Nu cred ca este necesar un raspuns la acest mesaj. Am simtit totusi nevoia de a va invita sa va aplecati cateva clipe asupre scrisorii si va las sa o analizati asa cum simtiti voi.
El se intituleaza: "iubire...normala? {eu cred ca...nu!}". Si ma voi opri asupra unui singur cuvant din cele mentionate: "normal". Este un cuvant foarte dificil pentru un psiholog, atat timp cat nu exista decat conventii iar faptul ca un lucru este normal sau nu are o importanta atat de redusa incat nu cred ca este necesar sa ne oprim prea mult asupra lui. Cu toate acestea sunt mereu intrebat: este normal ceea ce mi se intampla? Este normal ce face fiecare sau nu?
Prefer urmatorul raspuns: "Pentru acest lucru nimeni nu ar interna o persoana intr-un spital de psihiatrie (evident cu exceptia celor care ar justifica acest lucru). Este normal orice atat timp cat nu face rau nici siesi, nici altor persoane". Prin anormal intelegem ceea ce tine de latura psihiatrica, boala psihica, nebunia clasica. Prin normal mai nimeni nu stie exact ce intelegem.
Se spune ca normal este comportamentul mediu, rolul cel mai des jucat, statistic de multe persoane. Cumva in acest sens am inteles si titlul preferat de protagonistul nostru. Cei mai multi oameni nu au relatii constante de cuplu cu parteneri cu o diferenta de varsta atat de mare.
Evident ca aceasta problematizare a varstei tine de multe lucruri, printre care m-as opri la urmatoarea replica ce apare frecvent in analiza unor asemenea cazuri din partea rudelor, vecinilor si altor binevoitori: "ar putea sa-i fie tata (mama)". Aceasta replica pe care o auzim deseori este in stransa legatura cu relatia de acest tip si mi se pare ca este mult mai explicativa decat multe alte teorii si pareri biologice sau de alta natura.
Diferenta mare de varsta presupune ca intre cei doi exista o relatie mai mult de parinte - copil decat de partener - partenera. Aceasta se asociaza destul de mult cu ideea inversa - relatia copil - parinte poate sa fie nu numai o relatie de intretinere si de pregatire pentru autonomie a copilului, ci si de "cuplu". Reactiile celorlalti sunt in mare masura reactiile propriilor lor trairi, sentimente, etc. Nu am prea multe informatii despre acest cuplu asa ca nu vreau sa asociez idei generale cu cazul concret.
Dar poate ca lucrurile pe care ceilalti nu le pot accepta sunt perfect normale. Voi ce credeti?
centrupsihologie@gmail.com
www.centrupsihologie.ro ">