4 metode să-l convingi că eşti perfectă pentru el

În ziua de azi, relaţiile stabile implică alte coordonate faţă de acum două generaţii. Dacă înainte trecerile de la o etapă la alta erau clar marcate şi căsătoria implica împărţirea unui spaţiu comun, a responsabilităţilor şi bucuria prezenţei celuilalt în viaţă ta, acest lucru este acum obţinut, în cele mai multe relaţii stabile, înainte de căsătorie.

Cuplurile aleg să fie împreună, să locuiască împreună, să construiască lucruri împreună contribuind în mod egal sau după măsura fiecăruia, aleg chiar să facă copii împreună şi de multe ori în toate aceste planuri căsătoria nu apare ca o alternativă. Ea nu mai este o uşă pe care trebuie să intri pentru a obţine nişte lucruri. Şi atunci, în multe cupluri, apar tensiuni care vin din modul diferit în care cei doi văd perspectivele relaţiei: unul se simte bine aşa cum e, pentru că obţine tot ce-şi doreşte şi se simte liber în acelaşi timp, celălalt se simte în continuare în nesiguranţă sau este presat de regulile sale culturale şi îşi doreşte o căsătorie pentru a oficializa relaţia şi a se relaxă.
 
Ce poţi să faci când eşti într-o astfel de relaţie şi nesiguranţa ta interioară te face să te îndoieşti că el te vrea cu adevărat, doar pentru că nu te-a cerut încă în căsătorie? Ce poţi face atunci când ajungi într-un impas şi te simţi blocată într-o relaţie pe care nu te poţi baza cu adevărat? Foloseşte-ţi inteligenţa!
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Cristina.B pe 15 Mar 2011, 14:43
    Mda..

    Eram ferm convinsa ca titlul nu are legatura cu articolul.Pacat ,totusi poate data viitoare vei realiza un astfel de articol.

    3
    0

  • mihaela pe 4 Mar 2011, 22:40
    mda

    feed-back-ul e altfel :) in primul rand te autoconvingi si numai asa il poti convinge pe el

    1
    0

  • eva pe 4 Mar 2011, 01:19
    heeei

    trebuie schimbat titlul. n are nici o logica. ce treaba are convingerea ta cu titlul... nu e chiar nici o metoda sa l faci sa te creada perfecta... ar trebui scris un articol despre asta, e o idee buna:D

    8
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod