3 obiceiuri care îţi pot distruge relaţia

Aceste greşeli sunt foarte uşor de făcut, dar ele pot avea consecinţe grave asupra relaţiei.

Putem provoca neintenţionat probleme în relaţie?


Spre exemplu, s-ar putea să vă spuneţi totul, aducând acasă nu numai problemele de la serviciu, ci şi bârfele. Nu o faceţi intenţionat, se întâmplă! Dacă îţi sună cunoscut, poate a sosit momentul să învăţi cum să remediezi problemele de cuplu. Vezi ce aduci în relaţie şi dacă este sau nu productiv pentru tine şi partenerul tău.

Care sunt cele mai comune 3 probleme de relaţie şi cum le poţi remedia?


1. Vorbeşti prea mult despre muncă

S-ar putea să te afli în situaţia în care petreci prea mult timp la birou sau călătorind în interes de serviciu.
Inevitabil, te vei apropia de oamenii cu care lucrezi. De îndată ce ajungi acasă, împărtăşeşti cu partenerul de viaţă tot ce ţi s-a întâmplat pe parcursul zilei. Acest lucru se poate referi la cine a fost certat de şef, care coleg are probleme acasă şi lista poate continua. Da, vrei să împarţi totul cu el, dar oare chiar ar trebui să faci asta? Este foarte important să te opreşti şi să te aeriseşti. Partenerul tău poate să nu aibă nicio idee despre cine vorbeşti şi nici să nu îşi dorească să audă aceleaşi poveşti în fiecare zi. În încercarea de a evita această rutină, întoarce-te acasă lăsând la uşă cariera, cel puţin de câteva ori pe săptămână, şi trăieşte clipa!

2.
Faci prea multe compromisuri


Există momente când tu şi partenerul tău ar trebui să experimentaţi lucruri noi. Dar, ce se întâmplă dacă pe tine nu te pasionează activităţile preferate ale partenerului? Un exemplu foarte bun sunt jocurile video. Adulţii de ambele sexe pot avea această pasiune. Poate partenerului tău îi place să se joace frecvent, dar tu niciodată nu o să ai atâta dorinţă şi vei căpăta frustrări atunci când te joci. De fapt, ţi se întoarce stomacul pe dos atunci când ţi se cere acest lucru. Cum te simţi când te joci sau după ce te joci? Plină de resentimente? Furioasă? Timpul de calitate pe care credeai că îl vei petrece alături de el s-a dovedit a fi doar un timp irosit.
Răutatea şi nefericirea pe care o simţi atunci când continui să faci ceva ce nu îţi place pot contrui bariere între voi, distanţându-te de partenerul tău. Nu îţi fie teamă să te eliberezi şi să îl eliberezi şi pe el. Faceţi lucruri care vă bucură cu adevărat pe amândoi.

3. Nu ai timp doar pentru tine

Ai petrecut atât timp făcând ceea ce îl face pe el ferricit, încât ceva s-a pierdut pe drum. Tu! Mai ştii care sunt lucrurile care îţi aduc pace şi bucurie? Îţi aminteşti lucrurile pentru care ai vrea să mai ai timp? Cum ar fi relaţia ta dacă ţi-ai face timp pentru ceva care te face fericită? Ar putea fi simplu să citeşti o carte sau să mergi la yoga.
Astfel, vei începe să îţi măreşti nivelul de energie, care, la rândul său, ar energiza relaţia.

Nu îţi trata partenerul de parcă ar fi cea mai bună prietenă a ta!

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod