Până nu de mult, bărbatul era considerat stâlpul familiei, el era cel care deținea puterea și tot el avea grijă să nu lipsească nimic de pe masă. Sigur că lucrurile au evoluat. Ne-am dorit egalitate, recunoaștere, carieră. Însă câte femei de succes au curaj să recunoască faptul că plătesc un preț prea mare? Câte au curaj să spună că s-au privat de lucruri mai importante decât cariera sau banii? Vina aparține ambelor tabere, atât bărbaților, cât și femeilor.
Bărbații, pe de-o parte, își doresc femei capabile să se întrețină singure, dar în același timp, vor și o mamă bună pentru copiii lor. Pe de altă parte, femeile vor să-și cumpere singure pantofii pe care și-i doresc, vor să devină conducătoare, să primească recunoștință, neștiind că asta nu merge mână-n mână cu sensibilitatea de care au nevoie într-o relație. Femeile nu-și mai dau seama că atunci când reușesc să fie independente financiar, devin independente din toate punctele de vedere. Așa se face că nu mai știm să luptăm pentru o relație. Așa se face că ni se plantează în minte ideea că o putem lua de la capăt oricând și că uneori, compromisurile nu sunt de noi. Ori, bunicii noștri poate că nu renunțau atât de repede, poate că erau mai fericiți și mai uniți decât putem fi noi. Poate că erau mai conștienți decât suntem noi că o relație înseamnă muncă, acceptare și respect.
Suntem influențați de puterea financiară
Dacă un bărbat are conturile pline, se poate întâmpla să creadă că i se cuvine totul și să-și respecte mai puțin femeia. În schimb, când femeia este superioară bărbatului din punct de vedere financiar, lucrurile stau altfel. Bărbatul începe să simtă diferența, apoi apare frustrarea, iar lucrurile nu mai ajung în direcția potrivită. Poate că ar trebui să existe un echilibru și iar ajung să mă gândesc la egalitate.
Pornind de la asta, îmi pun întrebarea: Ce e mai grav? Că există posibilitatea ca un bărbat cu putere financiară să calce pe bec mai des decât alții sau că un bărbat mai sărac decât o femeie se va simți fără dar și poate frustrat?
Eu cred că bărbatul trebuie să rămână bărbat și să-și facă datoria, căci poate acesta este motivul pentru care a fost înzestrat cu mai multă putere decât noi, iar noi.. Noi ar trebui să rămânem partea feminină a cuplului. Să fim noi cele care oferim liniște.
Poate că greșesc, poate că nu sunteți de acord, însă dacă se întâmplă asta, vă rog să lăsați un comentariu. Promit că vă răspund.
Cu drag,
Cosmina
Comentarii (3)
Stimata Cosmina, ma bucur enorm ca am dat peste articolul tau, articol care vorbeste despre problema cu care ma confrunt eu. M-as bucura tare mult daca mi-ai scrie parerea ta! Am 36 de ani si sunt intr-o relatie de 5 ani. El este cu un an mai mic si inca locuieste cu parintii, are o mica afacere la el acasa, pornita demult de tatal lui deci....fara ei nici n-ar putea. Ma chinuiesc de 5 ani sa-l fac sa ne mutam impreuna. L-am tot batut la cap macar un copil sa facem, iarna trecuta imi zicea sa mai stam pana la vara, a venit vara si incercam deja de 4 luni si nimic... Ideea e ca noi nu locuim impreuna, el sta cu ai lui eu cu mama mea, iar noi navetam seara de seara 3-4 ore unul la altul. Am deschis subiectul acesta de fata cu ai lui, si le-am spus frumos ce ma doare, as dori sa locuim impreuna si sa ne intemeiem o familie. Chiar mama lui a fost cu ideea sa locuim la mine, pentru ca am conditii f bune decat sa dam banii pe chirie. El spunea asta vara ca iarna asta se muta la mine, a venit iarna si nimic... Acum imi dau seama el asa este invatat de acasa ca si fata sa contribuie financiar cam jumate in toate. Am fost invitata la nunti la rude de-ale lui si mi-am platit tacamul pentru ca asa imi ceruse mama lui, sa dau si eu ceva bani, desi ei stau fff bine financiar si el are destui bani in cont. Eu o duc decent, din salariul meu de invatatoare, nu mai imi ramane aproape nimic pana luna urmatoare, mi-am facut o rata din care mi-am facut scoala de soferi si mi-am luat o masinuta, plus alte cheltuieli. Ma gandesc acum ca lui ii este frica sa ne mutam impreuna deoarece crede ca eu nu o sa contribuiesc financiar, desi nici prin gand nu-mi trece, poate va plati el 60 % din tot dar tot raman 40% spre mine. Simt ca nu mai pot lupta mult pentru aceasta relatie, ma sperie ideea despartirii, inima mea imi spune ca el nu va pleca de acasa niciodata iar eu l-am lasat sa-mi fure anii pretiosi ai tineretii. Mama mea mai glumea cateodata si-mi zicea ca asta nu e barbat, ca e impotent, ce barbat e acesta care nu-si doreste o femeie langa el si sta langa ai lui, pe care ii venereaza?
felicitari daca gandesti asa inseamana k esti o femeie implinita exact ca mine nu una din frustratele cu soti puturosi sau zgarciti, egoisti care au impresia ca un parfum e ceva inutil . Barbatul care azi iti numara parfumurile si cremele maine iti va numara dumicatii din gura,si te va transforma intr-o femeie mereu frustrata care isi cumpara lucruri pe ascuns,simtindu-se mereu vinovata. Nici varianta cealalta a barbatului plin de bani nu e bn si ai scris de ce in articol. un partener adevarat de viata va face totul sa te vada fericita ,iar daca devii o femeie de succes se va ambitiona mereu sa fie egal sau macar sa te ajute,calea de mijloc e cea mai buna sa muncim pt a trai nu sa traim pt a munci.
Acesta nu este un sfat de urmat pentru toata lumea. In viata este foarte important sa ai curaj sa experimentezi. Asa descoperi ce este pentru tine si ce nu. In mine, nu exista conflict atunci cand ma cunosc pe mine foarte bine si traiesc o viata autentica, in concordanta cu ceea ce sunt. Nu-mi doresc sa par mai "feminina", nu imi doresc sa fiu mai "masculina". Imi doresc sa fiu eu cu adevarat, imi place de mine, iar la final de zi imi doresc alaturi un barbat cu exact aceeasi putere interioara ca si mine.
Posteaza comentariu