Despărțirea de persoana dragă nu este nicicând ușor de gestionat, cu atât mai mult când se întâmplă după 17 ani de relație.
Andreea (numele sunt schimbate pentru a păstra confidențialitatea) se află în această situație. Iată mesajul ei:
Bună Violeta,
În noiembrie 2014 m-am despărțit de partenerul meu de viață. Am avut o relație de concubinaj (deoarece el nu voia să ne căsătorim) timp de 17 ani. Eu acum am 37 de ani. În urma acestei despărțiri am pierdut tot: casa în care locuiam, locul de muncă. Aveam o viață grea, dar deosebită. Acum nu îmi găsesc de muncă. Am o slujbă part-time într-un proiect de cercetare, dar din păcate acest part-time înseamnă 2-3 zile pe lună, uneori chiar la 2 luni. Asta este foarte rău deoarece nu am cu ce să îmi ocup timpul. Așa am ajuns să stau numai în casă, eu care înainte eram tot timpul în mișcare.
Nu am fost niciodată credincioasă, adică genul religios, dar totuși credeam în existența unei forțe superioare nouă. Acum când știu și văd că nu reușesc să îmi refac viața în urma cutremurului care a ruinat tot, deși mă rog, mă străduiesc, uneori nu mai cred în nimic.
Mă simt foarte singură. Timp de 17 ani am dormit alături de omul ăsta, strâns îmbrățișați fiecare noapte. Era o binecuvântare. Acum dorm singură. Locuiesc într-un oraș foarte mic unde nu am nicio posibilitate de a cunoaște pe cineva. Îmi lipsește foarte mult să am pe cineva.
Dragă Violeta, asta e în mare suferința mea. De unde să încep?
Mulțumesc Andreea pentru actul de curaj de a-mi scrie și de a-ți deschide inima. Orice despărțire este grea și unică în felul ei, pentru fiecare om. Nu există rețete de timp, formă sau mod prin care să uiți durerea. Dar poți lua acest eveniment ca pe o lecție de învățat, în special să înțelegi lucruri despre tine și despre nevoile tale.
Iată câțiva pași pe care ai putea să îi urmezi:
Consumă-ți durerea!
De cele mai multe ori fugim de durere cu gândul că așa va trece, dar calea cea mai eficientă este să o trăiești, dacă poți, până la epuizare. Cum faci asta? Încercă să identifici tot ceea ce simți și dă-le sentimentelor nume, formă, culoare fără să întrebi obsesiv de ce s-a întâmplat asta. Accepă despărțirea, ia ce este bun din relație și iartă dacă poți. O să îți lase sufletul mai liniștit.
Comentarii (6)
si eu cred ca o schimbare de oras si de viata in general ar fi benefica. In primul rand x-ul, daca nu a vrut sa se casatoreasca cu tine atatia ani, nu a meritat sa pierzi tu timpul si toata tineretea ta cu el. Dar acum e prea tarziu sa schimbam asta. Multe gresim si credem tot ce ne spune partenerul si credem ca vom fi mereu impreuna, am facut si eu aceeasi greseala. Acum incearca sa iei tot ce poti de la relatia asta, da-l in judecata pt toate posesiile materiale posibile. Te vei simti mai bine dupa, crede-ma. Si apoi lasa trecutul in trecut si priveste la viitor. E greu, dar nu iti poti trai zilele gandindu-te la un marlan ce umbla dupa fufe tinere. Inca esti tanara si ai multa iubire de oferit, cauta intr-un oras mai mare o persoana speciala care vrea sa imparta aceasta iubire cu tine si care iti va oferi grija si iubirea ce meriti. Ca sa lasi in urma trecutul, iti poti schimba si stilul de a te imbraca sau coafura, ca sa te simti o persoana noua, pregatita pt un nou inceput. Si succes!
@ Alex, esti un cretin! @ Lili, Nu ai fost niciodata o sotie model, asa cum ai si recunoscut, dar esti o mama buna pentru copilul tau si cu asta ar trebui sa te mandresti cel mai tare. Legat de banii pe care-i toaca fostul tau partener de viata impreuna cu blonda vietii lui, inchide-i robinetul, sa produca el daca vrea sa-si intretina pustoaica...inceteaza cu compromisurile !!! @ Andreea, cred ca cea mai buna si utila solutie ar fi sa te muti in alt oras, mai mare de preferat, unde poti avea oportunitati mai multe de cunosti pe cineva, sa socializezi si cine stie... :) Sanatate tuturor! Pentru reclamatii, va stau la dispozitie pe facebook: Adrian Gheorghe (Aditza)
problema ta de fapt consta in lipsa banilor. aceasta este singura. iar aceasta problema vine din urma, in mare de la parinti, cei care te-au conceput fara sa se gândească la tine, la viata ta, ai fost pur si simplu papusa lor frumoasa prin care si-au satisfacut placerea de a avea un copil. dar doar atat. ei sunt de fapt vinovati pentru ca tu te-ai nascut saraca si acum trebuie sa induri frumoasa experienta a vietii. esti o victima, un copil de sacrificiu. toti iti vor spune sa te lupti...pt ce? ai cerut tu sa te nasti? deci problema ta sunt de fapt parintii care nu ti-au oferit nimic iar acum esti un caine batran in ploaie...sorry, dar am apasat putin pe rana...
Ti-am citit comentariul. Tot. Viata ta este o lupta. Lupta este scenariul pe care ti l-ai ales. Ai ales sa tragi, sa te chinui. Sa depinda toti de tine. Iata ca te-ai epuizat si nici nu esti multumita. Sfatul meu este sa mergi la un psihoterapeut. Te va ajuta 1.Sa te descarci. 2. Sa constientizezi ce te deranjeaza cel mai mult si ce atitudini de-ale tale te fac sa faci ceea ce te deranjeaza cel mai mult. Apoi vei decide tu insati cum vrei TU sa iti continui viata. Iti tin pumnii.
O iei de la capat!
Felicitari pt.articol. Cineva ,o femeie ,mi-a spus="cand sotul tau s-a indragostit de alta femeie,l-ai pierdut".Si asa mi s-a intamplat si mie,dupa 20 de ani de casatorie=sotul meu s-a indragostit ,fara control,la 47 de ani de o tanara vanzatoare ,blonda,de cca 19 ani si intamplator m-a dus si pe mine,sub motiv ,pt.mine,sa cumpere ceva pt.renovarea apartamentului nostru.Sunt medic,eram f.obosita,dupa program,i-am vazut atitudinea fata de acest'''copil",si nu am luat in seama.Dar,f.dureros pt.mine,dupa cca 13 ani,dimineata,la 8 .30,la liftul nostru,de la etajul 5 al blocului in care locuim,ceine era acolo=copilita blonda,f.emotionata,pe care eu o salut,ca ma respect pe mine,dar ea nici nu ma vede.In ac.bloc,la 2 etj.mai sus,avem sediul social al firmei noastre,sediu unde sotul meu urcase,mai devreme,ca avea ceva de rezolvat.Apare si el la lift,intram cu toti 3,si tanara blonda,f.emotionata/fericita,ii spune ,nevinovata,ca nu a luat liftul de la 7 ci a coborat la 5,unde stia ca-l va reintalni pe el(sotul meu probabil,i-a spus sa i-a liftul de la 6,sa nu fie vazut de vecini,dar ea,ca orice blonda,a procedat altfel,spre sansa mea ,sa descoper adevarul despre sotul meu.Deci din 2009,el traieste in concubinaj cu aceasta dra,la care,dat fiind ca fura multi bani din casa,sotul meu,ca si dnei din articol,i-a cumparat casa,i-a amenajat-o,poate a facut si studii,poate au impreuna si un copil.Ac.dra e cam de varsta fiului nostru,pe care sotul meu l-a neglijat complet,CA SI PE MINE,sub toate aspectele,dar eu am meseria mea,in care sunt f.bine apreciata,sunt si dr.in stiinte medicale,oamenii,pacientii mei ma iubesc si ma solicita si-mi ocupa tot timpul.Numai ca sotul meu e pensionar de la varsta de 42 de ani(acum are 60 de ani),are o pensie f.mica,eu aduc banii in casa,el ma fura si financiar si sentimental.Baiatul meu,care s-a si casatorit il iubeste f.mult,il doare comportamentul tatalui sau,nu vrea sa creada si sa-l accepte si,imi cere sa nu ne despartim.Si totul din cauza acestei concubine care il vrea alaturi de ea,nu l-a respins pt.e casatorit(probabil din ac.motiv m-a dus pe mine in 1999,sa ma vada vanzatoarea ,ca sunt mai in varsta decat ea,nu sunt asa blonda ca ea,iar in timp ,sotul meu i-a demonstrat ca pe ea o iubeste si-ii ofera totul=la prima analiza,in perioada 2009-2014,din casa sotul meu a furat cca 20000 euro,in afara de sumele mici de bani din firma,firma in care eu nu-mi ridicam salariul,de cca 3000lei/luna).Deci sotul meu din 2009,cand ,am interpretat eu,au sarbatorit 10 ani de concubinaj,an in care i-a daruit si 12500 dolari=salariul lui pe un an,de la o firma straina cu care lucrase,nu a mai adus si nu aduce nici un ban in casa=plateste numai intretinerea blocului in care locuim,de cateva sute de lei.Deci,vedeti,traiesc o adevarata tragedie,sunt complet singura,muncesc ffff.mult(o fac,ma incurajez eu,ca sa-mi ajut unicul fiu,pe care l-am crescut din greu,fiind de-o varsta cu specialitatea mea medicala,in care am muncit si cate 36 ore,non stop,sotul meu,militar fiind,a fost f.ocupat,socrii nu m-au ajutat,parintii mei f.putin,pt.ca mai tarziu s-au imbolnavit de cancer si de inima=i-am ingrijit si m-am luptat pt ei,cca 20 ani)Asa ca eu am avut ce face,constiincios,corect,aduc f.multi bani in casa,DAR SUNT F.SINGURA=dintotdeauna,m-am refugiat in scoala si meserie=cu asta am gresit=am ajuns meru tarziu acasa,adorm devreme,nu m-a pereocupat sexul,nu sunt o femeie fatala=nu am fost si nu sunt o iubita perfecta pentru un barbat!Plus ca am si personalitate!=ceea ce nu-i place unui barbat orgolios=blonda tanara,intretinuta de sotul meu ,pe banii mei=nu-l contrazice niciodata,face sex bine,fara complexe,Ë EXPORTABILA"=DEFINITIA SOTULUI MEU PT.O FEMEIE ADEVARATA =FRUMOASA,care poate face fericit orice barbat.Eu platesc,insa, universitatea fiului meu=3000 lei/an+salariul lui in firma noastra =2500 lei,rata la casa acestuia=500 euro/luna,rata la masina 3500 lei/luna,toate cheltuielile zilnice din casa,motorina masinii condusa de sotul meu,reparatiile,asigurarile la tot ce detinem noi.Ce imi mai doresc?cu cele relatate mai sus,o adevarata spovedanie catre niste necunoscuti,pt.ca sunt singura=ce mai vreau?trebuie,nu-i asa ,sa ma consider O FEMEIE FERICITA?am alata solutie?!!???PS-cu scuze,nu am recitit ce am scris,si pot fi si greseli ortografice.Cu stima,.....
Posteaza comentariu