Anna Chapman, seducătoarea spioană care s-a refugiat în lumea modei

Rusoaica a fost arestată, în 2010, în Statele Unite, unde făcea parte dintr-o rețea de agenți secreți. Ea a lansat recent o colecție de ținute casual.

Anna Chapman a provocat multe ședințe pline de nervi în cele mai importante birouri din Statele Unite, Marea Britanie și Rusia. Până în iulie 2010, roșcata s-a infiltrat în mediile politice și de afaceri de peste Ocean și cine știe unde ar fi ajuns dacă n-ar fi fost depistată de FBI.
Tânăra rusoaică, roşcată şi cu ochii verzi, pe atunci în vârstă de 28 de ani, abia sosită la New York, era arestată în cadrul unei operațiuni de anihilare a unei rețele de spionaj, iar opinia publică americană observa cu surprindere cum ea se metamorfoza, în doar câteva ore, dintr-o banală femeie de afaceri într-o Mata Hari modernă.

Ca o vulpe agilă și foarte șireată, roșcata a reușit să iasă teafără din capcana în care căzuse. După ce a trecut printr-un proces în SUA, sub acuzația de spionaj, ea a fost expulzată de autoritățile americane. E greu de spus dacă a reușit să obțină secrete importante, la fel cum rămâne tot atât de dificil de apreciat dacă operațiunea din care făcea parte a fost un eșec al serviciilor secrete ruse, celebre pentru victoriile obținute de-a lungul timpului.
Există voci care susțin că expulzarea sa dovedește faptul că nu s-au putut proba acțiunile de spionaj, altfel ea ar stat mult și bine într-o închisoare americană. Sunt însă și păreri conform cărora Anna Chapman reprezintă doar un pion dintr-o rețea vastă cu care Kremlinul a împânzit Occidentul și că rezultatele operațiunii nu pot fi cuantificate în mod realist din exterior.

Mister, seducție și pericol

Anna a fost primită ca o eroină la Moscova, un indiciu că și-a făcut bine treaba. Evident, după ce a fost deconspirată, ea n-a mai putut lucra ca agent secret, deși acest lucru nu înseamnă neapărat că nu mai are vreun raport cu serviciile secrete. În ultimii ani, ea s-a consacrat ca personaj monden, jucând acum rolul decorativ de "spioană glamour", un amestec provocator între mister, seducție și pericol.



În primele zile ale acestui an, fosta agentă secretă și-a lansat propria linie de ținute casual, într-o prezentare organizată într-un complex turistic din regiunea turcă Antalya. Ea a angajat mai mulți designeri tineri și talentați din școlile de modă din Rusia, care au lucrat pentru lansarea brandului său.



Anna și-a dorit să producă haine pe care le poți purta oriunde, într-o metropolă aglomerată sau într-un sătuc de pescari uitat de lume. Linia ei vestimentară include și poșete cu forma unor cărți semnate de scriitorii politici ruși, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Unul dintre volumele transformate în genți este "Cine e vinovatul?", de Alexandr Herzen, un scriitor și gânditor rus din secolul al XIX-lea, considerat părintele socialismului. O altă carte este "Cine poate fi fericit și liber în Rusia", de Nikolai Nekrasov. Un alt volum folosit de brandul Annei este "Ce e de făcut?", scris de revoluționarul democrat Nikolai Cernișevschi. E lesne de observat că, din bogata literatură rusă, Anna a ales doar titluri politice.

Noul brand se va numi Anna Chapman, numele pe care roșcata l-a luat când s-a măritat cu britanicul Alex Chapman, pe care l-a cunoscut în timpul unei călătorii la Londra.
S-a vorbit, la un moment dat, despre interesul ei de a concepe noile uniforme ale cosmonauților ruși, dar proiectul nu s-a materializat, scrie Daily Mail.

Amintiri din "Răzvoiul Rece"

Anna a intrat în serviciile secrete ruse și a fost arestată în 2010, la New York, de unde autoritățile americane au deportat-o, în cadrul unei operațiuni care amintea de epoca "Războiului Rece", împreună cu nouă agenți infiltrați în sistemul politic și administrativ american.

La sosirea în Rusia, ea a fost felicitată de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, care i-a mulțumit pentru contribuția sa în favoarea poporului ei.

Activitatea sa în SUA, de unde s-a întors cu o aură de învingătoare, nu i-a convins pe unii dintre specialiștii în spionaj din Rusia. Mihail Liubimov, un fost agent KGB, care în timpul Războiului Rece a lucrat în Marea Britanie şi în Danemarca, a declarat că grupul a făcut atât de multe greşeli încât nu-şi poate imagina că este vorba despre o operaţiune rusă şi aşteaptă procesul pentru a vedea dacă acuzaţiile sunt probate. "Cine ştie? Poate fi chiar o operaţiune adevărată de spionaj a Guvernului rus. Dar dacă este adevărat, atunci este absolut caraghioasă (...) unde este spionajul?", a întrebat el.

Liubimov a spus că, deşi a desfăşurat timp de zece ani operaţiuni sub acoperire şi a cheltuit foarte mulţi bani, grupul nu a reuşit în mod clar să colecteze informaţii valoroase, dovadă fiind faptul că membrii acestuia nu sunt acuzaţi de spionaj, ci de faptul că sunt agenţi ai unui Guvern străin.

"Dacă cele descrise sunt adevărate, atunci, bineînţeles, putem să adresăm câteva întrebări serviciilor noastre de informaţii externe privind modul în care folosesc banii contribuabililor", a afirmat Fedor Lukianov, din cadrul Russia in Global Affairs, o revistă specializată în politică externă.
Potrivit Financial Times, dovezile prezentate de Departamentul Justiţiei în plângerea care a dus la reţinerea presupuşilor spioni par a conţine "umor ieftin". "Eşti sigur că nu ne supraveghează nimeni?", a întrebat Anna Chapman, în timpul unei întâlniri într-o cafenea din New York cu un oficial al FBI care pretindea că este agent rus.
Fostul director al Serviciului Federal de Securitate (succesorul KGB-ului), Nikolai Kovalev, afirmă că o altă greşeală de spionaj a fost faptul că membrii grupului au ţinut mereu legătura unii cu alţii. "Ca pe orice profesionist, mă face să râd în hohote când citesc că aceste 10-11 persoane colaborau cumva. Orice «spion» ia legătura doar cu o persoană. Aceasta este regula de aur a oricărei organizaţii de spionaj", a explicat el.



Suspecții arestați în SUA vorbeau engleza cu accent rusesc, aveau imagini personale postate pe Facebook, foloseau mijloace de comunicare învechite, precum codul Morse, cerneală invizibilă, făceau schimb de rucsacuri portocalii identice pentru a transmite paşapoarte false sau pentru a ascunde bani într-un parc, marcând locul cu o sticlă. Ei organizau întâlniri în aşa fel încât FBI a înregistrat audio şi video contactele lor. Au fost supravegheaţi 24 de ore din 24, a explicat Mihail Liubimov, colonel în serviciul de informaţii externe al Rusiei, pentru ziarul Komsomolskaia Pravda.

Cert este că rusoaica a pledat vinovat în faţa instanţei americane și a ajuns acasă mai ușor decât se preconiza la începutul procesului. Ulterior, ea a explicat că s-a declarat vinovată întrucât nu putea suporta să rămână în închisoare până la proces. Anna a fost eliberată, la pachet cu ceilalți nouă acuzați, în schimbul a patru spioni americani.

James Bond girl

Cei zece spioni din SUA au fost trădați  de un fost oficial din Serviciul de informaţii externe (SVR). Aleksandr Poteev era şeful adjunct al Departamentului America de la Direcţia "S" (reţele inactive) din SVR şi avea acces direct la toate informaţiile despre agenţi.

Colonelul a dezvăluit serviciilor secrete americane mecanismele de finanţare ale agenţilor ruşi şi mijloacele lor de comunicare, în timpul călătoriilor sale în străinătate şi întâlnirilor de la Moscova, astfel că pentru americani extragerea "cârtițelor" a fost simplă.
Poteev a fugit în SUA, dar asta nu înseamnă că stă liniștit. Vladimir Putin, despre care se știe că a fost agent al Serviciului de informaţii externe sovietic, care făcea parte din KGB, l-a numit "porc" pe fugar, asigurând că va regreta "de o mie de ori" trădarea.

Prezența în grupul de spioni a unei jurnaliste a fost eclipsată de cea a Annei Chapman. Detaliile vieţii sale sexuale, însoţite de fotografii, au fascinat presa internaţională, nota agenția Mediafax în 2011. "Fotografii în reţele de socializare, interviuri, este bizar (din partea unui agent), este cel mai puţin din ceea ce putem spune (...). Este lipsă de profesionalism", a spus un fost spion Guevork Vartanian, erou al URSS, într-un interviu acordat cotidianului Trud.
"În acest scandal este prea multă mascaradă. Istoria James Bond girl este ridicolă, este evident că nu este spioană", a spus și Igor Atamanenko, agent de contraspionaj, pentru Komsomolskaia Pravda. În opinia lui, ceea ce el califică drept "Bollywood" ar putea servi ca acoperire pentru o reţea mai solidă.



"Aceşti spioni sunt ridicoli, dar sunt reali. Faptul că au fost schimbaţi o dovedeşte. Au lucrat prost şi vor cădea capete" în SVR" (serviciul de informaţii externe), a spus expertul independent în probleme de apărare Pavel Felgenhauer.
Pentru Nikolai Petrov, de la centrul Carnegie din Moscova, această afacere "suprarealistă" ilustrează o criză în cadrul serviciilor speciale ruse. "Această pretinsă reţea lasă impresia de lipsă de profesionalism. Ei ar fi trebuit să strângă informaţii despre starea de spirit a elitelor şi să aibă acces la persoanele care iau decizii, ceea ce este incompatibil cu modul lor de viaţă", a declarat el pentru AFP.

Aproape de Obama

Totuși, potrivit unui document obținut de presa americană, unul dintre cei zece suspecţi de spionaj arestaţi a mărturisit că a lucrat pentru Rusia, căreia i-a jurat să-i fie loial. Potrivit presei internaționale, reputatul economist Nouriel Roubini, cel care a prezis criza financiară mondială, s-ar fi numărat printre țintele spionilor ruşi depistați în SUA. Roubini era "atractiv" pentru Kremlin datorită legăturilor sale strânse cu mai multe bănci importante şi personalităţi, precum şeful Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke.
Anna Chapman l-a contactat pe Roubini pe Facebook, iar economistul, cunoscut şi pentru faptul că nu refuză atracțiile vieții mondene, a recunoscut că există posibilitatea ca el să o fi întâlnit la un eveniment social.

Potrivit blogului EconomicPolicy Journal, citat de Mediafax, Roubini a precizat că nu-şi aminteşte să fi avut o conversaţie directă cu aceasta. O explicație destul de inexactă, care nu elimină pericolul de a fi fost interceptat de spionajul rus care-i dădea târcoale. Un microfon, un cip de urmărire plasat discret sau interceptarea telefonului mobil al țintei ar fi putut furniza multe informații prețioase.



Un oficial FBI a sugerat, într-un interviu pentru BBC, că Anna Chapman, a ajuns "suficient de aproape (de nucleul administraţiei Obama) cât să deranjeze" FBI.

Directorul contraspionajului, Frank Figliuzzi, a spus că reţeaua "s-a apropiat suficient de mult de un membru al Cabinetului Statelor Unite, încât am decis că nu mai putem lăsa lucrurile să continue". Figliuzzi nu a dezvăluit identitatea oficialului de rang înalt.

Anna Chapman a fost acuzată de FBI că a furnizat informaţii unui oficial rus cu care comunica pe laptop de mai multe luni, în fiecare miercuri, de la o bibliotecă din West Village, pe un site secret.

O figură controversată

Rusoaica s-a stabilit la New York în februarie 2010. Într-un interviu postat pe YouTube, "Anya" Chapman anunța că își propunea să creeze o reţea de recrutare de tineri profesionişti în Moscova şi New York, cele două oraşe ale lumii în care există cele mai multe talente. În înregistrarea video, care face parte dintr-o serie intitulată "Educaţie online pentru start-up", ea povestea că a trăit mulţi ani la Londra, unde a lucrat în cadrul unei societăţi de investiţii. La Moscova, ea a creat un site de căutări de proprietăţi imobiliare.

Ajunsă în New York, Anna a demarat o afacere, "Time Venture", specializată în "tehnologie, internet, media şi petrecere a timpului liber". "Elaborez strategii de dezvoltare internaţională a întreprinderilor nou-înfiinţate", preciza ea. La proces, valoarea societăţii sale a fost estimată "la aproximativ două milioane de dolari".



Comparată de mai multe ziare cu celebra dansatoare şi aventurieră olandeză Mata Hari (1876-1917) declarată vinovată și executată pentru spionaj în favoarea Germaniei, Anna Chapman este o figură controversată. Mama ei, Irina Kuşcenko, a declarat pentru un ziar local că ducea o viață obișnuită în Rusia: "Nu cred că Anna este o Mata Hari. Ea duce o viaţă normală pentru o femeie în vârstă de 28 de ani. În calitate de fostă învăţătoare, pot spune că ea nu a strălucit printre colegii ei. Dar era o elevă bună".

Părinţii ei erau deseori plecați în misiune în străinătate, astfel că Anna a învăţat de mică să se descurce singură şi să păstreze pentru ea problemele cu care se confrunta, în timp ce locuia cu bunicii ei, a adăugat Irina Kuşcenko. "Anna era un copil deschis. Îi iubea mult pe bunica şi bunicul ei şi încerca să-i ferească de ceea ce se întâmpla negativ în viaţa ei. Viaţa a fost dură pentru ea (...). Nu conta niciodată pe noi. Încerca întotdeauna să facă totul singură", a explicat femeia.

După arestarea Annei, fostul soț, britanicul Alex Chapman, a spus în mai multe interviuri că ea a fost recrutată de tatăl său, Vasili Kuşcenko, despre care acesta susţine că se prezenta drept un diplomat, dar care era de fapt agent KGB. El a mai relatat că Anna a devenit misterioasă şi obsedată de bani după ce a întâlnit câţiva prieteni ruşi.



Dezvăluirile fostului soț nu i-au picat bine Annei. La scurt timp după ce a revenit în țară, rusoaica anunța că se va întoarce în Marea Britanie pentru a-l da în judecată pe fostul său soţ, întrucât acesta a spus mai multe minciuni despre ea şi a vândut fotografii în care apărea îmbrăcată sumar.
Ministerul de Interne de la Londra a anunțat însă că, deşi Chapman are cetăţenie britanică, aceasta poate fi retrasă în cazul în care se va dovedi că s-a măritat cu Alex Chapman special pentru a obţine paşaport britanic.

De asemenea, i se poate interzice accesul pe teritoriul Marii Britanii, în conformitate cu legislaţia antiteroristă. Amenințările nu au fost însă puse în practică, poate și pentru că nici Chapman n-a forțat nota și n-a mai insistat să continue reglarea de conturi.

Cerere în căsătorie

De la întoarcerea în Rusia, Anna a încercat o carieră politică, a pozat provocator în reviste pentru bărbați și a prezentat o emisiune de televiziune despre misterele lumii, dar acum pare decisă să se cantoneze în lumea modei.

În iulie anul trecut, Chapman a revenit în atenția presei internaționale, după ce i-a propus lui Edward Snowden, fostul angajat al serviciilor secrete americane care a primit protecție în Rusia, să se căsătorească cu ea. "Snowden, te însori cu mine?!", a scris pe Twitter rusoaica în vârstă de 31 de ani. Ulterior, Chapman a întrebat, "NSA, vei avea grijă de copiii noştri?".

Întrebată de jurnaliştii de la Wall Street Journal dacă a vorbit serios, ea a declarat: "Sunteţi liberi să vă folosiţi imaginaţia".

Cu o carieră în spionaj retezată prematur, Anna Chapman nu este un model de agent secret de succes în lumea spionajului rus. Dacă vreți un etalon, atunci acesta ar fi Katia Zatuliveter. În vârstă de 28 de ani, ea a fost amanta parlamentarului liberal-democrat britanic Mike Hancock, iar un fost agent KGB o consideră cel mai de succes spion rus din ultimii 30 de ani.
Oleg Gordievski, în vârstă de 75 de ani, care a fugit în Marea Britanie în 1985 cu ajutorul serviciilor britanice de informaţii externe, a declarat că Zatuliveter s-a folosit de relaţia ei de patru ani cu Hancock pentru a transmite Kremlinului secrete militare britanice. Aceasta a provocat pagube enorme Marii Britanii şi ar fi privită ca o eroină de Rusia, crede Gordievski. "Timp de patru ani ea a copiat documente militare şi le-a dus la ambasadă. Practic, ea a dezarmat Marea Britanie în faţa Rusiei", a declarat el pentru cotidianul britanic Daily Express. "Este o infracţiune mare, care este imposibil de dovedit legal. Cred că va fi expulzată din Marea Britanie", a adăugat acesta.

Gordievski susţine că Zatuliveter a provocat mai multe prejudicii Marii Britanii decât a  adus Anna Chapman Statelor Unite: "Katia Zatuliveter a lucrat din răsputeri şi a obţinut rezultate. Este o eroină, spre deosebire de Chapman, care este doar o fată răsfăţată. Zatuliveter este vinovată, nu există îndoială în legătură cu acest lucru."
În afară de relaţia sa cu Hancock şi un lider NATO, Zatuliveter a avut o relaţie şi cu "un diplomat olandez atrăgător" în 2004 şi cu un oficial din cadrul ONU.

Anna Chapman rămâne însă un exemplu elocvent pentru forța cu care rusoaicele se afirmă în munca de spionaj. Chiar dacă încă nu și-a dovedit eficiența, "spionajul glamour" demonstrează că laboratoarele serviciilor secrete ruse nu duc lipsă de idei.


Foto: AFP/Mediafax, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod