Ce să nu faci la prima întâlnire dacă vrei să-l mai vezi vreodată

Ca să nu ai parte de un dezastru la prima întâlnire şi dacă vrei să-l mai vezi vreodată pe acel bărbat trebuie să ştii cum să te comporţi

Impresia pe care fiecare dintre noi şi-o face la prima întâlnire are o importanţă covârşitoare în modul în care se va dezvolta relaţia respectivă. De câte ori nu ţi s-a întâmplat să fii total dezamăgită încă de la primele cuvinte pe care le-a rostit bărbatul cu care ai avut o primă întâlnire? Asta pentru că pe lângă atracţia sau chimia care apare între două persoane, modul în care comunică ele are o importanţă la fel de mare, după cum susţin experţii în relaţii.



Astfel că dacă vrei să nu iasă un dezastru prima întâlnire şi îţi doreşri să-l mai vezi vreodată pe acel bărbat există câteva lucruri pe care nu este deloc indicat să le faci.

Expertul în relaţii Michelle Lewis, autoarea cărţii "Flirting 101" a enumerat care sunt cele 10 lucruri pe care nu trebuie să le faci la prima întâlnire:


1. Nu vorbi non-stop despre tine!


Aceasta este principala greşeală pe care multe persoane o fac fie din pricina emoţiilor care le copleşesc, fie pentru că le place foarte mult să vorbească despre propriile realizări. Însă, la prima întâlnire nu este deloc recomandat să faci acest lucru, în încercarea de a-l face pe celălalt să te placă.
Cu cât te concentrezi mai mult asupra subiectelor comune şi asupre persoanei care este de cealaltă parte a mesei cu atât mai mult vei avea ocazia să o descoperi şi, implicit, vei crea o legătură specială între voi.


2. Nu-i cere tot istoricul persoanei cu care te întâlneşti!


Eşti la prima întâlnire, nu la un interviu pentru un loc de muncă. Foarte multe întrebări aruncate într-un mod foarte serios pentru a descoperi totul despre viaţa celuilalt pot să transforme prima întâlnire într-un dezastru.
Limitează-te la lucruri de suprafaţă pentru început, nu intra abuziv în viaţa lui privată pentru a afla totul de la prima întâlnire!


3. Lasă-l pe el să plătească consumaţia, dar oferă-te şi tu!


Potrivit specialistului în relaţii, este foarte important ca femeia să se ofere să-şi plătească consumaţia la prima întâlnire, însă în acel moment bărbatul trebuie să o asigure că totul este în regulă, se va ocupa el de această parte şi rămâne ca ea să plătească data viitoare. Permite-i să fie cavaler, dar asigură-te că ai încercat să fii şi tu corectă!