Cand apelezi la psihoterapeut?

Un moment important pentru fiecare cuplu este cel in care lucrurile nu par sa mai mearga intre cei doi. Dar de ce este importanta terapia de cuplu? Am fost intrebat care este proportia dintre cuplurile care raman impreuna si cele care se despart. Intrebarea este dificila intrucat partea asta de decizie a cuplurilor este o problema secundara, care prezinta un interes in sine. In astfel de cazuri, cele mai multe persoane ar spera sa nu ajunga in stadiul in care sa aiba nevoie de psihoterapie, ceea ce ma surprinde.

Adica a vedea ceea ce se petrece cu tine si in cuplul tau este ceva de care ar fi mai bine sa nu ai nevoie. Reactia de surpriza este importanta in acest context. Ulterior, imi puneam problema daca nu cumva este necesar sa facem cateva precizari.

Termenul de psihoterapie trimite in mod evident la ceva ce trebuie tratat. Un simptom, o boala, ceva care merita un demers de vindecare. Insasi denumirea de "terapie" nu este foarte bine aleasa. Psihoterapie pare un termen negativ - ai fost cumva si dupa o psihoterapie esti altfel. Din acest punct de vedere, cei care spera sa nu aiba nevoie de psihoterapie au perfecta dreptate - ei isi doresc sa nu aiba probleme pe care sa simta ca ar vrea sa le schimbe.

Pentru a te adresa unui psihoterapeut este necesar un context. Dar a rezuma contextul la motivul manifest pentru care se demareaza o relatie terapeutica este o minimalizare care nu aduce nimanui nimic. Daca un cuplu simte ca se afla intr-un moment de criza, el se adreseaza unui psihoterapeut pentru a depasi criza. Dar existenta unei crize este departe de a fi singura un context de intrare intr-o psihoterapie. Dimpotriva, am intalnit persoane aflate in plina criza si care prefera sa nu intre intr-un asemenea travaliu psihologic.

Exista un detaliu observat de-a lungul timpului care mi s-a parut important - pacientii care pot sa suporte un travaliu psihologic individual sau in cuplu sunt cei care au parcurs initial un alt demers similar, scurt de obicei, prin care au exprimat partial realitati din lumea lor interioara. Daca analizez cu atentie modul in care s-au desfasurat alte experinte, cu persoanele care au reusit sa intre din prima incercare intr-un demers psihologic, atunci pot regasi cu usurinta persoane semnificative in cercul lor de relatii care au constituit echivalente ale acestui prim psiholog.

Practic, relatia cu viitorul psihoterapeut incepe cu mult inainte de prima sedinta. Cuplul gaseste un suport in imaginea psihoterapeutului creata intr-un mod inconstient. Pentru ca ea sa devina act sunt necesare doua componente principale - un motiv suficient de rezonabil pentru a incepe un demers si o persoana reala care sa permita accesul la realitatea viitoarei relatii. Aceasta imagine este creata in timp si constituita dintr-un proces pe care il simt dificil de analizat in nuantele sale. Dar as spune ca acest proces se desfasoara astfel - simptomul semnalizeaza suferinta iar persoana intermediara prin realitatea sa sprijina posibilitatea desfasurarii.

Evident exista anxietate, exista tensiune, exista asteptare. Toate acestea au loc atat timp cat persoana respectiva isi cauta starea de a se descoperi si de a se apropia de ea insasi. Treptat, in pasi uneori mai inceti, alteori galopanti, se produce un intreg travaliu in care se formeaza o imagine a terapeutului si a demersului respectiv. Cand aceste situatii sunt pregatite, se produce trecerea la actiune. Fara acest demers interior nu cred ca este posibila realizarea unei relatii coerente intre psihoterapeut si pacient.

Cand situatia este receptata ca fiind una de urgenta - "vreau acum sa merg sa ma intalnesc cu un psihoterapeut" - aceasta stare spune ca o persoana nu este pregatita si ca face acest act impotriva a ceea ce vine din interiorul sau. Ca si cum ar vrea sa culeaga un fruct care nu s-a copt inca.

Recomandarea mea se adreseaza in special cuplurilor in care unul dintre parteneri insista ca celalalt sa intre intr-un demers psihologic. Observ ca aceasta situatie a crescut semnificativ ca frecventa, in ultimul timp. Eu cred ca fiecare va face ceea ce este potrivit pentru el sa faca. In mod sigur, daca celalalt nu este pregatit interior, nu va accepta o asemenea varianta, iar a face presiuni pentru ca acesta sa accepte este mai degraba o piedica in calea terapiei. Poti in schimb sa fii aceasta persoana intermediara care sa permita celuilalt sa intre intr-o relatie terapeutica, iar cel mai simplu mod de a face asta este de a experimenta chiar tu acest demers.