După anunţul surprinzător al căsătoriei cu Tuncay Ozturk, vedeta pregăteşte "terenul" pentru următorul pas. Ea a făcut o declaraţie neaşteptată, vorbind despre perspectiva de a fi din nou mamă. O posibilitate pe care n-o exclude, ba dimpotrivă, ea speră că va mai avea un copil. Sau poate chiar doi, gemeni.
"Am toate hainele vechi, le am pentru când o să fiu însărcinată. De ce nu. Dacă Dumnezeu mă ajută... Da. Nu mi-am pus întrebarea dacă m-aş descurca cu gemeni, dar cred că oricine se descurcă.
Vedeta a petrecut acum o săptămână şi jumătate, împreună cu soţul ei, un weekend în Antalya. Vedeta a postat câteva fotografii pe pagina ei de Facebook şi a preyentat câteva impresii despre minivacanţa din regiunea turcă.
Andreea şi Tuncay au vizitat parcul Duden, unde au admirat un platan de 600 de ani, şi au vizitat şi cele mai frumoase monumente din Efes.
"Zâna" a dezvăluit însă pentru ziarul Click! că adevăratul scop al vizitei a fost să-i cunoască mai bine pe socrii ei. "Am fost să cunosc întreaga familie a soţului meu şi a fost o plăcere să văd lucruri noi pentru mine, să cunosc lucruri legate de istoria lor, de spiritualitate, să mă bucur de cei mici, pentru că surorile lui au copii tare dulci", a povestit Andreea Marin.
Ea a fost impresionată foarte plăcut de familia lui Tuncay. "Sunt foarte calzi şi uniţi! O familie unită, asta-mi place tare mult! Faptul că familia e familie cu adevărat şi faptul că-şi respectă rădăcinile şi istoria. Şi ştiu foarte bine ce înseamnă tradiţie şi cum să o păstreze."
Părinţii lui Tuncay au fost în vizită în România, în a doua jumătate a anului trecut. Paparazzi i-au surprins pe Tuncay, Andreea şi pe socrii ei la cumpărături, notează Click!.
Posteaza comentariu