Un alt caz de fidelitate cu efecte distructive majore este cel in care o persoana ramane "fidela" unuia dintre parinti. In acest caz investirea este atat de mare, incat nimeni nu reuseste sa ia locul mamei sau tatalui. Ca urmare aceasta persoana nu va reusi sa aiba niciodata o relatie serioasa cu altcineva, el revenind mereu la investirea anterioara si fiind incapabil sa mearga spre ceva nou. Fidelitatea se opune unui mecanism de protectie pe care toti il utilizam – cel in care substituim ceva ce nu putem avea, cu un altceva pe care il putem avea. Cel mai clar acest mecanism functioneaza in cazul animalelor de casa, spre exemplu cand unui vecin ii moare catelusul de care este atat de atasat, apare aproape automat recomandarea "
"ia-ti altul", de fapt este aceasta substituire a obiectului pentru care s-a dovedit fidelitatea cu un altul pentru care poate sa se realizeze acest lucru. Pentru multa lume este aproape o convingere ca lucrurile nu se pot realiza asa cum erau in copilarie si totusi apare satisfactia, placerea deoarece a functionat o substitutie – ceea ce a fost este inlocuit de ceva care nu este identic dar este suficient de puternic pentru a permite trairi similare (nu identice).
Principiul substitutiei nu pleaca de la ideea de a regasi un ceva trecut, fost ci a de gasi un altceva, un altfel, ceea ce este dificil pentru cei mai multi. Atunci cand vorbim de cautarea a ceea ce a fost nu vorbim decat despre o substitutie aparenta, in esenta fiind vorba despre aceeasi fidelitate fata de acel obiect. Noul catel va fi diferit de cel vechi, dar in cazul in care il cautam pe cel vechi, ne vom comporta fata de el ca si cum ar fi tot cel vechi. Daca te paraseste prietenul vei cauta unul identic sau un alt partener care sa iti permita sa simti o gama de trairi.
Exista solutie?
Poate ca solutia nu consta in ceea ce e permis sau nu, ci in ceea ce se intampla de fapt – daca simti, ce faci cu ceea ce simti. Rolul psihologiei este de a scoate in evidenta ceea ce faci cu ceea ce simti si nu de a promova o forma de simtire sau alta. Daca ceea ce simti iti da o anumita stare, poate ca ar fi cazul sa cunosti mai bine ceea ce simti, pe masura ce poti constata aceste lucruri vei cunoaste si ceea ce reprezinta partenerul pentru tine, de ce este el in lumea ta si de ce exista aceasta relatie.
Faptul de a nega aceste trairi, faptul de a te simti vinovata ca le traiesti, faptul de a le da curs, faptul de a simti atractie sau respingere, faptul ca nu te consideri o partenera buna sunt stari care vin din tine, sunt manifestari ale tale, care intr-o forma sau alta spun ceva despre tine, despre nevoile si dorintele tale.
Iar ceea ce spun aceste continuturi despre tine este mult mai important decat un concept. A fi fidel sau nu este mai curand o optiune decat o necesitate. In fond partenerii condamna atat actul infidelitatii cat si dorinta de infidelitate. Iar daca de cele mai multe ori exista o nemultumire, aceasta presupune ca exista si un ceva cu care amandoi partenerii se confrunta, o anumita stare interioara pe care nu reusesc sa o depaseasca si pe care o simt neplacut.
Fidelitatea nu este un simptom in sensul de a fi necesar sa o tratezi dar ea vorbeste despre tine. Si totusi, cand obiectul nu mai este real, atunci inseamna ca fidelitatea ta incalca realitatea. Iar cand aceasta fidelitate devine exagerata, rupta de context, de realitate atunci este necesara o interventie. Dar putini realizeaza ceea ce se intampla cu adevarat cu ei si au senzatia ca doar cauta niste modalitati de a relua o relatie. Aici mi se pare important rolul celor din jur, care pot trage un semnal de alarma suficient de puternic pentru a determina o persoana sa faca demersurile necesare pentru a simti din nou liber.
Posteaza comentariu