Ce-i place celuilalt?

Cand ne gandim la cuplu, avem in minte doi oameni. De obicei, vorbim despre ce fac impreuna, despre ce le place ambilor, despre ce au in comun. Cu toate astea, intre parteneri exista multe diferente, unele cunoscute de la bun inceput, altele ignorate, unele descoperite pe parcursul relatiei, unele devenite greu de suportat de-a lungul timpului.

Auzim adesea ca unul dintre parteneri este nemultumit, revoltat sau dezamagit de ceva din comportamentul celuilalt. Poate de obisnuintele lui, de placerile lui, de cererile lui. Femeile se plang adesea ca sotii prefera sa se uite la meciuri in loc sa stea cu ele, ca petrec prea mult timp jucandu-se la calculator, ca ies cu prietenii mai des decat cu ele.

Cand aceste lucruri ajung obiect de disputa, neintelegeri sau conflicte, ne intrebam daca ele reprezinta niste motive sau doar niste pretexte. De cele mai multe ori cand cumparam cadouri, cand vrem sa-i facem o surpriza partenerului sau pur si simplu cand ne este dor si ne gandim la el, ne intrebam: "Ce-i place?"

Poate ca unii stiu ce-i face placere partenerului, poate ca altii se intreaba, poate ca unii reusesc sa-si intrebe partenerul. Dincolo de a afla ce ii place sau ce nu ii place partenerului nostru, este relatia pe care o avem fiecare dintre noi cu placerile celuilalt. Sa presupunem ca stim cateva dintre placerile lui. Sunt activitati, lucruri, hobby-uri. Ii plac anumite obiecte, anumite mancaruri, sporturi, haine, distractii etc. Daca ne plac si noua, situatia arata cu totul altfel decat daca nu ne plac.

Acum depinde si cat de aproape suntem de noi insine, cat de mult ne cunostem placerile, sentimentele, trairile, cat de mult ne permitem sa intram in contact cu ele. Pentru ca exista o traire autentica a unei placeri sau neplaceri si multe altele mai mult sau mai putin false, in care incercam sa ne convingem ca ne place ceva.

Intalnim cupluri in care un partener spune: "Daca ei ii place asta, imi place si mie", sau "Imi place sa-i fac placere desi mie nu-mi place lucrul acela". Aceste afirmatii ne vorbesc despre bucuria impartasirii cu celalalt si nu despre o placere autentica. Atunci cand iubim, ne bucuram sa-l vedem pe celalalt multumit, sa citim placere pe chipul lui, sa ghicim ce i-ar provoca-o, sa i-o producem. Sa ne jucam cu placerea celuilat, sa i-o oferim, sa i-o respectam pot fi cateva dintre destinele relatiei cu placerea partenerului.

La polul opus, intalnim o alta atitudine fata de placerile celuilalt: "Stiu ca-i place, dar mie nu-mi place si nu pot face asta", "Nu ma intereseaza ce-i place", "Nu inteleg cum ii poate place asa ceva", "Tine la placerile lui/ei mai mult decat la mine". Sigur ca fiecare are in spate o istorie personala a placerilor si neplacerilor, fiecare are o anumita capacitate de a descoperi placerea celuilat, in toate relatiile de cuplu este implicata placerea unui "impreuna", fie el un moment, o traire, o actiune, o amintire, un dar sau altceva.

Oare schimba trecerea timpului placerile noastre? La inceputul relatiei ne place ceva si apoi placerea dispare? Cand suntem indragostiti, suntem dispusi sa-i satisfacem placerile celuilat si apoi disponibilitatea scade?Iata cateva dintre intrebarile care ne vin in minte amintindu-ne de inceputul unei relatii, poate de sfarsitul ei, de cum am cunoscut placerile celuilalt, de cele de care am ramas departe, de cele care au fost comune si de cele pe care le-am evitat.

Intalnim persoane care spun despre partener: "M-a facut sa cunosc placerea", "Cand eram cu ea/el, imi placea, apoi nu mi-a mai placut". Si in loc de incheiere, ne intrebam: Se schimba placerile noastre cand ajungem intr-un cuplu?, Ajung sa ne placa lucruri care inainte nu ne placeau?, Placerile se invata?, Preferam sa facem placere partenerului sau sa simtim propriile placeri?, Este placerea simtita impreuna, un ingredient necesar al unui cuplu?