6 indicii că actualul partener este dragostea vieţii tale. Sau nu!

Te întrebi dacă relaţia în care eşti implicată în prezent se îndreaptă către altar? Sau dacă ar trebui să îţi mai cauţi Făt-Frumosul, experimentând alte poveşti de dragoste? Află că există câteva indicii după care te poţi ghida pentru a descoperi dacă actualul partener este dragostea vieţii tale sau nu.

1. Chimia a fost prezentă de la bun început

Nu este un mit: arareori se întâmplă ca, dacă nu există de la bun început, scânteile sau aşa-numita chimie între doi parteneri să mai apară vreodată. Şi nu este vorba strict despre atracţie fizică, ci şi despre o conexiune ceva mai profundă, emoţională, un soi de "prietenie la prima vedere", care completează senzaţia de a fi îndrăgostit de celălalt.

Aşadar, dacă ai avut şi tu parte de nebunia primelor luni de fluturaşi în stomac alături de actualul partener, ai cel puţin premisele potrivite pentru ca el să se dovedească marea ta iubire.

2.

Eşti tu însăţi în preajma lui

Un alt semn de bun augur ca el este sufletul tău pereche: te simţi confortabil în preajma lui. Într-atât de confortabil, încat nu simţi nevoia să pretinzi că eşti altfel decât eşti, de fapt (mai frumoasă, mai amuzantă, mai inteligentă, mai sexy etc.), şi asta fiindcă ştii că el nu te judecă ori critică şi fiindcă ai curajul să îi dezvălui şi acele părţi ale tale cu care nu te mândreşti, ba dimpotrivă.

3.
Îl accepţi cu bune şi cu rele


Este firesc să existe mici detalii care să nu îţi fie pe plac - dar să îl iubeşti chiar şi asa din toată inima. Când el este bărbatul potrivit pentru tine, nu îţi vine greu să îl accepţi şi cu bune, şi cu rele, mai ales atunci când acelea din urmă nu sunt grave (abuzuri, consum de alcool/droguri etc.).

Chiar dacă este important ca niciunul dintre voi să nu se plafoneze şi să încerce să evolueze în permanenţă, per total, tu îl iubeşti - şi el pe tine - pentru ceea ce este, pentru "substanţa" care nu se va schimba niciodată, oricâte experienţe va acumula.