Comunicarea autentica in cuplu

Multe cupluri care comunica bine au doar senzatia ca are loc comunicarea. A spune ceea ce este in tine si a spune ceea ce gandesti sau simti par lucruri diferite, uneori chiar opuse. A spune ceea ce este in tine presupune un fel de a spune ce simti si a te lasa in voia relatiei. A spune ceea ce simti sau gandesti sunt parti din tine, importante de altfel, dar parti.

Atunci cand simti ca un lucru care este in tine este relativ vag, ca este penibil, ca trezeste rasul celuilalt atunci comunicarea devine o forma de adaptare si nu o forma de a fi cu cineva. As spune ca sentimentul de penibil care poate aparea la un moment dat este o forma de sesizare a faptului ca cei doi pot mai mult. Daca faci, spui si chiar simti ceva care este insotit de o stare de penibil, atunci este ceva care merita atentia cuplului respectiv.

Sentimentul de penibil provine dintr-o stare interioara a unui continut neexploatat suficient. De ce celalalt ar simti ca penibil un anumit lucru, o anumita stare? Comunicarea autentica presupune capacitatea celuilalt de a avea acces la continuturi profunde ale celuilalt si capacitatea de a le asculta verbal si capacitatea de a le simti. Ceva ce vine profund dintr-o persoana este un continut autentic.

A vorbi despre gelozie este una, a lasa sa se vada ceea ce simte profund o persoana geloasa este cu totul altceva. Una este sa stii ca gelozia nu este buna si sa vezi ca este negativ ceea ce se intampla si cu tine si cu celalalt, alta e sa vezi modul in care se contureaza imaginile barbatului si amantei si ce implicatii au in functionarea lor.

Dar a spune celuilalt aceste continuturi presupune capacitatea lui de a le asculta ca si cum ar fi continuturi care vin din suflet. Comunicarea autentica aici este de cele mai multe intrerupta de comunicarea pur si simplu. Celalalt simte dorinta de a interveni pentru a explica. Exista o reactie inerenta a acestor continuturi in celalalt iar aceasta reactie ia o forma de refuz de ascultare.

Cand celalalt se supara, reactioneaza cumva iar continuturile autentice se pierd in incercarea de a obtine un acord de comunicare al celuilalt. Comunicarea autentica presupune continuturi spontane, comunicarea autentica este mereu "aici si acum", pare a fi ceva ce apare cu adevarat in aceste momente si nu un continut care a fost. Comunicarea autentica in acest mod pare sa fie un continut natural si nu un ceva invatat, format, educat. Acest sentiment de natural si obisnuit pare sa fie un alt indicator al comunicarii.

Cred ca aceasta comunicare este fireasca si fiecare o stie insa peste ea s-au asternut tot felul de "haine groase" care o impiedica sa se desfasoare sa simti ca este penibil, sa incerci sa spui lucruri captivante, inteligente, sa cauti sa captezi interesul si atentia, sa nu spui continuturi care supara sau deranjeaza pe celalalt, sa incerci sa fii asa cum este lumea sau dimpotriva sa cauti numai continuturi aparte, unice.

Spuneam ca aceste randuri se adreseaza cuplurilor care comunica bine si cred ca aveam un motiv intemeiat sa nu ma adresez cuplurilor care nu comunica sau celor care simt ca au probleme de comunicare; pentru acestea este necesar sa incerce sa isi creeze spatiul si timpul pentru comunicare, sa simta ce este cu ele.

Pe de alta parte exista cupluri care comunica bine, dar atunci actul de a vorbi cu celalat uneori are alte sensuri nu comunicarea lui a fi impreuna, ci este un act de descarcare a unei pulsiuni puternice insa foarta prelucrata. Comunicarea pare un camp de intalnire a doua persoane care tin unul la celalalt si care incearca sa fie impreuna prin ceea ce sunt.