semne ca nu ii pasa de tine

15 semne că nu îi pasă de tine, ci doar îţi controlează viaţa

Nu eşti sigură dacă te manipulează sau dacă este cu adevărat grijuliu? Caută aceste semne şi îţi vei da seama dacă eşti o victimă a abuzului emoţional!

 

1. Decide pentru tine şi spune că o face pentru binele tău


Îţi spune în mod constant să nu eşti capabilă să iei propriile decizii? Ai avut o viaţă şi înaintea lui şi te-ai descurcat şi fără îndrumarea lui. Dacă îţi spune ce să faci cu scuza că e în interesul tău, atunci înseamnă că pur şi simplu îţi controlează comportamentul.

2. Uneori te tratează ca şi cum ai fi un căţeluş


Dacă partenerul tău face lucruri precum să îţi dea peste mână atunci când vrei să-ţi cumperi o rochie pe care ţi-o doreşti, este timpul să pleci. Vrea să îţi controleze viaţa şi abuzează de tine.

3. Dacă nu faci ce spune, încetează să mai fie afectuos, recurge la tăcere sau chiar preia controlul asupra banilor tăi până obţine ce îşi doreşte


Dacă face oricare dintre acestea, nu înseamnă că este grijuliu.

Dacă ar avea grijă de tine, îţi va oferi lucrurile de care ai nevoie pentru a fi fericită şi pentru a te simţi în siguranţă. Un tip care renunţă efectiv la afecţiune, refuză să vorbească cu tine sau care preia controlul asupra banilor este un tip care caută să te controleze.

4. Nu mai eşti atât de fericită cu el precum erai odată


Acesta este un semn că încearcă să îţi controleze viaţa mai degrabă decât să fie grijuliu cu tine. Este un semnal de alarmă dacă simţi acest lucru!

5. Te îndepărtează de cei dragi


Acesta este unul dintre cele mai comune semne ai unui abuzator. Abuzatorii îşi încep procesul de control prin convingerea victimelor să nu mai vorbească cu prietenii şi familia. Uneori, chiar ajung atât de departe încât se implică direct în stricarea relaţiilor cu ceilalţi. Dacă observi acest lucru în relaţia ta, pleacă imediat!

6.
Lucrurile pe care le controlează sunt total neimportante


Dacă încearcă să controleze micile lucruri din relaţie, înseamnă că vrea să treacă la lucruri mai mari. Nu este grijuliu, ci doar te manipulează.

7. Nu te ascultă


Un tip căruia îi pasă de tine este un tip care te ascultă. Dacă îndreaptă discuţia în altă parte, îţi spune ce ar trebui să gândeşti sau nu te ascultă deloc, înseamnă că este un om care te controlează şi e abuziv.

 

Citeşte şi: 9 semne că mariajul tău va dura pentru totdeauna. Sunt dovedite ştiinţific!

 

8. Îţi spune ce să faci pentru a te "îmbunătăţi"


Într-o relaţie sănătoasă, niciunul dintre parteneri nu încearcă să îl "îmbunătăţească" pe celălalt. Nu eşti un obiect, nu ai nevoie să fii schimbată pentru a fi acceptabilă.

9. Te îndoieşti de propria judecată


Acesta nu este un semn bun, pentru că înseamnă că el se joacă cu mintea ta şi te face să te simţi inutilă.

10. Oamenilor din jurul tău nu le place modul în care acesta te tratează şi te avertizează cu privire la faptul că te controlează


Ascultă-i, mai ales dacă sunt persoane apropiate care îţi vor binele! Ei doar încearcă să te scape de o relaţie toxică.

11. Simţi că mergi pe coji de ouă sau eşti îngrijorată ce va gândi el despre fiecare lucru minor pe care îl faci


Dacă ar fi vorba despre grijă, nu ai simţi că mergi pe coji de ouă mereu. În schimb, te-ai simţi confortabil să vorbeşti cu el despre ceea ce te deranjează, ce-ai făcut sau cum te simţi.

12. Simţi că e ceva în neregulă


Nu este normal să fii într-o relaţie în care el deţine toată puterea. Dacă observi că a pus stăpânire pe tot şi încearcă să îţi croiască drumul, ceva este în neregulă.

13. Dă vina pe tine


Nu numai că acest comportament este unul manipulator, dar este şi un semn că trebuie să pleci.

Niciodată nu ar trebui să te simţi vinovată că faci ceva ce îţi doreşti, aşa cum îţi doreşti!

14. Face gesturi extreme sau te ameninţă dacă nu faci ceea ce spune


Acesta este un abuz. Dacă face gesturi care te sperie, cum ar fi să-şi scoată verigheta, să-ţi rupă lucrurile sau te ameninţă că divorţează ori se omoară, e clar că ai de-a face cu un abuz.

15. Sincer, nu îţi place cum te simţi


Ascultă-ţi inima! Dacă te simţi mereu neliniştită cu privire la comportamentul lui, e cazul să ieşi din relaţie!

 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Daniela pe 28 Mai 2020, 17:57
    Deziluzie

    Tot acest articol ma definește . Acum câteva luni el era in depresie pt ca se despartire de familia lui iar eu fiind prietena cu sora lui ii vedeam suferinta si am decis sa il ajut cu cate o vorba de încurajare, cu o iesire... până am ajuns să ne placem. Au fost câteva luni de vis , nu înțelegeam dc fosta lui soție a pierdut un băiat asa de bun dar clar reclama a fost frumoasa până am ajuns să ne mutăm împreună.totul s-a schimbat in numai 2 saptamani si o simțeam in fiecare zi. Apoi au urmat exact toti acesti pași pe care i-ai enumerat trist dar am luat decizia sa pun punct relației. Deși după toate acestea, el susține ca nu are nici o vina si ca eu sunt cea care m-am schimbat si am ales să plec. Încă il iubesc, încă ne vedem la un pahar de vorbă dar de fiecare data imi gaseste vina oricât i-ar explica eu contrariul.

    0
    0

  • Ion pe 16 Mar 2020, 22:32
    Comentariu la comentariu

    Am citit cu atentie articolul si, in opinia mea, observațiile prezentate de autoare mi se par cat se poate de pertinente . Dacă un bărbat manifesta fata de o femeie tipuri de comportament de genul celor amintite mai sus este cat se poate de clar ca ceva nu e in regula iar femeia va trebui să ia măsuri imediate și să nu accepte astfel de atitudini. Tocmai de aceea mi se pare cel putin ridicol comentariul facut de dl. Adrian vis a vis de articol, domnia sa neînțelegînd nimic din ceea ce a dorit să sublinieze autoarea . Observațiile absolut incorecte menționate în comentariul sau dovedesc fie ca a citit superficial continutul articolului fie ca nu are suficiente cunostinte in ce priveste comportamentul uman, de psihologie până la urmă. Sau poate amândouă la un loc. Felicitări autoarei pentru articol.

    0
    0

  • Adrian pe 24 Feb 2020, 11:33
    Interesant

    Mda,deci daca nu ai bani sa ii cumperi rochia visata inseamna ca esti un nenorocit care abuzeaza de ea. "Daca ar avea grija de tine ti ar oferi lucrurile care te fac fericita" da, asta dac esti o lepra materialista... Am impresia ca articolul asta a fost scris de o lesbiana care nu a fost niciodata intr o relatie. Terminati cu prostiile astea ca sunt multe gaini care va cred si va iau in serios.

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod