Căsniciile nefericite nu devin aşa peste noapte, ele sunt rezultatul neglijenţei, răcelii şi a negării existenţei unor probleme. E prea puţin probabil ca un partener să se simtă mizerabil, în timp ce celălalt să fie fericit. Dar nu e nerealist ca cei doi să recunoască că mariajul lor este unul nefericit în diferite moduri şi în diferite momente. Lucrurile care se acumlează şi provoacă neplăceri într-o căsătorie pot fi cele care odinioară păreau imposibile: tensiune, trădare, dezamăgire, epuizare, boală sau stres financiar. Din păcate, ignorarea problemelor pe măsură ce ele apar şi lipsa abilităţilor sănătoase de a le rezolva pot degrada un mariaj.
Să ai o căsncie nefericită nu înseamnă ultimul capitol şi că sfârşitul e inevitabil. Există paşi pe care îi puteţi face pentru a o îmbunătăţi.
Care sunt sfaturile care îţi pot îmbunătăţi căsnicia?
1. Află cauza nefericirii tale
Faptul că eşti căsătorit şi nefericit nu condamnă automat căsnicia. Ia-ţi timp pentru a evalua cauza reală a nefericirii tale. E vorba de factori externi sau interni? E vorba de ambele situaţii? Poţi să precizezi un moment de debut? Ce s-a întâmplat în acel moment? Ce tipuri de stres au fost în viaţa ta de atunci? Când ai fost fericit? Ce diferenţe există acum faţă de înainte? Să ştii exact despre ce este vorba este foarte important nu numai pentru că vei ştii cum să rezolvi problema, ci promovează şi o comunicare eficientă. Dacă obiectivul tău este de a-ţi revitaliza căsnicie, să cunoşti cu exactitate cu cea ai de-a face va funcţiona ca o adevărată busolă pentru tine.
2. Încetează să produci daune suplimentare căsniciei tale
Opreşte-te acum! Orice comportament care contribuie la un fond de negativitate pur şi simplu agravează lucrurile. Certurile, şantajul emoţional, sarcasmul, vina, răutatea şi victimizarea nu sunt soluţii. Acest lucru presupune eliminarea dorinţei de a acţiona negativ, indiferent de ceea ce face soţul sau soţia ta. Poate că vrei să salvezi relaţia, dar mai întâi trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru rolul pe care îl ai în ea.
3. Vorbeşte cu partenerul despre ceea ce simţi
Probabil te întrebi cum poţi vorbi despre sentimente tale din moment ce comunicarea este problema voastră. Tu ai decis că vrei să îţi îmbunătăţeşti mariajul, deci e în puterea ta să iniţiezi această schimbare. S-ar putea să simţi cum dai cu propria inimă de pereţi, dar acesta este primul pas. Făcând asta, îi oferi partenerului informaţii vitale care solicită un răspuns din partea lui. Vulnerabilitatea şi onestitatea sunt esenţiale în conversaţii. Nu da vina pe el, concentrează-te pe sentimentele tale. Dacă spui că te simţi trist, neimportant, neapreciat, toate acestea sunt modalităţi de exprimare a nefericirii fără să învinovăţeşti pe nimeni.
4. Exprimaţi-vă clar nevoile, amândoi
Fii clar cu privire la nevoile tale, fără să dai vina sau să ai pretenţii. Aminteşte de gravitatea problemelor şi de consecinţele potenţiale dacă eceste nevoi nu sunt îndeplinite. Nimeni nu trebuie să se simtă ameninţat aici, ar trebui să formaţi o echipă. Îmbunătăţirea unei căsnicii presupune să vă faceţi amândoi cunoscute nevoile şi să le evaluaţi. De asemenea, este vorba despre satisfacerea nevoilor relaţiei însăşi. "Acest lucru este important pentru mine pentru că..., trebuie să mă simt apreciat..., trebuie să am ceva timp pentru hobby-urile mele..." Astfel, vei stabili tonul pentru comunicare. Apoi, întreabă care sunt nevoile partenerului tău.
5. Renunţă la dorinţa de a avea mereu dreptate
Să vrei să ai mereu dreptate transformă căsnicia într-un război. Cineva trebuie să câştige mereu, ceea ce înseamnă că altcineva trebuie să poardă. Şi asta înseamnă că un soţ este sus, iar altul jos. Căsnicia este o luptă verticală. Probleme precum puterea, controlul şi supunerea sunt în centrul uneo relaţii depresive. Nicio căsătorie nu poate fi sănătoasă atunci când unul dintre parteneri este şeful.
6. Dă dovadă de compasiune
Poate fi atât de greu să-ţi muşti limba atunci când eşti plin de furie şi dezamăgire. Dar, îmbunătăţirea unui mariaj înseamnă depăşirea a ceea ce a devenit zona ta de confort. Şi, această zonă de confort poate implica să nu fii sensibil şi plin de compasiune faţă de persoana căruia i-ai jurat iubire veşnică. Compasiunea nu are legătură cu capitularea. Compasiunea spune: "Sunt aici să fiu mai profund și mai iubitor decât am avut vreodată. Sunt aici să evoluez. Sunt aici pentru a afla mai multe despre mine, chiar în timp ce aflu mai multe despre tine. Te iubesc și vreau să te înțeleg, pe mine și pe noi mai bine, ca să putem avea o căsnicie reuşită."