Acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele, iar aceste mici sfaturi transformă această teorie în realitate!
9 moduri prin care îi poți arăta cuiva că îți pare rău cu adevărat
Du-te la el/ea
Pentru început, unul dintre cele mai importante moduri de a arăta cuiva că îți pare rău este să mergi direct la acea persoană și să-i ceri scuze.
Nu o face doar prin telefon sau prin e-mail!
A spune că-ți pare rău este ceva ce ar trebui făcut personal. Este o modalitate directă de a arăta cuiva că, oricât de rușinat/ă te-ai simți, îți pare destul de rău încât să-l confunți față în față.
Nu face aceeași greșeală de două ori
În continuare, dacă chiar îți pare rău pentru ceva ce ai făcut, nu mai comite aceeași greșeală mai târziu.
Majoritatea oamenilor te iartă la prima rundă, dar a doua oară îți vor pune onestitatea la îndoială.
Dacă ai de gând să arăți cuiva că îți pare rău, asigură-te că ești sincer/ă cu el și cu tine însuți. A greși de două ori din același motiv creează bariere care sunt greu de doborât din nou.
Scrie-i
Dacă din orice motiv nu vă puteți vedea față în față, fie din cauza dificultăților de călătorie, fie dacă refuză să te vadă, atunci scrie-i o scrisoare scrisă de mână.
Nu tasta, ci scrie de mână și trimite prin poștă. De ce? Acesta este unul dintre cele mai vechi moduri de a transmite un mesaj și, probabil, unul dintre cele mai apreciate.
Când îți faci timp nu doar să scrii o scrisoare care să exprime cu adevărat ceea ce simți, ci și să o trimiți în acest mod demodat, acest lucru spune multe. De asemenea, asigură-te că scrii mai mult decât "Îmi pare rău". Explică-i totul, va merita!
Dă-i timp
Înainte să faci ceva, oferă-i persoanei căreia i-ai greșit cel puțin o zi, sau chiar mai bine, câteva zile pentru a se calma mai întâi.
Oamenii sunt mai receptivi la scuzele temeinice odată ce au avut timp să-și clarifice sentimentele și să renunțe puțin la furie. Furia este întotdeauna prima reacție când cineva este rănit, așa că dă-i timp și ar putea fi mai dispus/ă să te asculte.
Trimite-i o felicitare
După ce ți-ai cerut scuze fie prin scrisoare, fie față în față, e o idee bună să-i trimiți o felicitare.
Imaginea vizuală și cuvintele pe care le scrii vor fi foarte eficiente și apreciate.
Îndreaptă lucrurile
Orice ai făcut, fie că e vorba de bani sau că ai spus ceva greșit, repară lucrurile. Fă orice îți stă în putință pentru a corecta problema.
Acțiunile vorbesc mai tare decât cuvintele și, făcând lucrurile corect, vei face pași uriași pentru a-ți recupera relația.
Oferă-te să faci tot ceea ce este necesar
Oferă-te să faci tot ce trebuie pentru a-i recâștiga încrederea. De obicei, oamenii primesc bine această ofertă, chiar dacă s-ar putea să nu-ți poată răspunde la ea.
Să-i anunți că îți pare cu adevărat rău și că ești dispus/ă să fac tot ce e necesar pentru a îndrepta lucrurile va fi un lucru de mare impact.
Fii 100% sincer/ă
Dacă îi ascunzi ceva despre motivul pentru care e supărat/ă pe tine sau despre orice altceva, acum este momentul să fii 100% sincer/ă.
Spune-i că îți pasă de el/ea suficient de mult încât să fii complet sincer/ă, cu prețul de-ți răni propria mândrie.
Nu arunca vina
Indiferent de ce s-a întâmplat, fie că este vina ta sau nu, nu arunca vina dacă ai greșit în gestionarea confruntării. Nu spune TU când te cerți cu el/ea, cu în schimb spune EU când te exprimi.
Oamenii devin defensivi atunci când vorbești acuzator și arunci vina în jur. Chiar dacă mândria de sine poate fi dezumflată, nu merită asta relația ta?
Sursă: allwomenstalk
Posteaza comentariu