Cand trecutul otraveste iubirea

Nimic nu te irita mai tare ca atunci cand, in mijlocul unei dispute, el ofteaza patetic, aruncandu-ti peste umar aceasta fraza-ghilotina: "X. ma intelegea mai bine. Pacat ca n-am ramas impreuna." Desigur, inca de la inceputul relatiei voastre te-a pus la curent despre "marea lui iubire", cu care a petrecut clipe de vis, dar care l-a deceptionat amarnic, lasandu-l neconsolat si incapabil sa se mai investeasca intr-o relatie serioasa.

Te-a avertizat bineinteles ca rolul tau este de a-i pansa ranile, fara sa speri insa ca intr-o buna zi se vor vindeca (la urma urmei, isi iubeste prea mult suferinta, ca sa renunte la ea).

Trebuie deci sa-l iei asa cum e - adica intors obsesiv spre "femeia vietii lui" pe care a pierdut-o pentru totdeauna - si nici intr-un caz sa nu incerci sa-l schimbi. Nu are nimic de dat, dar este de datoria ta sa accepti situatia ca atare, fara sa pui nici o conditie. Orice pretentie ar echivala cu o dovada de neiubire, iar el tocmai de dragoste neconditionata si in cantitati enorme are nevoie pentru a supravietui "cataclismului" sentimental prin care a trecut.

Cu cata generozitate te anunta ca a hotarat sa inainteze in viata cu fata intoarsa spre ieri, agatat de durerea lui minunata si atat de speciala! Si asta nu e totul - in plus, iti ofera sansa unica de a-ti sacrifica viata pentru el, de a-i consacra tot timpul ghidandu-l ca pe un orb (fiindca nu mai are ochi decat pentru ce a fost) in aceasta lume ostila, careia i-a intors iremediabil spatele.

La inceput, rolul "colacului de salvare", cu care te investise, te-a incantat caci, la randul tau - dupa un sir de deceptii care de care mai lamentabile - simteai nevoia sa fii importanta pentru cineva (dar pentru tine insati?). Treptat insa te-ai saturat de lamentatiile lui egoiste, de confidente nepoliticoase de tipul: "X se pieptana asa. X facea asa, etc." Ti-ai dat seama ca X este prezenta continuu in relatia voastra si ca tu nu existi decat prin comparatie cu ea. Realitatea fiintei tale este astfel negata in numele unei iluzii care ajunge sa te agreseze (pentru ca unicitatea ta nu este recunoscuta si respectata).

Atata timp cat privindu-te, partenerul o mai vede inca pe "cealalta" dinainte, el repeta, de fapt, un mecanism de dominare si control, al carui principiu este: "celalalt trebuie sa corespunda dorintelor mele." Ca si cum ti-ar spune: "Ai voie sa existi numai daca te ridici la nivelul asteptarilor mele.

In caz contrar esti vinovata de suferinta pe care mi-o produce aceasta deziluzie." Dupa un numar de ani, va regasiti straini unul fata de altul, plini de resentimente si cu gustul amar ca ceea ce parea la inceput o dragoste asa de mare nu s-a dovedit decat un balon de sapun.

Ati gresit? Nu va ramane decat sa indreptati eroarea, iar cel mai bun antidot pentru trecutul care otraveste iubirea este o investire totala si responsabila in relatia actuala.