"... Pe strada, doar se uita. Ce poate insemna asta? Nu te iubeste, nu te respecta, nu este suficient de atras de tine etc. Este gata sa te insele sau este fidel si doar vrea sa braveze? Cum este bine sa reactionezi?"
Continuand tema fidelitatii inceputa cu cateva saptamani in urma, am gasit solicitarea pe care am trecut-o mai sus. Eu v-am propus o alta imagine despre fidelitate decat cea cu care sunteti obisnuite si anume: fidelitatea ca trauma. Fidelitatea care devine o cerinta abstracta, pur interioara, rupta de obiectul real care este omul de langa si care functioneaza ca un proces patologic sau doar traumatic pentru multe persoane.
Iata ca primesc o solicitare care pleaca de la alta idee: este aceasta situatie o forma de fidelitate? Devine o persoana, astfel procedand, infidela? Dupa cum vorbeam si saptamana trecuta, axa fidelitate - infidelitate se joaca si exista doar daca este vorba despre trei persoane. Altfel problema fidelitatii / infidelitatii nu exista.
Si atunci aceste trei persoane functioneaza ca un mini - grup in care relatiile se petrec mereu in toate sensurile posibile: cei doi (sotul si sotia), alti doi (relatia infidela) si mai exista o relatie asurpa careia ma opream in articolul precedent (partenerul care suporta si cel care care produce indelitatea).
De regula atentia noastra este orientata asupra cuplului care este deja constituit si care devine un obiect de referinta pentru ca el pare sa fie recunoscut social ca un obiect in sine aceasta familie, acest cuplu, acesti prieteni. Prin urmare, se aloca ca imagine o asteptare de fidelitate in care relatiile adanc cunoscute tuturor incep sa joace un rol important este vorba de modul in care a simtit cineva ca exista o relatie inca din copilarie (intre parinti, bunici, unchi, etc.). Daca exista fidelitate, este de asteptat sa se produca fie pentru ca asa este traditionalul (pentru ca stim ca am crescut intr-o familie care nu a divortat, care a stat impreuna), fie pentru ca ne-am dorit lucrul acesta. Aceasta asteptare a fidelitatii pare sa fie de la sine inteleasa.
Relatia infidela care se produce efectiv este de multe ori asociata cu ideea de pasiune, simtire, dorinta, asteptare, fantezie, regasire, compensatie. Cei doi au o viata emotionala, de obicei intensa, in care reusesc sa gaseasca multe frustrari, multe neimpliniri dar si multe sentimente neplacute vina este un sentiment foarte raspandit si oarecum de asteptat. Aceasta asteptare a fidelitatii face ca si cei doi care pun in act o dorinta sa se raporteze la aceasta valoare. Ei simt ca urmare ceva interzis, nelegitim, ceva care incalca principiile lor.
Ca urmare, desi pun in act dorinta lor, aceasta este asociata si cu sentimentul de vina, eroare, regret, incercarea de a da timpul inapoi. De multe ori, inconstient vorbind, partenerul care este infidel cauta sa transmita si invita pe partenerul "abandonat" sa gaseasca indicii care sa dea pe fata ceea ce se intampla. De multe ori intervin scapari, uitari, incurcaturi de date, obiecte si, mai nou, de mailuri care permit informarea sotului, sotiei de ceea ce se intampla.
Exista o similaritate cu Hensel si Gratel - exista o persoana care joaca simultan rolul lui Hansel si Gratel (usor ambivalent) si care, din cauza partenerului receptat ca rau, pleaca in padure. Cu toate acestea, se marcheaza drumul spre casa pentru a permite intoarcerea. Cand acest drum nu mai este marcat iar partenerul devine cu adevarat rau, se produce intalnirea cu vrajitoarea (un alt partener) si inceputul unei alte relatii.
Dar in aceasta relatie lucrurile sunt la fel de complicate: practic nici un partener nu rupe efectiv relatia cu fostul cuplu si, in acelasi timp, incearca sa o rupa. Apare acest joc cu vrajitoarea din poveste ("nu acum", "sa se mai ingrase", etc.) care este foarte autentic in relatiile extraconjugale. Este o stare de deruta, de tragere de timp, de gandiri si razgandiri si intrarea intr-un joc care nu produce placere nici unuia din ei si care este resimtit ca absenta de "partenerul oficial".
Daca unul dintre ei ia decizia de a rezolva incertitudinea, de a adopta o pozitie clara, atunci acest joc in trei se rupe si devine un lant de relatii din care unele pot sa dispara. In cele mai multe cupluri care parcurg experiente extraconjugale, jocul in trei este o necesitate, este un fapt, pentru ca aceste persoane traiesc si judeca lucrurile in mod expres, se identifica cu ceea ce sunt si functioneaza ca atare.
Cea de-a treia relatie, cea dintre partenerii de acelasi sex (sot - amant sau sotie - amanta) este cel mai adanc dintre toate. Este un joc petrecut de obicei in lumea inconstientului, in care proiectiile personale ale fiecaruia devin importante. Daca observati cu atentie cuplurile in care unul din cei doi are o relatie extraconjugala, vezi avea o surpriza constatand interesul acerb al sotului pentru amant sau al sotiei pentru amanta. Am auzit intrebari gen: ce salariu are, daca locul unde sta este frumos, care e culoarea sa preferata, etc.
Intrebari care aparent nu au nici o legatura cu situatia. De asemenea, cei din cuplurile formate prin infidelitatea a cel putin unuia dintre ei discuta mult despre partenerul care este acasa. Este o discutie care prinde, care produce efecte. Am putea la prima vedere sa le punem pe seama comparatiei si multe din curiozitati par a fi puse in seama acestei comparatii ("E mai frumoasa decat mine?", "Are mai multi bani?", "Este mai destept, este mai atent cu tine?"). Exista acest "mai" care pare sa fie important pentru fiecare si atunci mintea noastra poate sa mearga spre o rana narcisica: exista in lumea aceasta cineva mai frumos, destept, inteligent, atragator decat persoana celui care se gandeste.
Asadar, rana nu este provocata de partenerul care "se uita", ci este deschisa de o "programare interna" pe care o avem, care nu asteapta decat sa fie activata.
Posteaza comentariu