In reteaua neuronala sofisticata a creierului, amfetamina naturala, feniletilamina, stimuleaza intregul sistem, ajutand impulsurile sa treaca de la un neuron la altul. La fel de implicati in acest proces sunt si verisorii chimici ai amfetaminelor: dopamina si norepineprina. Dopamina ne confera stralucirea euforica, iar norepineprina este responsabila cu stimularea productiei de adrenalina energizanta. In combinatie, acest "menage a trois" ne alimenteaza cu "chimie". De aceea, palmele ne transpira, genunchii ne lasa sau inima o ia la goana si avem "fluturi in stomac". Si, desi chimia poate cauza anumite reactii fizice nedorite, magia sa este de netagaduit.
Pulsul atractiei incepe in cel mai mare organ sexual: creierul. Acesta are un volum mediu de aproximativ 1.400 centrimetri cubi si cantareste aproximativ 1,4 kg. Fiind cam de marimea unui pepene galben micut, creierul nostru este de trei ori mai mare decat al verilor nostri cei mai apropiati, gorilele si cimpanzeii. Software-ul transformator al creierului uman il constituie memoria si dorinta. Asadar, saruturile din trecut au potentialul sa atraga saruturi viitoare. Doar gandul la persoana iubita poate fi de ajuns pentru a produce un flux delirant.
Exista oare, cu adevarat, asa-numita imbolnavire de iubire? Poetul britanic din W.H. Auden a comparat-o cu "o mancarime neurala intolerabila" in poemul sau, "Petition". Si oricine a infruntat furtuna ravasitoare a dragostei nebune ii va recunoaste semnele:
euforia ametitoare;- chinul persistent;
- noptile fara somn inundate de un vartej de extaz sau neliniste.
Tanjim dupa urmatoarele intalniri. Cand suntem impreuna cu persoana iubita ii soptim prostioare. Vorbim toata noaptea. Ne mangaiem, ne sarutam. Si daca va mai indoiti de faptul ca imbolnavirea de iubire exista, ganditi-va ca intr-un studiu efectuat in 1992 pe 168 de culturi diferite, antropologii au descoperit ca 87% dintre ele respectau etapele traditionale ale iubirii romantice. Mai mult, oamenii sufereau de aceasta "boala" de foarte mult timp.
Fluxul iubirii
De la cultura greaca bogata care a ridicat placerea la inaltimi epicuriene pana la miile de mituri, poeme, carti, cantece, opere si legende care au urmat, aproape oricine stie ce senzatii produce fluxul patimas al pasiunii. Putine sunt senzatiile la fel de frumoase ca aceea de a fi indragostit. Dar creierul nu poate mentine la nesfarsit starea de euforie. Conform studiilor stiintifice, iubirea romantica sau dorinta sexuala dureaza intre optsprezece si treizeci si sase de luni, dupa care, fara exceptie, vraja incepe sa se rupa.
Ratele divorturilor ating apogeul in jurul celui de-al patrulea an de casnicie. Cand devine rezistent la cockteil-ul chimic, e nevoie din ce in ce mai multa chimie pentru a mentine freamatul extatic al pasiunii. Astfel s-ar putea explica de ce unele persoane nu sunt capabile sa mentina relatii pe termen lung: ele prefera efectele energizante oferite de amfetaminele din creier (fluxul noii iubiri) in locul efectului tranchilizant al endorfinelor. Unii chiar devin dependenti de pasiune.
Ar putea exista si o alta explicatie a faptului ca unele relatii au succes, in timp ce altele esueaza. In mare parte are de-a face cu ceea ce unii antropologi numesc "harta dragostei", o harta sau un model mental care determina ce anume ne excita pe fiecare din punct de vedere sexual. Pana sa ajungem la maturitate ne-am format deja o imagine "angelica" a partenerului ideal. O combinatie intre doua harti ale dragostei compatibile ar putea contribui la nasterea acelui sentiment cald, intim, pe care il obtii cand ai o relatie lunga cu un partener.
Editura Elena Francisc Publishing
Posteaza comentariu