolva o problemă.
Când se transformă compromisul în suferință?
Atunci când nu suntem într-o relație bună și adevărată cu sinele. Practic, compromisul capătă o conotație nu pentru că e o idee rea în sine, ci pentru că se confundă cu decizii neinspirate. Uneori, intuiția ne transmite că o situație nu este benefică pentru noi. Alteori, o voce interioară ne spune să nu ne mulțumim cu puțin. Însă rațiunea are diverse căi perverse de a ne împiedica să avem curajul de a ne rupe de o relație nesănătoasă și mecanismul este simplu: frica. Odată instalată teama de a face o schimbare, apare minciuna pe care ne-o servim, ca să putem continua. Aici, compromisul devine de fapt o înșelăciune. Și este cea mai gravă: pentru că este creată de sine contra sinelui.
Cum să rămâi cât mai aproape de adevăr?
Acest exercițiu nu este simplu. Dar este singurul care ne poate garanta că putem rămâne într-o relație reală cu noi înșine, mai înainte de a păstra interacțiunea cu oricine altcineva. În fața nevoii de a face un compromis, onestitatea cu care ne recunoaștem (sau nu) nevoile și dorințele este singurul răspuns care trebuie să apară în fața îndoielilor. Și singura variantă de a ne proteja. Să nu ne mințim aiurea și să dăm apoi vina că am încercat un ”compromis”...
Posteaza comentariu