Unii bărbaţi sunt mai deschişi şi fac declaraţii zi de zi persoanei iubite, alţii aleg să ţină ascunse aprecierile pe care le au pentru ea. Descoperă ce adoră ei în secret, însă sunt prea mândri să o spună!
Îi place că zâmbeşte mereu atunci când se gândeşte la tine
Nu contează că e stresat la serviciu, că e blocat în trafic sau pur şi simplu este plictisit, norocul lui este că dacă se gândeşte la tine atunci îi revine zâmbetul pe buze. Doar faptul că îi apari în minte îl face să se simtă mult mai bine şi adoră că se întâmplă aşa!
Iubeşte când te face să zâmbeşti
Ai întâlnit tipi care au încercat să te facă să râzi şi chiar dacă nu au reuşit, măcar e de apreciat că au încercat? Bărbaţilor le place să fie sursa zâmbetelor tale, cu orice risc.
Îi place să petreacă timpul cu tine
Indiferent dacă staţi pe canapea unul lângă celălalt sau aşteptaţi împreună taxiul, unui bărbat îndrăgostit îi place să stea aproape de femeia din viaţa sa.
Iubeşte să te joci cu părul lui atunci când conduce
Chiar dacă nu există o explicaţie pentru această plăcere a lui, cert este că e cel mai bun lucru pe care poţi să îl faci atunci când este în trafic.
Îi place când zâmbeşti după ce te sărută
Bărbaţilor le place să le fie gâdilat orgoliul, iar faptul că zâmbeşti după ce te sărută îl umple de bucurie deşi nu recunoaşte.
Adoră când te prinde că te uiţi la el
Cu siguranţă ştii că bărbaţii iubesc să se simtă doriţi, iar atunci când te prinde că te uiţi la el îi creşte inima în piept. Nu există sentiment mai bun pentru ei decât atunci când au convingerea că partenera lor vrea cu adevărat să fie cu ei şi oferă la rândul ei ceea ce primeşte.
Iubeşte acel ceva de care nici măcar tu nu ştii
Poate că strâmbi cumva din nas când râzi sau poate ai gesturi pe care le faci inconştient, dar pe care el le adoră. Poate te joci cu părul tău când eşti nervoasă, orice ar fi, dacă eşti naturală, el apreciază toate aceste nimicuri care te definesc şi diferenţiază.
Îi place să îţi ceară sfaturi
Atunci când respecţi cu adevărat pe cineva, apreciezi şi opiniile şi modul lor de gândire. Bărbaţii vor să ştie punctul de vedere al femeii pe care o iubesc, iar acest lucru întăreşte relaţia.
Îi place când aveţi contact fizic
Nu este vorba doar de sex aici, ci şi de îmbrăţisări fără motiv, de săruturi spontane sau de ţinutul de mână. Un bărbat iubeşte când faci aceste lucruri din propria iniţiativă, îi confirmă că îl iubeşti şi îţi pasă de el.
Îi place să se uite în ochii tăi
Să priveşti în ochi o persoană cu care nu ai o relaţie apropiată poate fi destul de straniu, însă nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu persoana iubită. În acest caz, stângăcia se înlocuieşte cu emoţie, speranţă şi iubire!