De cele mai multe ori, femeile sunt cele care par să fie complet dărâmate după o despărțire. Plâng mult, își manifestă tristețea sub diferite forme, vorbesc fără oprire cu prietenele și rudele despre fostul iubit și cauzele destrămării relației.
În schimb, bărbații sunt mult mai rezervați. Rar se întâmplă să vezi un bărbat care să plângă în fața tuturor că s-a despărțit de iubită.
Bărbații suferă mai mult în relațiile cu probleme
Nu numai că sunt foarte puternic afectați de o despărțire, dar se pare că bărbații suferă mai mult decât femeile dacă relația în care se află nu merge bine. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Wake Forest din Statele Unite a demonstrat faptul că sănătatea mentală a bărbaților este foarte mult influențată de calitatea relației lor amoroase.
Aceștia resimt puternic stresul unei relații cu probleme, efectele putând varia de la depresie și până la consumul de alcool. O astfel de descoperire contrazice serios credința că bărbații sunt mult mai indiferenți în relațiile amoroase decât femeile și că sunt foarte rezistenți în fața stresului emoțional. De fapt, aceștia își reprimă sentimentele, temerile și tristețea provocate de o relație cu dificultăți, ceea ce le cauzează probleme de sănătate, în special mentală.
Cercetătorii sunt de părere că unul dintre motivele pentru care bărbații suferă mai mult este acela că își pun încrederea în partenera de viața, față de care se pot descărca emoțional, iar atunci când sunt într-o relație dificilă nu reușesc să facă acest lucru.