Sa remarcam mai intai un fapt. Tema mesajului nu este relatia cu vechiul ci cea cu noul. Sa spunem astfel: in viata noastra de zi cu zi exista obiecte vechi si obiecte noi. Prin obiecte vechi intelegem persoanele pe care le cunoastem, profesia pe care o practicam, mobilele deja existente in casa noastra existenta deja, etc.
Viata este o continua trecere intre vechi si nou. Orice obiect nou devine vechi. Cand vorbim de cuplu, vorbim in fapt despre un partener nou - in momentul in care il cunosti - care devine un obiect vechi. In permanenta exista o figura unica veche, ce este jucat de tatal. Mereu obiectul masculin va fi raportat la acest vechi obiect. Inerent apare o substitutie - iubirea pentru unul este inlocuita cu iubirea pentru cel nou. Unde este logic sa se termine acest sir, este un fapt necunoscut.
Psihoterapia acorda o atentie speciala obiectelor vechi pentru ca prin aceasta substitutie se realizeaza permanent un "up-grade" al ceea ce este vechi. Vechiul functioneaza ca o tema aparte prin care o persoana raporteaza tot ceea ce este nou.
Sa ne intoarcem la Monica si la problema sa. Spre deosebire de multe cititoare, Monica are clar in minte ceea ce simte. Ii este clar ca sentimentele pentru sotul sau nu au un impact major. Sotul sau joaca aici rolul de "obiect vechi". Monica are o relatie clara cu acest obiect vechi.
Monica mai are o relatie clara cu noul sau obiect - medicul sau ortoped, probabil. Problema sa pare a fi cum sa ajunga la urechile sale ceea ce simte ea. Avand clar in suflet ceea ce simte, psihologul nu pare foarte util. Rolul psihologului este de a clarifica ceea ce simte o persoana si de ce.
Si totusi exista o anumita tema la care ne putem opri din punct de vedere psihologic. Substitutia vechiului cu noul este o importanta capacitate a noastra prin care functionam in plan social. Cum ar fi sa fim incapabili sa depasim stadiul in care ne iubim parintii pentru a trece in alta relatie? Asta ar presupune o permanenta singuratate sau uneori, o structura suicidara.
Sau cum ar fi sa fim incapabili a ne schimbam locul de munca desi am putea beneficia de o oferta mult mai convenabila? Aceasta capacitate pare a fi absenta in cazul Monicai. Motivul pentru care ar fi absenta ar fi generat si de urmatoarea intrebare: "daca nu se simte multumita in familia sa, de ce ar fi acolo"? Poate pentru ca mai are beneficii sau poate pentru ca nu poate sa plece. Eviden,t sunt doar intrebari la care doar Monica are raspunsuri.
Daca ar fi sa ma raportez strict la intrebarea Monicai, ceea ce imi vine in minte ar fi urmatorul lucru evidentiat si de Habermas printr-o carte a lui: comunicarea are rostul de a ajunge un mesaj la cel pe care il consideram destinarul mesajului nostru. Aceasta presupune multe variabile dar una din ele este in mod clar claritatea mesajului. Cum poate ca mesajul sa ajunga la domnul doctor ortoped?
Atunci avem de-a face cu:
Nevoia de a clarifica propriul mesaj - oare ce vrea Monica de la noul obiect - domnul doctor?
Cum sa-i transmita acest mesaj? Formele de comunicare sunt foarte diverse in acest mileniu 21. Si apoi exista si comunicare non-verbala.
Oricum ar alege, se pare ca aceasta presupune un anumit tip de relatie cu noul obiect - riscul de a merge spre nou. Este pregatita Monica pentru acest lucru? Se pare ca inca nu este sau nu era la data scrierii mesajului sau.
Interventia profesionista pe problemele care se refera la relatia cu noul se realizeaza de regula in grup si are in vedere modul cum o persoana vede viitorul. Spre exemplu, daca o persoana simte teama atunci cand ii spune ceva unei alte persoane, se creeaza cadrul pentru ca acesta comunicare sa aiba loc cu un scop clar definit:
Nu este o activitate profunda lucrul pe aceste coordonate dar este u nteren de antrenament uneori util in viata noastra cand ne confruntam cu acest tip de tematici.