Mulți oameni și cupluri susțin în prezent că, dacă nu sunt fericiți cu cineva în căsnicie, atunci nu ar trebui să rămână. Însă acesta este un gând egoist, un gând care ajunge să ruineze relații și să crească rata de divorț. Iată de ce nu este căsnicia despre fericire, ci despre compromis!
Credeai că o căsnicie este despre fericire? Este mai mult despre compromis. Iată de ce!
Dacă plănuiești să te căsătorești, iar obiectivul principal al căsniciei este fericirea, atunci s-ar putea să ai o surpriză. Acest gând te va dezamăgi și va avea un impact major asupra felului în care te vei comporta în relație. Mariajul nu este despre fericirea ta. Este alcătuit din lucruri precum încredere, compromis, respect reciproc și multe altele.
Cu toate acestea, secretul unei căsătorii depinde în întregime de compromis. Acesta este o parte necesară a unei căsnicii. Sunt doi oameni care lucrează împreună ca o echipă, fiecare membru trebuie să ofere și să primească.Mulți oameni nu știu cum să facă un compromis și sunt obișnuiți să ia decizii strict pentru propria fericire. Odată ce te implici într-o relație, trebuie să iei în considerare nevoile, dorințele și fericirea partenerului. Iar acest lucru înseamnă că trebuie să fii dispus să faci compromisuri. Deci cum funcționează compromisul?
1. Comunică-ți dorințele și nevoile
Trebuie să ai grijă să nu îți sufoci partenerul cu cerințe. Spune-i ce vrei și la ce te aștepți de la relație.
De exemplu, poți spune că vrei să stai într-un anumit cartier pentru că e mai aproape de munca ta sau că vrei să faci copii pentru că simți că ești pregătită și ai stabilitate financiară. Este vital să vorbești despre ceea ce vrei fără a inventa vreun fel de ipoteze cu privire la dorințele și nevoile partenerului.2. Ascultă
Odată ce ți-ai exprimat dorințele și ai explicat de ce sunt importante pentru tine, atunci oferă-i partenerului o șansă să îți răspundă. Nu îl întrerupe și permite-i să vorbească. Încearcă să fii atentă la tot ceea ce spune. Odată ce a terminat de vorbit, încearcă să repeți ceea ce a spus, pentru a-i arăta că îl înțelegi. Încearcă să faci acest lucru fără sarcasm și folosește un ton al vocii constant.
Ține minte că discutați, nu vă certați. 3. Analizează opțiunile
Atunci când îți dorești ceva, încearcă să analizezi toate opțiunile. În acest fel, nu vei regreta decizia pe care o iei. Analizează bugetul și costurile. Asigură-te că iei în considerare opțiunile individuale și cele de cuplu. Cu toate acestea, amintește-ți că, în final, va trebui să iei decizia de care beneficiați amândoi, nu doar tu.
4. Pune-te în locul partenerului
Încearcă să îți înțelegi partenerul cu adevărat, indiferent cât de greu este. Mai ales atunci când propriile tale nevoi îți umbresc judecata. Este important să renunți la propria perspectivă pentru o vreme și să iei în considerare sentimentele și părerea partenerului.
Gândește-te la modul în care partenerul tău se va simți când va trebui să renunțe la părerea lui pentru a-ți face pe plac. Încearcă să empatizezi de fiecare dată atunci când vreți să rezolvați o problemă.5. Fii corectă
Pentru ca un compromis să funcționeze, este esențial să fii corectă. O persoană nu poate fi preșul cuiva mereu într-o relație. Cu alte cuvinte, partenerii nu pot avea întotdeauna ce își doresc. De aceea, trebuie să fii corectă atunci când iei o decizie. Indiferent ce alegi, este corect să îți pui partenerul să treacă prin situația respectivă?
Posteaza comentariu