10 semne că bărbatul de lângă tine e un imatur care îți va strica viața

Se știe că bărbații se maturizează mai greu decât noi, femeile, tocmai de aceea tindem să alegem parteneri mai mari decât noi, în speranța că astfel vom avea o relație echilibrată. Totuși, doar pentru că un bărbat este mai în vârstă, nu înseamnă neapărat că este și matur.
Într-adevăr nu este nimic în neregulă, ca bărbatul de lângă tine să mai facă glume copilărești sau să se mai joace din când în când la calculator, însă când vine vorba de chestiuni serioase, diferențele de vârstă emoțională pot crea probleme într-o relație.

Ești prima lui relație adevărată


Dacă relația lui cu tine este prima de când a terminat liceul, înseamnă că va trebui să îl înveți cum funcționează o relație în lumea reală, adică cea a adulților. 

Singurele lui exemple la acest capitol sunt relațiile din liceu, cu femei la fel de imature ca el, ceea ce înseamnă că orice dispută sau discuție în contradictoriu va însemna pentru el o problemă de viață și de moarte.
De asemenea, nu va putea să gestioneze o situație conflictuală și nu vei putea purta cu el o conversație ca între doi oameni maturi. 

Nu știe să comunice cu tine


Comunicarea este cheia oricărei relații fericite. Însă, așa cum aceasta poate lega doi oameni, lipsa ei îi poate despărți. Evident, vor exista certuri, neînțelegeri și momente în care aproape vă veți despărți, iar comunicarea va fi singura soluție pentru a vă salva relația. 

Însă, în cazul în care partenerul tău este imatur, acesta se va enerva dacă tu vei dori să purtați o conversație serioasă.
De asemenea, argumentele sale vor fi puține și chiar ilogice, câteodată. Citește continuarea pe divahair.ro

divahairro