7 probleme care îți pot distruge căsnicia
Să menții un mariaj sănătos, fericit și de durată nu e deloc o sarcină ușoară. Există anumite lucruri care nu ar trebui să rămână nespuse.
Căsătoria este un joc lung. Așadar, unele obiceiuri pe care le avem, chiar dacă par banale, pot face mult rău căsniciei noastre. În timp, greutatea acestor mici probleme poate deveni insuportabilă.
Iată 7 probleme care îți pot distruge căsnicia:
Nu vorbiți despre sex
În timp ce sexul poate fi extraordinar la începutul unei relații, pe măsură ce trece timpul și cuplurile devin mai stabile, problemele legate de sex, cum ar fi frecvența, calitatea și dorința, tind să apară.
Cu toate acestea, acest lucru este firesc. Sexul se schimbă. Se poate întâmpla ca urmare a trecerii timpului sau poate coincide cu apariția unui copil.
Când apar aceste schimbări, este esențial ca cuplurile să nu ignore problema. Sexul este o parte importantă a oricărei căsătorii fericite și este important să vorbiți despre asta. Cu cât se întâmplă mai devreme, cu atât mai bine.
Dezechilibre în managementul gospodăriei
Studiile arată că în casele în care ambii parteneri sunt salariați, ori în cele în care femeia câștigă mai mult decât bărbatul, micile probleme legate de treburile casnice se transformă în probleme majore pe parcurs.
Luptele care încep, spre exemplu cu ducerea gunoiului sau cine face curățenie în bucătărie nu sunt de fapt legate de coșul de gunoi în sine sau de mizeria din bucătărie. Este vorba despre un dezechilibru al volumului de muncă. Sau lipsă de respect. Sau probleme emoționale.
Atunci când discuțiile despre gestionarea gospodăriei apar și devin acide, cuplurile trebuie să se oprească puțin și să se întrebe ce se întâmplă cu adevărat.
Alegeți telefonul în locul celuilalt
Phubbingul înseamnă să nu fii atent la persoana cu care vorbești, ci să butonezi telefonul mobil. Este o problemă modernă, destul de toxică pentru orice tip de relație.
Da, telefonul este o invenție extraordinară și este o evadare din stresul lumii reale. Dar, intimitatea emoțională este un factor imens al intimității fizice și al sănătății reale.
Specialiștii sfătuiesc cuplurile să pună telefonul deoparte și să stea unul lângă celălalt. Să-și facă timp pentru intimitate, nu neapărat sexuală. În prezent, oamenii se culcă cu telefonul în mână, nu cu partenerul în brațe.
Nu vă faceți suficient timp unul pentru celălalt
Este simplu. Copiii necesită o cantitate de timp, munca o altă cantitate. Asta înseamnă că rămâne puțin timp pentru ca partenerii să aibă grijă de sănătatea mariajului lor.
Dar, acest lucru este imperativ pentru o bună funcționare a căsătoriei. Partenerii trebuie să-și facă timp pentru a fi cu adevărat un cuplu.
Specialiștii recomandă cuplurilor să găsească o modaliatte de a avea cel puțin 20-30 de minute pe zi acasă, de preferință când copiii dorm. Nu trebuie să fie cine știe ce, pot doar savura un pahar de vin împreună sau o emisiune de urmărit.
Totul este să-și facă timp unul pentru celălalt în moduri mici și să fie preocupați să-și găsească acel timp. În caz contrar, cuplurile se pot îndepărta.
Diferențe cu privire la creșterea copiilor
Atunci când cuplurile au sisteme de valori similare decid să aibă copii, adesea pot renunța la conversațiile reale și serioase despre stiluri parentale, abordări ale disciplinei și reguli generale despre modul în care doresc să-și crească copiii. În schimb, ele tind să se concentreze pe creță și pe alegerea numelor bebelușilor. Acest lucru poate duce la mari probleme.
Părinții trebuie să poarte discuții asumate despre disciplină și valorile lor.
Părinții trebuie să se afle cel puțin pe pagini similare, este greu să fii exact pe aceeași pagină. Dar, dacă sunt pe pagini total diferite, mesajele pe care le privesc copiii sunt într-adevăr confuze și inconsistente, așa că cei mici nu știu ce se întâmplă.
Celălalt risc major este că un copil poate fi tras de partea unuia dintre părinți. Asta se întâmplă cel mai adesea. Spre exemplu, copilul preferat al tatălui primește un răspuns diferit de cel al altui copil, iar apoi mama și tata se supără unul pe celălalt și copilul se simte responsabil pentru asta. Genul acesta de abordare pună multă putere și presiuni asupra copiilor.
Nu vorbiți suficient despre bani
Se pare că partenerii care petrec 20-30 de minute pe săptămână așezându-se și discutând despre un buget săptămâna, inclusiv facturi și cheltuieli viitoare au o căsnicie mai sănătoasă.
În acest fel, restul săptămânii poate fi dedicat experiențelor intime și conectării emoționale, nu gestionând situația financiară.
Comportamentul copilăresc în timpul certurilor
În majoritatea cuplurilor care se ceartă, unul sau ambii parteneri ajung să se jignească unul pe celălalt sau să se atace iresponsabil.
Chiar dacă partenerii își cer scuze pentru că au recurs la aceste tactici copilărești și la jigniri de tot felul acestea pot avea efecte dăunătoare și durabile asupra căsătoriei.
Aceste atacuri nu înseamnă decât un singur lucru: devalorizare. Îi face pe oameni să se întrebe dacă sunt cu adevărat iubiți din moment ce sunt atât de jigniți.