Cand ne indragostim, lumea e la picioarele noastre. Ne sarutam noaptea intreaga. Plutim. Suntem alchimisti ai dragostei prinsi in dansul dorintei. Cand sar scantei intre doi oameni, se spune despre ei ca au chimia potrivita. Pe masura ce incep sa se indragosteasca unul de celalalt - si sa se sarute - se produce o explozie de hormoni asemnatori adrenalinei.
In reteaua neuronala sofisticata a creierului, anfetamina naturala, feniletilamina, stimuleaza intregul sistem ajutand impulsurile sa treaca de la un neuron la altul. La fel de implicati in acest proces sunt si verisorii chimici ai amfetaminelor: dopamina si norepineprina.
Dopamina confera stralucirea euforica, iar norepineprina este responsabila cu stimularea productiei de adrenalina energizanta. In combinatie, acest menage a trois ne alimenteaza cu "chimie". De aceea palmele ne transpira, genunchii ne lasa sau inima o ia la goana si avem "fluturi in stomac". Si desi chimia poate cauza anumite reactii fizice nedorite, magia sa este de natagaduit.
Pulsul atractiei incepe in cel mai mare organ sexual: creierul. Software-ul transformator al creierului uman il constituie memoria si dorinta. Asadar, saruturile din trecut au potentialul sa atraga saruturi viitoare. Doar gandul la persoana iubita poate fi de ajuns pentru a produce un flux delirant.
Exista oare cu adevarat asa-numita imbolnavire de iubire? Poetul britanic din W.H. Auden a comparat-o cu o "mancarime neuronala intolerabila" in poemul sau Petition. Si oricine a infruntat furtuna ravasitoare a dragostei nebune ii va recunoaste semnele: euforia ametitoare; chinul persistent, noptile fara somn inundate de un vartej de extaz sau neliniste.
Tanjim dupa urmatoarele intalniri. Cand suntem impreuna cu persoana iubita ii soptim prostioare. Vorbim toata noaptea, ne mangaiem, ne sarutam. Si daca inca va mai indoiti de faptul ca imbolnavirea de iubire exista, ganditi-va ca intr-un studiu efectuat in 1992 pe 168 de culturi diferite, antropologii au descoperit ca 87% dintre ele respectau etapele traditionale ale iubirii romantice. Mai mult, oamenii sufereau de aceasta "boala" de foarte mult timp.
Putine sunt senzatiile la fel de frumoase ca aceea de a fi indragostit. Dar creierul nu poate mentine la nesfarsit starea de euforie. Conform studiilor stiintifice, iubirea romantica sau dorinta sexuala dureaza intre 18 si 36 de luni, dupa care, fara exceptie, vraja incepe sa se disipe. Ratele divorturilor ating apogeul in jurul celui de-al patrulea an de casnicie. Cand devine rezistent la cocktailul chimic, e nevoie de din ce in ce mai multa chimie pentru a mentine freamatul extatic al pasiunii.
Astfel s-ar putea explica de ce unele persoane nu sunt capabile sa mentina relatii pe termen lung: ele prefera efectele energizante oferite de amfetaminele din creier (fluxul noii iubiri) in locul efectului tranchilizant al endorfinelor. Unii chiar devin dependenti de pasiune. La primele semne ca dorinta paleste, pleaca si se implica in aventuri pasagere cu partenere noi. Cu siguranta, tanjesc dupa acel amestec ametitor de chimie si dorinta.
Ar putea exista si o altfel de explicatie a faptului ca unele relatii au succes, in timp ce altele esueaza. In mare parte are de-a face cu ceea ce unii antropologi numesc "harta dragostei", o harta sau un model mental care determina ce anume ne excita pe fiecare din punct de vedere sexual - ce ne face sa dorim sa sarutam pe cineva intr-un mod special, chiar sa ne indragostim.
Deoarece sarutarile romantice necesita o anumita chimie, cercetatorii de azi se concentreaza asupra psiho-neuro-imunologiei(PNI) pentru a ajuta la cercetarea ei. PNI este analiza interactiunilor dintre perceptia ta despre nivelul universul care te inconjoara, felul in care iti functioneaza creierul, comportamentul tau si sistemul imunitar.
Asadar, acel sentiment deosebit pe care-l traiesti cand saruti profund pe cineva nu este doar in creierul tau : el se revarsa si in corp. Mai mult, studiile au demonstrat ca saruturile pasionale, care necesita o activitate musculara progresiva si ritmica, stimuleaza undele alfa din creier. Acestea sunt aceleasi unde care apar si in timpul perioadelor de meditatie.
Din moment ce experintele si amintirile noastre ne pot determina sa cream o imagine ideala a felului in care ne asteptam sa se desfasoare lucrurile, acest aspect la randul lui, ne afecteaza interactiunea minte- creier si implicit, reactia minte-corp. De exemplu, cand suntem furiosi, intregul corp reactioneaza devenind incordat si actionam conform reflexului "lupta sau fuga". Cand suntem fericiti, ca atunci cand ne afundam intr-o mare de sarutari, intreagul trup tresalta de placere.
EF Publishing">
/b>
© Copyright:
Posteaza comentariu