Nu amâna lucrurile pe care le poţi face azi
... pentru că ajungi în acest fel să îţi amâni viaţă. Alegând să nu mergi la concert, pentru că toată lumea are pereche, să nu mergi în excursia pe care ţi-o doreşti, pentru că nu ai un partener, să nu te duci la filmul a cărui reclamă te entuziasmează, pentru că îţi e ruşine să mergi la cinema singură, alegi să te privezi de lucruri importante, care îţi fac plăcere şi care sunt parte importantă a vieţii tale. Lucrurile mici dau bucuria de a trăi, indiferent dacă sunt trăite în unu, în doi sau în trei, sau în oricât de mulţi se poate. Alege lucrurile pe care ţi le-ai dori să le faci şi nu renunţa la ele doar pentru că eşti singură.
Fii pozitivă!
Dacă hotărăşti să ieşi, deşi îţi e greu, nu ieşi doar că să îţi demonstrezi că eşti nefericită şi singură. Modul în care tu te raportezi la experienţa pe care o ai face diferenţa. Caută modul pozitiv de a privi lucrurile şi a trăi experienţele pe care le ai în faţă. Fii vie şi prezentă în viaţa ta zi de zi, fie că ai sau nu în acea zi pe cineva alături de tine! Un astfel de mod de a privi lucrurile te va face şi mult mai dezirabilă mediului, ceea ce înseamnă că ai mult mai multe şanse să cunoşti pe cineva şi să nu mai fii singură atunci când te simţi bine în pielea ta decât atunci când îţi plângi de milă.
Nu renunţa să te iubeşti şi să ai grijă de tine
Multe persoane care nu îşi acceptă singurătatea ajung să se pedepsească pentru că sunt singure. Ajung să nu mai facă lucruri pentru ele, să îşi amâne mici plăceri care înainte erau obligatorii, să nu se mai îngrijească la fel că înainte, ca şi cum nu le-ar păsa, ca şi cum ar fi nevoie de altcineva pentru ca acest lucru să capete un sens. Fă totul pentru a nu cădea în această capcană. Singurătatea e o ocazie pentru a deveni şi mai cochetă şi mai atentă cu tine şi cu micile tale plăceri, pentru că ai mai mult timp la dispoziţie. Aşa că nu te lăsa purtată de porniri de inerţie şi găseşte în tine energia şi impulsul de a te îngriji, a te răsfăţa, a-ţi construi adevărate ritualuri de bunăstare şi respect pentru propria fiinţă.
Renunţă la obiceiul de a te plânge mereu la prieteni
Unele persoane singure capătă obiceiul de a se poziţiona ca victime şi ajung să fie atât de obositoare încât prietenii nu mai ştiu ce să facă că se le evite. Nimeni nu are nevoie de victime în jur. Fiecare are problemele sale. Atunci când întâlnesc prieteni, cei mai mulţi se aşteaptă să uite de probleme, nu să se afunde în ale altora. Aşa că încearcă să mai şi asculţi, să mai şi râzi, să te bucuri, nu doar să fii centrată asupra ta şi asupra întrebărilor tale interioare.
Renunţă la obiceiuri care îţi fac rău
Să bei prea mult, să mănânci prea mult, să dormi prea mult, să taci sau să vorbeşti prea mult sau să te uiţi la televizor prea mult. Nu te ajută în nici un fel, ba îţi fac mult rău. Învăţă să le înlocuieşti cu lucruri folositoare şi care să îţi aducă bucurie în suflet.
Şi singurătatea are rostul ei
Singurătatea este şi ea un mod de a fi în lume. Chiar dacă nu ne-am imaginat vreodată, pot fi momente în viaţă în care e bine să fim singuri. E o perioadă în care să putem face multe lucruri, să ne cunoaştem mai bine, să hotărâm lucruri în ceea ce priveşte viaţa noastră şi visele pe care vrem să le ducem la împlinire. E o perioadă în care să învăţam şi să evoluăm interior, să cunoaştem oameni şi să facem alegerile potrivite.
Comentarii (17)
daca vrei sa vorbiti cu cineva eu ma ofer, ma cam plictisesc. sunt din brasov, am 23 de ani, sunt baiat serios, nu beau nu fumez. id-ul meu liviu_kit@yahoo.ro
Femeia din ziua de azi este una puternica. Descoperitiva puterea. Ganditiva ca inainte de relatie erati mai vesele, socializati mai mult. Ce sa intamplat cu acea femeie? Este un bun inceput ca sa iti ocupi timpul. Redevii ceea ce ai fost inainte de acea relatie. Bafta multa pentru toate femeile. Fiti puternice. Eu una sunt. :)
Dupa 5 ani de relatie imi e greu acum cand am ramas singura.Incerc sa depasesc faza dar nu prea imi iese,dupa 5 luni de la despartire tot la fel de insuportabil mi se pare.Nimic nu imi iese,nu-mi merge bine......
Da, materialul vostru m-a ajutat sa trec peste... e ciudat cand si la acea persoana ii place de tine si totusi nimic, motivul? Suntem prietenii buni , e dureros dar na.
aveam nevoie de acest articol,,,,interesant,,,si educativ ptr mine,,,,merci mult celor care au scris
Bravo fetelor, mi au placut toate comentariile voastre. Si eu am terminat o relatie de 7 ani si imi e un pic greu pentru ca am totusi o varsta. Dar, asa cu am vazut la multe dintre voi asa este, mai bine singura si linistita.Si pentru geani_georgi: sa fii sigura ca o sa gasesti ceva mai bun. Mie asa mi s a intamplat de fiecare data :). Ai incredere ! Multa fericire tuturor ! :)
Dupa cum ii spuneam cuiva odinioara, ca dragostea nu iarta pe nimeni, dar sa stea linistit, ca va trece.... acum dupa 5 ani de relatie si vreo 5 luni de la despartirea definitiva nu pot sa ma gandesc decat la acel sentiment care ma facea sa vibrez, sa vad la "vie en rose"... Din pacate, acea dragoste se traieste o singura data in viata. Asta daca ai avut timp sa o "gusti" la momentul ei, pur dezinteresat si visator....Si de ce sa nu pastram asta , si sa lasam deoparte resentimentele?
sper sa ma linistesc si sa gasesc calea de a ma linistii si a gasii metode sa ma faca sa nu ma mai gandesc la el.am ramas si fara prieteni,fara el,simt ca ma prabusesc.nush pe ce cale sa o i-au.ast si parerea voastra.
buna ziua.sunt nou inregistrata si am citit acest articol,si vazand si comentariile fiecaruia am zis sa impartasesc si eu problema mea.dupa o relatie de 7ani am ramas singura si incerc sa nu ma mai gandesc,si citesc tot felul de articole cum sa fac sa reusesc acest lucru.stiu ca un sut in fund e un pas inainte dar oare asa sa fie?sa te faca mai puternica o despartire?nu-mi doresc decat sa ma linistesc.
Ai probleme si nu ai cu cine sa vorbesti?Sunt subiecte pe care nu le poti discuta cu oricine?? Acum ai ocazia sa vorbesti cu cineva,sa primesti sfaturi sau pur si simplu sa te eliberezi de problemele pe care le ai,fara sa-ti stie cineva care te cunoaste problemele.Da acum add la girls.problems01 si lasa ca problemele tale sa fie si ale mele :) Va astept cu messul deschis :D
sunt singura dupa o relatie de 5 ani si simt ca ma redescopar,am mai mult timp pt mine pot sa mi indeplinesc visele sa ma gandesc la viata mea...sunt linistita,sunt incojurata de prieteni,familie.Sunt sigura ca o sa intalnesc persoana care sa ma iubeasca si sa o iubesc din tot sufletul.......adica suletul meu ,perechea mae!!!!pupiceiii.Bafta evelor!!
Decat sa ai o relatie proasta mai bine ca intr-un timp sa fii singura si libera.
invat sa traiesc singura.nu prea imi iese.dar invat.sunt singura de 2 saptamani dupa o relatie de 5 ani.urat mai e.dar o sa vina si soarele,abia astept
Viata mi-a dat lovitura, dupa lovitura.La inceput imi plangeam de mila, dar acum pot spune ca sunt o femeie puternica, m-am redescoperit si-mi este ffff bine in pielea mea.Acum stiu mai mult ca oricand ca pot merge mai departe...si cine sunt cu adevarat
Da.sunt singura dar singura nu fara partener dar fara nimic si nimeni,parintii mei sunt decedati iar prietenii mei au deja viata lor personala.Desi imi vine greu incerc din rasputeri sa zimbesc si sa merg mai departe si sa ascund unele sentimente dar sunt momente cind deja nu mai potsi gasesc un mod umoristic de a ma destainui.Totusi as putea spune ca acum ma gindesc tot mai mult la viatza si moarte la lucruri care pina acum nu ma gindeam.
Sunt singura de 2 ani,dar am invatat sa trec cu usurinta peste asta.Am grija de mine tot ca si inainte,intr-un cuvant mie foarte bine si asa.
Da, sunt singura, dar am invatat sa nu imi mai plang de mila. Am inceput sa alerg, merg la masaj, am grija la ce mananc, fac lucruri care imi plac. Odata cu venirea primaverii fac plimbari lungi si dese. Fac fapte bune.
Posteaza comentariu