Edward sau Alice
Sunt pregătite trei camere pentru copil: una în Nottingham Cottage, unde locuiesc cei doi, una în casa din Ţara Galilor, precum şi una în Kensington Palace. Având în vedere că primul născut al prinţului William va moşteni tronul, indiferent de sex, se pare că cei doi viitori părinţi îşi doresc o fetiţă. Aceştia s-au gândit deja şi la posibile nume pentru viitorul rege sau viitoare regină a Marii Britanii. "Vor un nume tradiţional", precizează sursa, "Edward, Philip şi Michael, sunt cele mai probabile nume pe care le-ar alege, dacă va fi băiat, iar Alice sau Rose, dacă va fi fetiţă."
10 ani de împăcări şi despărţiri
În urmă cu şapte luni s-au căsătorit, într-o ceremonie grandioasă, care a fost urmărită cu sufletul la gură de milioane de telespectatori din întreaga lume! Vestea sarcinii îi bucură enorm pe membrii Casei Regale, mai ales că "încă înainte de a se căsători, a fost clar pentru Kate şi William că prioritatea lor este să aibă un copil", potrivit sursei citate de In Touch.
"Ne dorim o familie!" - a fost declaraţia făcută de Prinţul William imediat după ce a anunţat întreaga lume că o va lua de soţie pe iubita sa, Kate Middleton.
În octombrie 2010, când cei doi amorezi se aflau într-o vacanţă în Kenya, Will a făcul pasul cel mare şi i-a oferit lui Kate inelul de logodnă. Nu unul oarecare, ci inelul de logodnă care a aparţinut mamei sale, prinţesa Diana - un inel din aur de 18 karate cu un safir oval înconjurat de diamante. Prinţul William a mărturisit că a umblat 3 săptămâni cu inelul în buzunar, aşteptând momentul potrivit ca să pună marea întrebare.
Vestea viitoarei nunţi regale a fost primită cu entuziasm atât de Casa Regală, cât şi de cetăţenii Marii Britanii. Cu toţii aşteptau deznodământul fericit al unei relaţii tumultoase, care a început acum mai bine de 10 ani. La momentul logodnei Prinţul Charles a şi comentat cu trimitere la lunga lor poveste de dragoste, cu despărţiri şi împăcări: "S-au antrenat atâta timp..."
Prinţul şi "Prinţesa în aşteptare"
Încă din timpul liceului, Kate era extrem de îndrăgostită de William, deşi nu îl văzuse niciodată în realitate. Avea pe peretele dormitorului un poster cu Prinţul, motiv pentru care a fost poreclită de colegi Princess-in-Waiting (Prinţesa în aşteptare).
Soarta a făcut ca în 2001, Kate să devină colegă cu William la Universitatea St. Andrews. În martie 2002, ea a reuşit să-i atragă atenţia acestuia când a fost manechin la o prezentare de modă în scop caritabil şi a defilat foarte încrezătoare pe podium într-o rochie transparentă. Se pare că William a fost vrăjit de ea, iar cei doi au început o relaţie. Povestea lor de iubire a ajuns în presă în 2005, după ce au apărut poze cu cei doi într-o staţiune de ski din Elveţia.
Kate nu provine dintr-o familie tocmai săracă, părinţii ei devenind milionari cu o afacere de obiecte pentru petrecere, numită Party Pieces. Construirea acestui "imperiu" a început în vara anului 1981, când Carole, însărcinată cu Kate, nu a mai putut lucra ca stewardesă la British Airways şi a început să confecţioneze pungi pentru petrecerile copiilor pe care le vindea, pentru puţini bani, prietenilor şi vecinilor. Până în anul 2000, cu un an înainte ca Kate să meargă la studii la St Andrews, Party Pieces era deja pe internet şi primea mai mult de 1.000 de comenzi pe săptămână.
"Ori ne căsătorim, ori ne despărţim"
În perioada 2002-2007, Will şi Kate s-au despărţit de multe ori, timp în care Prinţul a încercat să-şi găsească alinarea în braţele altor femei. Dar nu a fost să fie... Cei doi s-au împăcat, iar după 2007, relaţia dintre ei a devenit mult mai stabilă. "Kate i-a dat la un moment dat lui William un ultimatum: 'ori ne căsătorim, ori ne despărţim'", a declarat Julius Eduard von Anhalt, un văr îndepărtat al prinţului britanic. Se pare că Will a ştiut că nu vrea să o piardă pe Kate...
"Când am văzut-o prima oară, am ştiut imediat că avea ceva special", a afirmat William într-un interviu dat în noiembrie 2010, după anunţarea logodnei.
Data nunţii, 29 aprilie 2011, a devenit în Marea Britanie sărbătoare naţională!
Dă click aici pentru a vedea imagini de la Nunta Regală a Prinţului William şi a logodnicei lui, Catherine-Elizabeth Middleton!
Posteaza comentariu