Ar putea fi surori, atât de bine seamănă Yasmin şi Amber. La 52 de ani, fostul top model arată excelent, iar prezenţa sa la London Fashion Week a fost remarcată imediat de fotoreporteri, mai cu seamă că a venit însoţită de fiica ei.
Cele două au venit la National Theatre din Londra pentru a urmări show-ul pregătit de designerul Roland Mouret. Cu un chip fără riduri, tot timpul zâmbind, Yasmin părea sora mai mare a lui Amber.
Fostul top model a optat pentru o ţinută casual în care predomina culoarea roz, cu un pulover la care a asortat pantaloni cu imprimeuri florale, iar în picioare pusta pantofi aurii.
Fiica sa a optat pentru o rochie roz până la genunchi, peste care a purtat o capă cu motiv floral alb şi negru, la care a asortat pantofi albi.
La show-ul pregătit de Roland Mouret au mai asistat vedete precum modelul Erin O'Connor şi Olivia Palermo. Aceasta a prima prezentare a designerului francez care locuieşte în capitala Angliei, după un deceniu în care acesta şi-a prezentat colecţiile la Paris. Totodată, a fost prima prezentare de modă organizată la National Theatre, scrie Daily Mail.
Posteaza comentariu