Compania John Lewis și-a lansat clipul pentru Crăciun din acest an. Ca de fiecare dată, acesta reușește să-i facă să râdă pe cei care îl urmăresc și își propune să strângă donații pentru o anumită cauză. Filmulețul din acest an este dedicat fundației The Wildlife Trusts, care militează pentru protejarea animalelor sălbatice din Marea Britanie, relatează site-ul wimp.com.
"În fiecare an facem o reclamă cu un scop caritabil și sperăm ca și campania din acest an să îi încurajeze pe copii să descopere cu drag viața sălbatică din Marea Britanie și să susțină Wildlife Trusts", a declarat Craig Inglis, director în cadrul companiei John Lewis.
"The Wildlife Trusts crede că oricine ar trebui să aibă șansa de a experimenta bucuria naturii și a locurilor sălbatice în viața de zi cu zi, așa că John Lewis a pus unele dintre cele mai frumoase animale sălbatice din Marea Britanie în reclama de Crăciun", a declarat, la rândul ei, Stephanie Hilborne, directorul executiv al fundației beneficiare.
The Wildlife Trust va primi 10% din vânzările jucăriilor care reprezintă animalele din acest clip.
Posteaza comentariu