Dar cercetătorii au aflat și ce anume îi poate respinge, iar descoperirile sunt surprinzătoare.
Chiar și o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic poate fi considerată mai puțin atrăgătoare de reprezentanții sexului opus dacă prezintă una dintre aceste caracteristici:
Nu are simțul umorului
Dacă întrebi o persoană care sunt principalele cinci calități pe care le caută la un partener, sunt șanse mari ca simțul umorului să se afle printre ele. Un studiu realizat în anul 2009 a evidențiat faptul că oamenii care nu au simțul umorului sau au unul sub medie sunt considerați mai puțin atrăgători decât cei care au un simț al umorului foarte bine dezvoltat.Nu doarme suficient
De parcă lipsa somnului nu ar fi avut deja suficiente efecte negative, oamenii de știință au descoperit că această problemă face ca o persoană să pară mai puțin atractivă în fața potențialilor parteneri. În cadrul un studiu realizat în anul 2010, participanții au fost rugați să le ofere calificative unor persoane care au dormit opt ore și persoanelor care nu dormiseră de 31 de ore. Cei din grupul din urmă au fost considerați mai puțin atrăgători, mai puțin sănătoși și chiar triști.Este leneșă
Potrivit unui studiu realizat de Universitatea Binghamton din Statele Unite, persoanele leneșe sunt mai puțin atrăgătoare pentru reprezentanții sexului opus. În cadrul experimentului, cercetătorii le-au cerut unor studenți să clasifice de-a lungul unui curs de șase săptămâni cât de atrăgători îi consideră pe ceilalți participanți, în funcție de calitățile personale ale acestora, atât la începutul cât și la finalul cursului.
Atunci când au analizat rezultatele, cercetătorii au descoperit că oamenii care s-au dovedit leneși de-a lungul cursului au fost considerați mai puțin atrăgători, deși la începutul cursului fuseseră considerați atrăgători.
Posteaza comentariu