Bărbatul salută primul
Regulile salutului sunt foarte clare: domnii sunt cei care salută primii. Nu este politicos ca o femeie să fie prima care salută, cu excepţia cazului în care intră într-o încăpere în care se află mai multe persoane sau dacă întâlneşte o persoană mult mai în vârstă. Dacă te întâlneşti faţă în faţă cu un bărbat şi te aştepţi ca el să fie cel care salută primul, dar asta nu se întâmplă, va trebui totuşi să saluţi tu. A aştepta să fii salutat este o dovadă de impoliteţe.
Femeia întinde prima mâna
Dacă în trecut strângerea de mână era o formă de salut foarte populară, în prezent aceasta este folosită de obicei la întâlnirile formale sau atunci când facem cunoştinţă cu o persoană. În cazul acestui tip de salut, femeia este cea care trebuie să întindă prima mâna.
Strângerea de mână nu trebuie să fie foarte slabă sau prea puternică, şi nici nu trebuie prinse numai degetele, ci întreaga palmă.
Comentarii (1)
„pentru a o feri pe doamna care îl însoţeşte de privirile indiscrete ale celor din interior” N-am înțeles niciodată regula asta. Ce priviri indiscrete? Intră bărbatul primul, se uită la cine-i înăuntru și cine s-ar putea uita la femeie, îi dă ăluia o pereche de palme și-l scoate afară în șuturi și după aia o invită pe femeie înăuntru? Absurd! Sau ce, dacă intră bărbatul primul, nu se mai uită nimeni la cine intră după el? Regulă de retarzi...
Posteaza comentariu